Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

Mult timp am căutat perfecțiunea. Cam în toate ariile din viața mea, dar, în special, în rolul meu de mamă. Să fiu mama perfectă, să fac lucrurile perfect. Ca multe dintre voi, ca multe dintre mamele noastre, ca multe dintre mamele lor.

Și e de înțeles. Mi-am dat seama mai târziu.

Crescute să fim perfecte

Dacă stau să mă uit puțin în spatele meu, în copilăria mea, în adolescența mea și chiar și în perioada mea de maturitate, așteptările de la mine au fost să fiu perfectă.

Atunci când m-am apucat să-mi cresc copiii, mi-am setat și eu, ca orice mamă fost sau actual-corporatistă, niște scopuri. Ce urmăresc eu să fac cu treaba asta, unde vreau să ajungem… Da. Și m-am concentrat mai puțin pe rezultatele care urmau să vină pe termen scurt, mai degrabă concentrându-mă pe cele pe termen mediu și lung.

Ce facem acum fara copii?
Nu stiu sa spun despre mine daca sunt o persoana organizata sau nu (sincer va spun, ca nu stiu daca sunt cea mai organizata persoana de pe fata pamantului, ori ca poate sunt cea mai haotica… asta e un mister pentru mine), dar, in contextul dat, am considerat ca e absolut necesar sa fac un plan.
Se vor lua cei 5 ani din urma, in care nu am petrecut nicio noapte departe de copii, se va face o lista cu toate lucrurile pe care ne-am fi dorit sa le fi facut in perioada asta si se vor imparti toate aceste activitati pe urmatoarele 2 zile, pe care urma sa le petrecem doar noi doi.

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber.