Cum organizezi o petrecere de revelion într-un apartament mic
Încă 30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea a II-a)

– Am nevoie de un om pe canapea. Să stea, așa, într-o parte. E prea goală poza. Fip, vrei să fii modelul meu?

Ema e fotograf amator. Are aparatul ei, primit anul trecut, cardul ei, un album foto (în care încă n-a pus nicio poză), poze puse în rame prin casă.

Acum că am făcut și noi, în sfârșit, bradul, îmi zice că îmi trebuie musai un fotograf profesionist, care să îl pozeze. Iar în timp ce poza bradul, a lovit-o inspirația, și a decis că-i musai să pozeze și canapeaua. Cum canapeaua fără subiect e ca cerul fără stele, a început să-l direcționeze pe Fip cum să stea, în ce unghi, în ce poziție, cum să se așeze față de lumină, etc.

În timp ce Fip se așezase (în picioare) exact în poziția dorită de fotograf, în sfârșit!, pe fotografă o mai lovește și altă inspirație.

– Mă scuzați, fug la baie. Am o treabă foarte urgentă. 

În timpul ăsta, eu curățam cartofi în bucătărie. Ne-am luat de Black Friday un Airfryer și profităm de el cât se poate.

Azi în meniu: friptură la multicooker de vită argentinană cu ceapă roșie, românească, sare himalayană și piper spaniol (globalizarea la bucătărie) cu cartofi făcuți la airfryer. În traducere liberă, timp de preparare cât o fi, apoi dulce libertate, pentru că nu trebuie să le mai și păzesc până sunt gata, nici să amestec în ele, nici nu sare nimic pe nicăieri. Bucuria oricărei adevărate gospodine.

Deci, da. Preparam ingredientele, în timp ce ascultam monologul din baie.

Poate știți (sau nu) despre mine, dar eu nu cred în Moș Crăciun sau în magia de Crăciun. Nici în Dumnezeu. Nici în Allah. Nici în Buddha. Cred în mine, cred în bunătate, cred în iubire, cred în respect, cred în liber arbitru, cred în responsabilitatea faptelor și vieții proprii. Cred în multe, până la urmă. Ei, astăzi parcă mi se clatină pragmatismul și necredința asta.

Monologul din baie, transformat în dialog cu mine, zicea așa:

– Mami, a ieșit. Nu poza, ci caca. Și știi ceva? Vreau să-i fac o poză. Să-i fac o poză pe care să o păstrez amintire. 

OMG, aud bine. Sper doar să nu vrea să o și înrămăm. Tai, în continuare la cartofi, imaginându-mi cum o să-i arate ea pozele făcute de ea lui Buni, printre care și asta. Sau… cum o să salvăm pozele ei pe laptop, fie eu, fie ta-su, și apoi, într-o prezentare foarte importantă, sau pur și simplu cu oameni necunoscuți, o să selectăm fix poza asta din greșeală, îngrețoșând teribil auditoriul.

 

Apoi mă gândesc cum orice mamă normală de pe lumea asta ar explica fetiței ei fotograf că așa ceva nu se pozează, că nu se face, că nu trebuie. Mda, doar că eu nu sunt ”orice mamă normală de pe lumea asta”, așa că înghit în sec și îmi dau seama că nu voi face asta.

Dialogul se transformă iar în monolog. La un moment dat, aud:

– C-A-R-D-P-L-I-N. Maaaami, pe ecran scrie că e plin cardul. Nu mai pot să fac nicio poză.

Oh, da… Mulțumesc Providenței, lui Moș Crăciun, lui Dumnezeu, lui Allah sau lui Buddha, sau oricui a reușit această minunată faptă de Crăciun. Din fericire, a tras apa înainte să golim cardul. Magia există!

Asemănări și deosebiri dintre a avea copii sau câini

Să ai copii sau animale de companie e atât de diferit, încât nici nu-mi pot da seama cum de mi-a trecut de multe ori prin gând faptul că e, până la urmă, extrem de asemănător. Și-apoi mi-am dat seama. Depinde de cum îți tratezi animalele și copiii. 

Cum m-a agitat pe mine o pastilă de calmat nervii

Cu prima ocazie, ne punem la pământ și ne cărăm bocanci în stomac. Nu știu cum se poate să te pocnești singur cu bocancul în stomac, dar noi suntem experte. Noi, adică eu și încă alte câteva mame (cred că multe :)))

Avantajele și dezavantajele unui freelancer (care lucrează în relație cu oamenii)

Soțul meu e foarte inteligent și intuitiv. Când a împlinit Ema un an, m-a întrebat foarte clar:
– Ce faci când se termină concediul de creștere a copilului? Te mai întorci la birou sau nu?

Mi-e frică să nu-mi pierd amintirile

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre pozele și filmulețele pe care le avem cu copiii. Care sunt niște comori fără de preț, amintiri ce nu pot fi înlocuite cu nimic. Vorba reclamei, pentru orice altceva există nu știu ce card de credit.

Un băiețel și pasiunea lui: tortul

– Filip, Filiiiiip, unde ești? Filiiiiiiip?

Stop. Rewind (sunet de casetă care se derulează). Unde suntem și de ce-l căutăm pe Fip?

E 16 decembrie, undeva pe la ora prânzului. Suntem toți 4 la

Organizarea perfectă a unei zile de decembrie. Sau, cum era să înnebunesc într-o miercuri.

Ei, în contextul ăsta, aș vrea să vă povestesc despre o zi. Nu e cu nicio morală, ci încerc eu să-mi modific activ amintirile și să le transform din ceva copleșitor în ceva copleșitor de amuzant. Vă zic la finalul articolului dacă am reușit. 

Poveștile lui Fip – Varianta audio

Am fost suficient de inspirată aseară să înregistrez o bună parte din povestea inventată de Fip (deși el zice că-i adevărată). Ce poveste e și ce sens i-am dat eu? Hai să ascultați!

Belgia – O țară tare frumoasă

Luna care tocmai s-a încheiat am lucrat o astfel de săptămână din Bruxelles, un oraș pe care nu-l văzusem până atunci. Zi de lucru normală de dimineață până după amiaza pe la 3-4, apoi țup în autobuz și la plimbare prin oraș.

Cum circulă informația

Ema și prietena ei cea mai bună au, de ceva vreme, un plan mirific. Deși locuim la aproximativ 15 km de grădiniță (iar google maps zice că un adult cu picioare mari, neinteresat de furnici, frunze căzute, avioane de pe cer va parcurge acest drum în 3 ore și 2 minute), planul fetelor este următorul:

Momentul ăla când ajungi să cumperi rucsac și stilou în loc de puzzle încastrat

Un nou an, un nou septembrie. În feed-ul meu de facebook a fost plin de copii care mergeau pentru prima dată la școală. Apoi, plin de copii care intrau în clasa a doua sau a treia. Multe flori, multe emoții, părinți cu lacrimi în barbă și copii bucuroși de noutate

Cum organizezi o petrecere de revelion într-un apartament mic
Încă 30 de idei de cadouri care nu sunt jucării (partea a II-a)