Program de mamă fără copii

De ieri sunt singură acasă. Copiii au plecat la Buni. Și n-au mai vrut să se întoarcă.

Acum jumătate de an nu-mi imaginam să se întâmple prea curând asta. Copiii mei să ceară să doarmă în altă parte. Iar eu să mă culc seara într-un pat și să mă trezesc abia dimineața, în același pat. Dar, iată… S-a întâmplat.

De fapt, ca să fiu sinceră copiii au rămas la ea de alaltăieri după amiază. După multe cerințe insistente de a merge acolo, le-am făcut bagajele și am plecat. Iar eu trăiesc parcă pe altă planetă de atunci. E o nebunie totală.

Vă ziceam, două nopți la rând m-am trezit în același pat în care mă culcasem seara. Ieri eram în picioare la 8.30, deși aș fi putut dormi până la 2 la prânz. Dar eram atât de odihnită după o noapte fără nicio trezire… Wow, cum a fost! Azi am profitat mai mult și m-am trezit la 9 fără 10.

Ieri am trăit în mizerie

Am zis că dacă tot nu am nicio treabă, păi să nu-mi fac nicio treabă. M-am trezit la 8.30, m-am pus la laptop să mai recuperez puținul din multul ce mi-a rămas nefăcut în săptămânile astea pe care mi le-am luat vacanță. N-am pus rufe la loc, n-am dat cu aspiratorul, n-am pus vase la spălat, ni-mi-cu-ța. Casa arăta rău, dar m-am întors cu spatele la ea și aia a fost. Am ieșit până la Administrația Financiară pe la prânz, apoi am revenit acasă. Pe după amiază mi s-a făcut dor de copii și am sunat să întreb când pot să vin să-i iau. ”Răspoimâine” a zis Ema. ”Vino mâine seară” a zis mama. Am pus muzică și am aprins un bețișor parfumat. Nu pot să aprind niciodată bețișoare parfumate. L-aș fi savurat mult mai bine dacă n-ar fi fost dezastru în casă. M-am întors iar cu spatele.

Pe la 7 și jumătate a venit și V. de la birou. Ne-am pus pe canapea și ne-am uitat la multe episoade din Bing Bang Theory și Two And a Half Men. Am profitat nițel că nu erau copiii acasă, apoi am mai văzut un episod de ceva. Am făcut un duuuuuș luuuuuuuung. La 11.30 m-am băgat în pat. Am citit până la 1.

Azi nu

Azi m-am pus pe treabă imediat ce m-am trezit. Am strâns din casă, am pus rufe la loc, alte rufe la spălat, am dat cu aspiratorul, am spălat pe jos, am strâns o parte din decorațiunile de Crăciun, mi-am făcut o cafea, m-am așezat la laptop. Diseară mergem după copii. Fip o să se bucure să ne vadă. Data trecută când a fost Ema la mama mai avea puțin și mă trimitea înapoi acasă, atunci când mersesem să o iau. Dar gata… Diseară îi iau. E prea pustie casa fără ei…

Partea proastă e că auzind că sunt la Buni, ieri a solicitat și cealaltă bunică o săptămână cu copiii. O săptămână! O să mă stafidesc de dor… O săptămână…

Parcă ieri… și azi…

Parcă nu-mi vine să cred… Mai ieri eram agasată că nu reușeam nici duș să fac singură (pentru cititorii mei mai noi, atunci când era Fip mic ajunsesem să mă spăl pe păr cu el în sling, pentru că nu voia să stea cu nimeni… naștere cu probleme, anxietate mare, long story). Și acum am ajuns să mor de dorul lor.

Curs online de inteligență emoțională:

Pe de altă parte, mă gândesc și rațional, că ne prinde bine și mie și lor să mai schimbăm rutina. Mă rog, nu rutina mi-a prins mie bine, ci somnul de peste noapte. Și faptul că dacă n-ar fi fost la mama, ar fi trebuit să-i iau după mine la Administrația Financiară. Been there, done that, nu-i deloc pretty să mergi cu doi copii mici la instituțiile statului. Mă rog, nu-i pretty nici să mergi fără copii, dar, cu atât mai mult nu-i pretty să mergi cu copiii. Despre privirea urâcioasă pe care mi-a aruncat-o o doamnă care îmi scria acolo o factură, pentru că am îndrăznit să depun o cerere în ultima zi în care aș fi putut să o depun (deci, în termen, da? doar că în ultima zi), nu mai scriu.

Iar lor le prinde bine și desfrâul de la bunici. Nu aș fi crezut vreodată că va fi desfrâu la mama :))

Una peste alta, mi-e dor de ei de nu mai pot. Însă… îmi dau seama că e normal. E normal și ca ei să petreacă timp și cu alții, e normal și să-mi fie dor de ei… Diseară îi iau. Mâine o să fim iar noi trei…