Rețetă delicioasă de turtă dulce (fără zahăr)
Bolovanul pasiv-agresiv care mi-a spart bula

inspiratia zilei

 

E ora 11.30. Am ajuns la birou acum o oră și jumătate și de atunci am deschisă în față coala asta albă, virtuală, care așteaptă să fie scrisă. Era prioritatea pentru dimineața asta. Ce am făcut, în schimb? Mi-am pus cremă pe față, am dat 14 mailuri, dintre care nu toate urgente, am căutat pe google numele stră-străbunicilor mei, curioasă de ce o să mai găsesc, am dezbătut o teorie cu colega mea de birou, am citit și m-am implicat activ în niște discuții referitoare la importanța Regelui Mihai I în istoria recentă și mai puțin recentă a țării noastre, am tras de o cafea, am vorbit la telefon.

Foaia, a rămas tot goală, în ciuda mea, în fața mea. Vorba bunică-mii, ”tai, tai, și tot mic rămâne”. Așa și eu. ”Amân, amân și tot nu se scrie singură”.

Amânarea asta mi-a mâncat sufletul o bună parte din viața mea. Aveam ceva de făcut? Amânam până când trebuia să fac totul în stres, ca să termin fix cu o secundă înainte de deadline. Sau amânam până când mai era nițel și îmi bătea careva obrazul că n-am făcut.

 

Ce lucruri amân?

Am stat și m-am gândit. Ce amân? Că doar nu amânam lucrurile care îmi făceau plăcere, nu? Nu pe toate. Într-adevăr, nu amânam atunci când era ceva de schimbat lumea. De luptat cu cineva sau cu ceva. De apărat o idee, o valoare. De construit. De ajutat. De îmbunătățit. În general, lucruri care îmi aduceau satisfacție emoțională, pe alea nu le amânam.

Dar amânam restul. Să mănânc. Să dau un email. Să scriu un text. Să mă ridic din pat. Să sun pe cineva. Invariabil ajungeam să uit, să amân prea mult, să se adune prea multe și să simt că nu le mai fac față. Era clar că nu mai puteam funcționa așa, ba chiar mă întrebam cum de am funcționat vreodată așa.

 

De ce amân lucrurile?

Am identificat în primul și în primul rând de unde vine amânarea asta. Ce o generează și ce generează ea mai departe. Care sunt tiparele, de unde vin ele. N-o să vi le dezvălui, pentru că fiecare dintre noi are tiparul său. Poți să amâni ceva pentru că n-ai învățat niciodată inițiativa, poți să amâni ceva pentru că ți-e teamă că o să dai greș sau poți să amâni ceva pentru că ți-e teamă că o să reușești. Sau alte ”poți să”. Motive sunt multe.

Deci da. Mi-am dat seama de unde vine. M-a ajutat asta cu ceva? Parțial. M-a ajutat să-mi dau seama că nu sunt eu o nasoală care amână din rele intenții și mi-am putut acorda nițică autocompasiune. Dar mai departe de atât nu s-a întâmplat nimic.

Am amânat în continuare, conștientă de unde vine amânarea și ce se întâmplă cu mine atunci când amân. Până într-o dimineață când m-am trezit la viață. ”Măi, dar nu mai pot așa. Îmi e greu să funcționez așa, e prea multă presiune. Și, în plus, ce lecție îi învăț eu pe copiii mei. Acum e momentul să schimb”.

 

Ce-am făcut ca să nu mai amân lucrurile?

Și mi-am propus ca din acel moment, de fiecare dată când constat că amân, să mă ridic fain frumos de pe scaun și … să fac. Pur și simplu așa, împotriva voinței mele, sau din pura mea voință.

A funcționat? Da! A fost greu? Nu foarte. Mai uit câteodată? Da. Ca azi dimineață.

Așa că dacă și tu amâni, încearcă să-ți dai seama de unde vine amânarea asta. Dar, mai presus decât asta, pune mâna și fă! Just like that. Fără scuze și fără justificări! Ridică-te de pe scaun, pune un zâmbet pe față (sau trage o înjurătură, dacă simți că te ajută asta) și pune mâna și fă.

Atât. Și iaca, am făcut și eu azi ce aveam de făcut. Să vedem ce e următorul lucru pe listă…

Ordinul de protecție

Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, prin care persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor.

Unde sunt tații?

– Observ că ați vorbit foarte mult despre mame. Despre ce pun mamele în farfuria copiilor, despre ce fac ele pentru copiii lor. Și mă întreb unde sunt tații. De ce nu vorbim și despre ei? 

Eu, copilul etern

Ăsta a fost unul din cele mai profunde momente din viața mea. Mai dureroase, mai ca un deget care apasă pe o rană purulentă. Acum că îmi amintesc, încă îmi mai sună în minte. ”Pare să fie un loc tare singur acolo” și ”Câți ani ai acum?”.

Ghid de supraviețuire pentru proaspetele mame – 10 sfaturi utile!

Când habar n-aveam să fiu mamă, când copilul ăsta se născuse fără instrucțiuni de folosire și când instrucțiunile pe care le primeam de la alții nu erau universale? Mi-am intrat, ușor-ușor, în ritm. Dar la început a fost greu. Ce mi-ar fi plăcut atunci să știu, ca să-mi fie viața mai ușoară?

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

A fost odată ca niciodată o fetiță. Nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici blondă, nici brunetă. O fetiță ca toate fetițele, atâta doar că fetița noastră era foarte colorată. Pielea ei arăta ca paleta de culori a unui pictor ce știa să se bucure de viață. Pete roșii și albastre, galbene și portocalii… Toată pielea ei era o nebunie de culori.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Vaaaai, ce bine îți șade în rochia asta!

Nu e un articol despre rochii. E un articol despre asumare. Despre relațiile dintre oameni. Despre autenticitate. Despre intimitate. Despre iubire de sine. Despre iubire de ceilalți.

Mame, calmați-vă! Dar cum?

Și pentru că mă adresez mamelor, mi se pare redundant să explic cum viața de mamă e grea și obositoare. Oricât de mult ți-ai iubi copiii, e greu. E greu să te trezești la 5 dimineața, odată ce copilul face ochi pentru că nu vrea să mai piardă nici măcar o secundă prețioasă de viață și joacă și e și mai greu ca la 6 seara să mai fii calmă și zâmbitoare, după o zi întreagă în care ți-au fost tocați nervi.

Relații toxice, abuzuri și cum le evităm

Unul din lucrurile pe care le învățăm atunci când suntem agresați fizic sau verbal de părinții noștri (în general, toxici), e că așa arată iubirea. Poate că ați tot auzit prin jurul vostru că ”iubirea doare”. Așa am învățat. Că doare.

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Rețetă delicioasă de turtă dulce (fără zahăr)
Bolovanul pasiv-agresiv care mi-a spart bula