Ți-ai scris deja povestea vieții?
Idei de cadouri pentru bărbați - 10+ idei de gadgeturi

femei conducAzi pe la prânz, după o dimineață nebună cu alergături prin locuri total ieșite din zona mea de confort (la care țin foarte mult, ca orice om), m-am oprit la mall, ca să ajung la bancă. Am parcat fain frumos și cum mă agitam eu prin mașină să strâng toate cele și să le îndes în geantă, văd că îmi trece prin fața ochilor o mașină, condusă de o doamnă relativ tânără, în dreapta căreia stătea un domn, relativ tânăr. Ea voia să parcheze undeva, el i-a arătat scurt un alt loc, așa că ea a renunțat la parcarea pe care o făcea și s-a îndreptat către locul pe care i-l arătase domnul din dreapta ei.

Despre feminism

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?

Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent. Sau, dacă nu e exagerat la început, ajunge să fie exagerat. E normal. Oamenii caută compania altor oameni care să le împărtășească valorile și credințele, iar atunci când îi găsesc și se înconjoară de ei ajung la concluzia că viziunea lor e singura viziune. Și că cei ce n-o împărtășesc, pot pieri în focurile iadurilor, dacă nu se căiesc. Nu vorbesc aici despre religie, ci despre orice. Dacă eu am în jurul meu doar oameni care au aceleași opinii și valori ca și mine, habar n-o să mai am că există mulți alți oameni care cred diferit. O să trăiesc cu convingerea că ce cred și gândesc eu, e ce crede și gândește toată lumea, mai puțin amărâtul ăsta, care nu pare să știe de capul lui. Când văd că nu reușesc să-l conving, arunc cu pietre, pentru că așa un ciudat n-are ce căuta în satul meu. Așa funcționăm…

 

Voiam să ajung la curentul legat de feminism, pentru că despre asta e vorba. Nu mă consider o feministă, doar încerc să mă lupt cu prejudecățile (inclusiv ale mele), pentru a oferi comunității oameni echilibrați. În procesul ăsta încerc și eu, desigur, să-i conving și pe ceilalți că e ca mine. Că doar nu-s cu nimic nici mai presus, nici mai prejos decât ceilalți.

Prejudecăți legate de femei și mansplaining

Sunt multe prejudecăți legate de femei, de care nici măcar nu ne dăm seama. E o discuție pe care o am frecvent cu V, iar el nu e de acord cu mine. El bagă la înaintare discriminarea pozitivă care se face de la o vreme, iar eu încerc să-i explic fix ce ziceam mai sus. Că discriminarea pozitivă vine ca un răspuns discriminării negative. Și, fie vorba între noi, discriminarea asta pozitivă nu o s-o regăsesc pe orice nivel social. O s-o cam regăsesc în medii unde ea vine impusă din alte medii. Mai concret, cam în corporații. În rest, mergem înainte cu discriminarea negativă.

Femeia slabă

Dar să revenim la cuplul de la prânz. Ce m-a înfuriat pe mine, de fapt, este imaginea asta a femeii neputincioase, pe care o cărăm după noi generație cu generație. Femeia aia micuță și slabă, care are un bărbat înalt și puternic, care câștigă mai bine decât ea (pentru că dacă nu câștigă mai bine decât ea, se iscă iadul în familie), care poate desface borcane și care îi arată unde să parcheze. Pentru că sunt lucruri pe care o femeie nu le poate face. Nu pentru că n-ar putea, ci pentru că nu-și permite ea ei însăși să le facă.

Nu vreau să dezbatem acum egalitatea dintre sexe în plan fizic. Pentru că, în general, bărbații sunt mai puternici decât noi, femeile. Putem vedea asta în jurul nostru. Sigur, există și excepții de la teoria generală. Există și femei care deschid borcane pe care bărbații nu le pot deschide. Există femei care cară singure pe scări un pat. Există și astfel de cazuri. Dar, uitându-ne în jur, cazurile astea apar destul de rar. În general, constituția femeii e un pic mai plăpândă decât cea a unui bărbat. Suntem mai micuțe de înălțime, putem ridica mai puține greutăți și suntem mai ”puțin” făcute. Dar, în afară de asta, the sky is the limit.

Nu știu dacă sunteți familiarizați cu un termen pe care nu cred că îl avem în română. Dacă îl avem, să-mi ziceți și mie, rogu-vă. În engleză îi zice mansplaining și descrie situațiile alea în care un bărbat îi explică unei femei, care deja știe despre ce e vorba în propoziție, o chestiune pe care el presupune că ea n-o știe. Pentru că… prejudecată.

 

 Urmărește-mă pe facebook

De exemplu, atunci când o femeie vrea să parcheze undeva, iar el îi indică alt loc. Sau, atunci când ea este neurochirurg, iar el îi explică despre ce este un neuron. Sau orice altă situație pe care vi-o puteți imagina, când, dacă dialogul ar fi fost între doi ”ei”, el n-ar fi presupus că trebuie să-i explice așa ceva interlocutorului. Sincer, cunosc un caz în care el îi explica ei cum să folosească, de fapt, un absorbant. Trebuia introdus spiralat, pentru că de-aia avea liniile alea spiralate pe el. Am simțit că mă doare mintea.

Dar cum ajung bărbații să creadă că ei le știu pe toate?

E simplu. Pentru că femeile ajung să creadă că nu știu nimic. Pentru că femeile sunt crescute să creadă că sunt delicate (adică fragile), că au nevoie de protecție (că sunt neajutorate), că au nevoie să le crească ceilalți. Pentru că fetițele văd în jurul lor bărbați dominanți și femei dominate. Pentru că văd acasă cum mami ”ascultă” de tati. Pentru că văd mai mulți președinți, decât președinte. Pentru că spunem doctor, iar ”doctoră” e greșit. Pentru că femeile sunt dezbrăcate în videoclipuri și reclame, pentru entertainmentul bărbaților. Pentru că învață că respect = frică, iar de bărbați ne poate fi frică (doar ziceam mai sus că-s mai puternici decât noi). Pentru că… ”las’ că te spun eu lu’ tac-tu când vine diseară”. Pentru că bărbatul dă cu pumnul în masă.

Să ne gândim puțin cum ne creștem fetele și cum am crescut noi. Părinți îngijorați de neputința noastră ne-au păzit până la adânci bătrâneți. Au gravitat în jurul nostru și al protecției noastre. Fetițele sunt fragile și se pot sparge. Băieții sunt duri și se bat, dar fetițele nu au voie. Nu au voie nici să se murdărească, nici să arunce cu pietre în lac, nici să sară gardul. Fetițele trebuie să fie prințese, cu rochițe diafane, cu părul frumos pieptănat, să știe să vorbească încet, să se supună. O fetiță care își cere drepturile, care strigă atunci când nu-i convine, care se agită atunci când nu se simte confortabil e obraznică și needucată. Un băiat poate face astea, pentru că așa sunt băieții. Dar fetițele trebuie să fie supuse.

Așa că, pentru că sunt atât de protejate, fetițele înțeleg clar și concis: ”tu nu poți singură”. Și trăiesc asta toată copilăria lor. Sunt limitate de părinții lor, limitate de alți adulți și, până la urmă, ajung să se limiteze singure. Iar când vine momentul să plece de acasă, caută pe cineva să le limiteze mai departe. Să le arate unde să parcheze. Să le spună că nu sunt în stare să facă x lucru singure. Să le explice cum se folosește un tampon.

Fetițelor nu le e frică

superhero

Băieților nu le e frică, pentru că ei n-au voie să arate că le e frică. O reneagă imediat ce încep să o simtă. Dar fetițele nici măcar nu ajung să o simtă. Le-ar fi și lor frică. Le-ar fi frică să sară gardul și le-ar fi frică să se ia la bătaie. Prin limitele părinților, fetițele sunt oprite mereu înainte de a simți frica. Învață asta și, în același timp învață neputința și eșecul. Care devin parte din povestea lor.

– Mulțumesc, mamă, mulțumesc, tată. Mi-ați pus multe limite, ca să nu mai ajung să simt frica. Acum, plec de acasă. Și am nevoie de altcineva să mă păzească de frică. L-am găsit. E EL!

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Apoi, după mulți ani, timp în care EL o păzește de frică, dar îi scoate la iveală frustrarea, discursul se schimbă… Ea n-a reușit, pentru că el a oprit-o. De fapt, ea n-a reușit, pentru că s-a lăsat oprită de el. Ca să nu simtă frica.

– Dacă n-ar fi fost el, aș fi reușit. Nu e vina mea, e vina lui. EL nu m-a lăsat… El mi-a arătat locul de parcare, el mi-a decis viața, el mi-a trasat sarcinile. 

Dar știți ceva, doamnelor? El nu poate face nimic, dacă voi nu îi permiteți.

OK, generația noastră e așa. Ne e greu să ne schimbăm, ne greu să ne luăm viața în mâini, responsabilitatea și să ne privim fricile în față. Căutăm dependența și co-dependența pentru că ne ajută. Pentru că asta știm, acolo e zona noastră de confort. Însă mi-aș dori ca generația viitoare să nu mai fie așa. Ca fetele noastre să crească încrezătoare, libere și puternice.

Să simtă mereu ce am simțit eu astăzi, după o zi plină de lucruri pe care acum 3 ani aș fi simțit că nu-s în stare să le fac singură… Curaj, încredere, iubire de sine. M-am și îmbrățișat, să știți 🙂 Eu astăzi n-am mai fost femeia aia care are nevoie de un bărbat ca să parcheze. Dar ajung să fiu, de fiecare dată când funcționez pe pilot automat, când nu sunt prezentă aici și acum. E obositor al naibii… Dar, ce-ar fi viața dacă toate ar fi simple?

 

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?

Nu e suficient

Ce-o fi fost în capul meu?
Teatru magnetic pentru copii și un concurs

Așa zic și acum, fix la fel. Că, deși e greu, deși mă mai înfurii, deși sunt obosită, deși ei sunt doi și eu sunt una singură, tot n-aș face-o. M-aș căuta interior de absolut toate resursele pe care le am, ca să mă opresc la timp. Din fericire, resursele există, știu cum să le accesez și toată lumea e fericită.

Ce-o fi fost în capul meu?
Teatru magnetic pentru copii și un concurs

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

7 mituri despre Laponia
Episodul 13: Diminetile cu doi copii

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

7 mituri despre Laponia
Episodul 13: Diminetile cu doi copii

Cum ne ajutam copiii sa gestioneze emotiile

Avem nevoie de MOASE!
Cum imbraci un copil impotriva vointei lui

Ca să nu mai spun de reacțiile celor din jur. Eram ieri dimineață în curtea pensiunii în care suntem cazați. Fip și Ema se jucau cu o minge și-o șutau de la unul la celălalt. O doamnă și un domn îi privesc. ”Vai, ce drăguț se joacă ei, ia uite ce fotbaliști!”. La un moment dat Ema se supără pentru că Fip nu voia să-i mai dea mingea și se așază pe bordură și începe să plângă.

Avem nevoie de MOASE!
Cum imbraci un copil impotriva vointei lui

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Cum să-mi învăț copilul să folosească olița – 6 sfaturi utile

Valuri împotriva cancerului - Swimathon 2017
Creierul cu care citești și creierul cu care lovești

Noi am avut o experiență tare bună cu ambii copii la capitolul ăsta. Dacă la somn a fost mereu greu cu ei, măcar aici lucrurile au mers ca unse. Nu poți să le ai pe toate. Dar știu că pentru mulți părinți renunțatul la scutece e o provocare, o grijă, o mare teamă. Cum o să fie? Cum să fac? Cum să-l ajut? Cum să-l conving?

Valuri împotriva cancerului - Swimathon 2017
Creierul cu care citești și creierul cu care lovești

Cum să îți convingi partenerul să devină un părinte blând

Copii adorabili
2 sfaturi importante pentru părinții care vor să se relaxeze în concediu

Am observat în decursul timpului că, în general, mamele adoptă un stil mai blând de a-și crește copiii. Parțial probabil pentru că le vine mai la îndemână, parțial și pentru că au mai mult timp decât tații să se informeze și, stând acasă în concediul de maternitate (care e departe de a fi un ”concediu” în adevăratul sens al cuvântului) se simt mai responsabile să afle mai multe despre această temă.

Copii adorabili
2 sfaturi importante pentru părinții care vor să se relaxeze în concediu

Atelier senzorial în bucătărie

Ema la patru ani
Impodobeste, mama de doi copii si un catel, bradul!

A fost odată ca niciodată o mamă de doi copii. Copii curioși, liberi, dornici de experimentat. De fapt, întâi a fost un singur copil. Curios, liber, dornic de experimentat. Experimentat la baie, când puneam rufele la spălat, experimentat în living cu mopul și mult prea multă apă, atunci când spălam pe jos, experimentat în bucătărie, atunci când găteam, când spălam vasele, când le puneam la loc.

Ema la patru ani
Impodobeste, mama de doi copii si un catel, bradul!

Instrumente de parenting

E atât de simplu să fii părinte. Mergi pe intuiție, plus că citești ce scrie în cărți și aplici. De fapt, lucrurile se rezumă la un simplu cuvânt: respect. Dacă îți tratezi copilul cu respect, îl crești bine, aveți o relație bună, toată lumea cooperează și lucrurile...
Ți-ai scris deja povestea vieții?
Idei de cadouri pentru bărbați - 10+ idei de gadgeturi