E timpul pentru Crăciunul din toamnă!
Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

fricile copiilor

– Maaaami, mi-e flică de monstlu…

…îmi șoptește Fip aseară, în timp ce încercam să ne culcăm. Apoi chicotește:

– Te-am păcălit, hahaha-hihihi.

Da, cu el am ajuns acolo, în punctul în care minte și mă păcălește. S-a făcut mare și băiețelul mic.

Iar fetița mare, e și mai mare. Acum mai bine de o lună, a decis ea, de la ea putere, într-o zi cu soare, că acum e suficient de mare să adoarmă singură. A venit foarte neașteptat. Noi încă nu ne gândeam la asta, pentru că ziceam noi că încă are nevoie să adoarmă cu cineva. Am crezut că glumește, dar când a venit seara, și-a tras pijamaua pe ea, s-a învelit, ne-a zis ”noapte bună” și s-a culcat. Și de atunci mereu, deși eu sunt în patul de jos, cu Fip. De fapt, de-asta nici nu am propus să adoarmă singură. M-am gândit ”oare cum s-ar simți ea să-i propun să doarmă singură, în timp ce Fip doarme cu mine…”

Introducerea asta sper să dea speranțe părinților care cred că vor dormi împreună cu copiii până la adânci bătrâneți. Uite că nu-i așa. Când copilul e pregătit, te trimite la plimbare. Și asta, fix atunci când te aștepți mai puțin, se pare.

În fine. Dar… aseară, după ce l-a auzit pe Fip chicotind despre monstlu, s-a speriat și a început să plângă.

– E întuneric, nu văd nimic. Mi-e frică de monstru. Mă duc să-l chem pe tati. Vreau să doarmă cu mine. 

Apoi a adăugat.

– Știu că nu există, dar tot mi-e frică. Creierul meu își imaginează tot felul de lucruri și eu nu pot să-l opresc. Mă duc după tati.

Și a plecat. Au venit împreună înapoi și a adormit în câteva minute.

Ce-i veni cu monstrul?

Azi dimineață am întrebat-o ce-i veni cu monstrul, aseară. Se uitase la nu știu ce desen animat pe Boomerang zilele astea, cât a stat acasă cu bunicile și a speriat-o. A hotărât că n-o să se mai uite niciodată la postul ăsta de desene. Sau, cel puțin, nu până când n-o fi în clasa a patra. Neapărat a patra. Se pare că atunci devii ”aproape adult”.

Și mi-am amintit de cursul despre fricile copiilor, pe care l-am făcut când mă certificam eu să devin instructor de parenting.

Există niște frici standard, pe care le trăiesc copiii la anumite vârste. E interesant să le cunoști, ca să știi la ce să te aștepți. Sunt cam de bun simț, adică nu e nimic uimitor în lista asta, dar asta, mai degrabă dacă ai trecut deja prin ele. Pentru un părinte nou, mi se pare o listă destul de utilă.

Așadar, fricile copiilor în funcție de vârste sunt:

0-2 ani

Sunete puternice

Până în doi ani, sistemul nervos al copilului e încă în stadiu de lucru. Creierul rațional e în formare. Așa că orice zgomot puternic, orice mișcare bruscă, orice lumină puternică, îi face să reacționeze. De puține ori doar prin curiozitate. De multe ori prin teamă.

Anxietatea de separare

Primul episod de anxietate de separare apare în jurul vârstei de 8 luni, atunci când copiii reușeșc să înțeleagă că dacă un obiect sau o persoană dispar din raza vizuală, ele nu dispar definitiv și irevocabil. Adică, o bilă ascunsă sub un pahar încă mai există acolo. Până în punctul ăsta, copilul credea că bila a dispărut în neant. Așa că acum, bebelușul înțelege că mama dispare din raza vizuală și a plecat. Că ea mai există, dar departe de copil. Tot cu ocazia asta el mai face și o altă descoperire: că el și mama sunt două entități diferite. Că el și mama nu sunt una și aceeași ființă. Așa că îl va speria să afle că această nouă ființă poate să plece oricând.

Străini

Pe același principiu, copilul înțelege la un moment dat și că el și mediul sunt entități diferite. Și, atunci, orice figură necunoscută îi scoate din zona de confort. Și îi sperie. Pe unii străini îi tolerează, de alții se sperie. Cel mai adesea, atunci când un străin va încerca să ia în brațe un copil, acesta va protesta, va plânge și se va zbate.

3-4 ani

Sunete puternice

Și după 3 ani copiii se sperie de sunete puternice, dar, acum motivele sunt diferite. Mă rog, și noi, adulții ne speriem de sunete puternice. La 3-4 ani, sunetele puternice, tunetele, fulgerele, sunt dovada că lucrurile sunt în afara zonei de control a copilului. El nu poate controla lucrurile astea care îl sperie. Ceea ce îl sperie și mai tare.

Lucruri care se întâmplă diferit

Acum o săptămână, într-o dimineață, când era foarte aglomerat pe drum, am hotărât să scurtez puțin timpul de așteptare, tăind un câmp cu mașina. Exista un drum pe câmpul respectiv, nu am luat-o chiar prin bălării. Dar a fost un drum diferit de cel pe care îl facem noi dimineață de dimineață. Nu am avut timp să anunț cu ceva minute înainte, ca să apuc să dau și explicații, așa că, în clipa în care am făcut dreapta undeva unde înainte mergeam drept, Fip a început să protesteze și să plângă. Și mi-a spus că îi e frică pe drumul cel nou. Din aceeași serie, s-a supărat când am făcut schimb de mașini cu domnul V. S-a supărat atunci când am pus jacheta în alt cuier decât cuierul lui. Când nu mi-am dat ochelarii de soare jos, atunci când am intrat în casă. Oricând se întâmplă lucurile diferit (chiar orice nimic), copilul de 3-4 ani se poate speria. Fip are aproape 3, deci începe chiar mai devreme.

Vrăjitoare, monștri și alte cele

La vârsta asta, imaginația începe să-și facă treaba. Doar că nu e mereu orientată către lucruri pozitive. Câteodată creează și scenarii de speriat. Cu vrăjitoare, umbre, monștri în întuneric. Și li se face frică de ele.

TV, povești, cărți

Tot după 3 ani copiii încep să înțeleagă mai bine ce văd la televizor sau ce văd prin cărți. Iar lucrurile pe care nu le înțeleg, le completează cu ajutorul imaginației și gândirii magice. Câteodată iese bine. Câteodată iese rău. Având în vedere că la vârsta asta copiii deja încep să aibă acces la media, controlați bine lucrurile pe care le urmăresc. Am văzut cu ochii mei niște desene ciudate rău pe youtube. Cel mai bine ar fi să nu expuneți copiii încă la canalele asta, ci la medii pe care să le puteți controla. Încercați să vizionați voi mereu înainte orice arătați și copilului. Și încercați să vă uitați împreună atunci când este timp pentru media. Stați pe fotoliu și priviți împreună, comentați, discutați. Și închideți, dacă simțiți că e ceva care nu e potrivit vârstei sau copilului.

Separarea de părinți

În continuare, ideea de a fi departe de părinți îi poate speria pe copii. După vârsta de 3 ani ei pot să-și imagineze scenarii în care li se pot întâmpla lucruri rele. Și cine să-i protejeze mai bine, dacâ nu părinții… Departe de părinți nu se simt în siguranță.

Întunericul

Tot pentru că imaginația începe să alerge pe câmpii la vârsta asta, și întunericul poate fi ceva înfricoșător. Imaginația vrea să dea explicații pentru lucrurile pe care le aude, pe care le vede și nu le înțelege și pe care le simte. Și, de multe ori, explicațiile nu sunt prea simpatice.

5-7 ani

Separarea de părinți

Conceptul de separare le dă copiilor, în continuare, de furcă. Acum au ajuns deja la punctul în care își pot imagina că ceva rău li se poate întâmpla părinților, așa că ideea de a fi departe de ei îi sperie. Mai bine să fie mama mereu lângă mine, ca să văd eu cu ochii mei că e în regulă.

Vrăjitoare, monștri, umbre și alte cele

Teama de astfel de lucruri rămâne prezentă în viața copiilor și la vârsta asta. Imaginația poate țese fel și fel de scenarii. Dar, spre deosebire de 3-4 ani, după 5 ani ei încep să-și controleze din ce în ce mai bine temerile astea iraționale. ”Știu că nu există vrăjitoare, mă tem de ele, dar pot lucra cu teama mea și o pot controla”

Întuneric, boli, hoți, etc.

Pentru că deja pot înțelege pericolul destul de aproape de cum îl vor percepe atunci când vor fi adulți, încep să se teamă ce s-ar putea întâmpla dacă ar intra un hoț în casă pe întuneric, ce s-ar putea întâmpla dacă se îmbolnăvesc sau dacă îi lovește o mașină. Frica irațională de ”ce mi s-ar putea întâmpla”, pe care o trăiau acum 1-2-3 ani nu mai este acum irațională. Chiar se pot întâmpla lucrurile respective. Rolul nostru devine acum acela de a ajuta copilul să găsească strategii și soluții pentru situațiile de care se teme. De exemplu, ce poți face ca să nu te îmbolnăvești sau ca să nu te lovească mașina.

Coșmaruri

La vârsta asta, copiii percep foarte real coșmarurile. Dacă noi, adulții, suntem capabili inclusiv să știm în vis că ceea ce trăim nu e real, la copii lucrurile stau diferit. Așa că, ce poate fi mai înfricoșător decât un coșmar despre care nu ești sigur că e coșmar? Brrr

Respingerea

La vârsta asta încep să apară și alte tipuri de frici. Cum ar fi, de exemplu, frica de respingere. Frica de a nu se putea integra. La vârsta asta, copiii încep să se desprindă de părinți și să-și creeze propria rețea socială în care au mare nevoie să se integreze. Dacă la 4 ani copilul intră, pur și simplu, în jocul altor copii, la 7 ani el se poate teme, înainte de a intra în joc, ce s-ar putea întâmpla dacă ceilalți nu-l vor accepta.

După 7 ani temerile devin din ce în ce mai complicate și mai complexe. Iar părintele are din ce în ce mai puține instrumente de a le gestiona și trebuie să lase din ce în ce mai mult copilul să și le gestioneze singur. Dar asta face subiectul unui alt articol.

Sper că v-au fost de folos categoriile de mai sus, ca să apucați să vă pregătiți din timp. Și tot ca să vă pregătiți din timp, găsiți în Shop un pdf de câteva pagini, care conține 10 (bine, sunt 11) instrumente care să vă ajute să gestionați fricile copiilor. Găsiți acolo inclusiv care este și cum puteți combate simptomatologia fricii. Găsiți documentul aici. Costă doar 10 lei până săptămâna viitoare. 

Copiii si fricile lor

10 idei de activități pentru 10 luni

1. Oul și paharul Setul ăsta de ou de lemn cu propriul pahar de lemn în care se potrivește e o jucărie minunată pentru un copil de 10 luni. Filip le-a primit acum câteva luni pentru a simți lemnul, a se juca cu forma. Dar acum deja îl folosește ca puzzle....

Episodul 8: 7 lucruri pe care le aduc acasa copiii mei

De cand au inceput gradinita, copiii mei aduc tot felul de lucruri acasa. Nu stiu daca si ai vostri fac la fel, dar eu trebuie sa ma duc sa ii iau de la gradinita cu o punguta dupa mine. Nu toate lucrurile pe care le aduc le pot baga in punguta si nu toate lucrurile...

De ce n-am io statuie

Ne creștem copiii fără pedepse, fără recompense, fără condiționări, cu respect, empatie și sinceritate. Asta e calea noastră, asta e metoda noastră și așa facem. Credem că nu am greșit când am considerat că așa e mai bine, rezultatele se văd deja la Vanda Mică și sper...

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Pregătirea Vandei Mici pentru sosirea Juniorului a început de când ni s-a confirmat viabilitatea sarcinii la ecografia de primul trimestru. Eram deja pățită cu sarcina pierdută, așa că am preferat să amânăm să-i spunem că va avea un frate sau o soră până când va fi...

Din putul gandirii Vandei Mici

Mi s-a sugerat foarte corect pe facebook sa adun toate povestioarele nostime cu Vanda Mica intr-un singur loc. Nu de alta, dar in timeline se pierd, se trec cu vederea, sunt mai greu de gasit cand le cauti. Asa ca le pun si aici, ca sa le recitesc atunci cand voi fi...

E cuminte?

Trebuie sa recunosc ca ma blochez atunci cand sunt intrebata daca Vanda Mica e cuminte. Vanda Mica are aproape 4 luni. Ce ar putea sa faca sa nu fie cuminte la varsta asta? Ma tot gandesc... Nu bate cainii cu pietre, nu a dat niciodata foc in mod voit la apartament,...

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Cheesecake pentru bebe si mami

...cantitatile sunt pentru un cheesecake cat o farfurioara de cafea Blat din biscuiti (de bebe) facuti praf si amestecati cu unt topit (am facut dupa ochi, nu stiu sa dau cantitati precise, biscuitii facuti tot de mine, merg orice biscuiti sfaramiciosi) Apoi cam 180...

Dacă voi nu mă vreți, eu oricum nu vă voiam

Era pe vremea când căutam grădiniță pentru Vanda Mică. Deși începuse grădinița cu mult timp înainte de venirea Juniorului, pentru că încercam să minimizăm nițel avalanșa de schimbări din viața ei, situația a fost până la urmă de așa natură că la scurt timp după ce s-a...

Cu copiii in vacanta

Suntem proaspăt întorși dintr-o vacanță atât de frumoasă, încât nu reușesc să mă abțin și să vă spun cum de am reușit să facem asta. Zice-se ce s-o zice, eu îmi asum meritele pentru reușita asta. E o reușită părintească, de familie, la care am lucrat mult, împreună....
E timpul pentru Crăciunul din toamnă!
Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă