Ce si cum sunt parintii toxici
Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia

Reteta Clafoutis cu doi copii

Astăzi împărtășesc cu voi rețeta de Clafoutis de la bunica. Mă rog, când eram eu mică nu-i ziceam așa. Nici nu mai știu cum îi ziceam, dar prăjitura e aceeași.  E o prăjitură din seria ”gătit viteză” și destul de sănătoasă, să zic (depinde cât o îndulciți). Nu e la multicooker, de data asta, deși sigur iese și acolo. Ultima dată am făcut-o de ziua lui V, în loc de tort. Țac-pac, în câteva minute cu copiii. Ba chiar mai mult au muncit ei la ea. Eu doar am curățat cojile de ouă din compoziție :))

Am pus toate ingredientele în căni/castroane în fața lor, le-am băgat robotul-mixer în priză și ei au meșterit acolo. Apoi au aranjat vișinele în tavă, am turnat împreună compoziția peste și am băgat (eu) în cuptor.

De ziua lui Fip au decis să facem tot ”tortul” ăsta.

Acestea fiind spuse, iacă-tă rețeta, că n-avem timp de pierdut. La final aveți și varianta video, pentru că Emei îi place să fie filmată. Enjoy și spor la treabă!

Ingrediente

 4 ouă
o jumătate de cană de făină
o cană de/cu lapte
zahăr/miere/alt îndulcitor, după gust (eu am pus cam jumătate de cană)
compot de vișine (am avut două borcane, de compot de vișine fără sâmburi)/iese delicioasă și cu orice fel de alt fruct, mai ales cu piersici sau caise
un vârf de sare
vanilie

Dacă vă întrebați dacă au fost suficiente cele două borcane de vișine, ei bine… N-au fost (bine, voi să nu puneți în tavă din aia cu inel, că poate nu se închide perfect, cum nu s-a închis a mea, de m-am trezit că îmi curge compoziția în cuptor :)) Noroc că am văzut repede și am turnat-o într-un vas termorezistent)

Mod de preparare

Întâi și întâi, ungeți tava cu unt. Apoi, adăugați toate ingredientele, mai puțin vișinele, în mixer și amestecați până sunt omogene. După ce și-a terminat mixerul treaba, scurgeți vișinele de zeama de compot și aranjați-le vișinele în tavă. Apoi, turnați compoziția peste ele. The end.

Prăjitura e gata după ce a petrecut cam 30-40 de minute la 180 de grade, în cuptor.

Aici aveți și varianta video a rețetei:

reteta Clafoutis

rețetă clafoutis

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Ca să creez planul de masă, am ales să nu mă complic prea tare. Mi-am luat agenda și desenat un tabel cu două coloane: ce supe/ciorbe mâncăm toți și ce ne place tuturor la felul 2 și e ușor de făcut (ne plac și sarmalele, dar… nu :)).
Nu-s multe chestii, însă sunt chestii pe care le tot rotesc. Schema pentru prânz arată așa:

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Bună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două pungi mari cu afine în congelator, afine cumpărate într-un impuls de grandiomanie toamna trecută, când mi s-a părut o idee bună să o rog pe o prietenă să-mi cumpere o găleată de afine

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Improvizația mea s-a transformat într-o tavă de rulouri cu scorțișoară cu același aluat pufos al rețetei mele de cozonac delicios (și am făcut și-o rimă). Pentru că în rețetă nu am insistat suficient asupra simplității aluatului fabricat manual, acum n-am mai pus ingredientele la mașina de pâine, ci am scos telefonul (pentru filmat) și mixerul (pentru amestecat). Am filmat toată rețeta, i-am adăugat o muzică drăguță, niște text, am pus-o pe repede înainte și puteți s-o vedeți mai jos.

Ce si cum sunt parintii toxici
Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia