De fiecare dată când simt că se apropie luna decembrie, intru în panică. Începând cu 5 decembrie și până la începutul lui ianuarie sărbătorim așa: moș Nicolae, ziua Emei, moș Crăciun, ziua de naștere a lui V, ziua de naștere a lui Fip și onomastica lui V.

Cu copiii lucrurile sunt mai simple. Le plac jucăriile cam de orice fel, jocuri, se bucură la orice. Ieri Fip s-a bucurat că i-am cumpărat o pensulă de silicon de la raionul de bucătărie. Zilele trecute am cumpărat niște lingurițe (unde se duc toate lingurițele unde se duc?!). Două seturi de câte 6. Au fost extaziați amândoi, fiecare de câte un set.

Mai complicat e cu V. Pentru că e genul de om care nu-și dorește foarte multe, iar atunci când și le dorește, și le cumpără. E cumpătat, deci nu achiziționează chestii și chestiuțe pe care să nu le folosească și nici nu-și cumpără prea des lucrușoare, drept urmare nu își face, ca mine, procese de conștiință când decide că vrea ceva. La mine cumpărăturile vin mereu cu niște vinovăție după ele. Aș zice că e o treabă pe care o car după mine din copilărie, dar, pe de altă parte, nici prea cumpătată nu sunt. Așa că e nițel justificat.

În fine. Deci, e complicat cu el. Când vrea ceva, nu zice, ci își cumpără. Și mai departe de aici, e complicat rău. Un termos pentru cafea îi ajunge câțiva ani, deci nu-i pot cumpăra în fiecare an câte unul. Haine își cumpără când are nevoie, și, în general nu prea are nevoie, pentru că are dulapul plin. Nimicurile nu-i plac. Când eram mai pe la începutul relației îi făceam cadouri mai de corazon și parcă să zic că îi plăceau. Cunoscându-l acum mai bine, cred că aprecia mai degrabă mesajul pe care i-l transmiteam: ”te iubesc”. Și nu cadourile în sine. Așa că, pentru ca bucuria să fie completă, mi-ar plăcea să-i transmit și mesajul ăsta, dar să și primească ceva să-l pasioneze. Portofele, genți, mănuși nu, pentru că are ce-i trebuie. Deci, complicat tare.

Am fost la conferința lui John Demartini acum ceva vreme și de acolo am plecat cu niște idei foarte drăguțe. Practic, atunci m-am lămurit cum i-aș putea bucura suflețelul 🙂

Zice John Demartini mai multe, printre care și că pentru a putea stabili relații, a putea susține pe cineva (inclusiv pe noi înșine) să se dezvolte, pentru a putea motiva, trebuie să cunoaștem valorile celui de lângă noi. Și e destul de simplu să le determini. Trebuie să răspunzi la niște întrebări:

1. Cu ce își umple persoana de lângă tine spațiul? Ce are prin casă, prin cameră, prin mașină, prin rucsac? 
2. Cum își petrece timpul?
3. Cum își consumă energia?
4. Pe ce cheltuie banii?
5. În ce domeniu e cel mai organizat?
6. În ce domeniu e cel mai concentrat?
7. Care îi sunt gândurile dominante?

etc. (le găsiți pe google dacă vă interesează toate; eu m-am oprit aici, pentru că mi-am găsit răspunsul la frământări)

După ce am răspuns la întrebări, am ajuns la două concluzii diferite: woodworking sau gadgeturi. La lucrul cu lemnul nu mă pricep absolut deloc. Nu știu ce scule îi mai lipsesc, ce i-ar trebui, care sunt cele bune și care sunt cele mai puțin bune. Așa că n-o să-mi bag nasul aici. Îmi mai rămân gadgeturile (oh, mă bucur că nu-mi citește blogul și sper să nu citească nici articolul ăsta :))).

Iată o listă de chestii interesante pe care le-am găsit după ce am căutat pe dr. Google și după ce am întrebat și eu în Comunitate.

Mai adăugăm ceva pe listă?