7 mituri despre Laponia
Episodul 13: Diminetile cu doi copii

carti pentru copii

– Hai s-o mai citim încă o dată!

Cam așa se încheie aproape fiecare carte de copii pe care o avem și pe care o citim împreună. Ema a fost mereu mare amatoare de cărți, așa că am citit sute de cărți cu ea. Avem și acum o bibliotecă plină doar cu cărți pentru copii. Între timp, am mai triat din ele, dar tot multe sunt. Țin minte că stăteam ore întregi pe canapea și nu făceam decât să citim. Scoteam un teanc de cărți din bibliotecă și le puneam pe masă, în partea stângă. După ce le citeam, le mutam în partea dreaptă, până se muta tot teancul. Apoi o cam luam de la capăt.

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Copilul se cultivă. E adevărat că beneficiile s-au arătat repede. Ema a vorbit devreme și foarte corect, știe foarte multe lucruri pentru vârsta ei, are imaginație să dea pe dinafară, și-a exersat răbdarea, atenția și a bifat cam toate beneficiile care vin odată cu cititul. Acum citește singură, deși încă nu are 5 ani împliniți. Nu am avut nimic de-a face cu asta, pentru că știu că vor urma întrebări pe tema asta. Pur și simplu a învățat din mers. Fip, expus și el constant la cărți (ale Emei sau ale mele), ne pune de vreo jumătate de an să-i citim ”ce chie aiți?”

Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

 

Ok, dacă încă n-ați închis fereastra articolului meu, vă mulțumesc și nu vreau să vă mai pun răbdarea la încercare. Să trecem la subiect. Iată cele X lucruri pe care nu vreți să le auziți despre cărțile de povești pentru copii, pentru că ne complică existența. Sau poate ne-o ușurează? Dacă ne-o ușurează, atunci sigur vreți să știți și voi.

Poveștile pentru copii simulează situații reale de viață

Ok, da. Și ce-i cu asta? E foarte bine. Într-o poveste e transpusă o situație de viață, iar a o citi împreună cu copilul, înseamnă să-l transpui în situația aia și să-i arăți cum se întâmplă lucrurile. Nu?
Ba da. De fapt, exact asta se întâmplă. Din povești copiii învață lucruri despre lumea reală, lucruri pe care le vor aplica și ei în anumite situații, conflicte, negocieri de roluri, poziții sau acțiuni.
Simțiți presiunea și nevoii de a alege povești care să-i învețe ceva ce să le fie cu adevărat util, da? Bun. Să trecem mai departe.

Responsabilitate și autonomie sau obediență?

După o perioadă în care basmele vechi pentru copii erau citite tuturor copiilor, a urmat o vreme în care părinții s-au rebelizat și au ajuns la concluzia că e brutal să-i citești copilului despre capete de iezi înfipte în bețe în geam și sânge pe pereți. Așa am descoperit povești din alte culturi, povești mai blânde și parcă mai ”în relație” cu noi înșine și lumea pe care vrem să o creăm cu ajutorul copiilor noștri. După asta, văd că vine o perioadă în care ne reîntoarcem la basme. Copiii au nevoie să fie expuși la conflictele astea, iar ei nu-și imaginează violența pe care ne-o imaginăm noi. Mă rog, punctul ăsta de vedere e subiectul unor cărți întregi, dar, pentru că ăsta e blogul meu, vă anunț că eu nu achiesez la viziunea asta.
Sunt de acord că în povești copiii au nevoie și de personaje negative. În primul rând, că o poveste fără personaje negative nu incită, nu susține conflictul, nu dezvoltă. E ca atunci când ai o viață perfectă cap coadă și n-ai de ce să încerci să crești. Pe de altă parte, să nu uităm în ce perioade au fost spuse/scrise basmele respective și care erau valorile societății în vremurile alea.
Să luăm, de exemplu, Scufița Roșie. Mama ei o trimite prin pădurea plină de pericole și nu-i spune decât să nu intre în discuții cu străinii. Scufița Roșie trebuie să fie obedientă, să asculte de mama. Dacă mama știa că pădurea e atât de periculoasă, de ce a trimis-o singură? De ce nu i-a dat mai multe detalii? De ce nu i-a spus despre lupi?
Eu nu vreau să-i transmit copilului meu mesajul ăsta despre obediență. Că ce zice mama, aia trebuie să faci. Nu, întotdeauna trebuie să pui întrebări, să gândești critic, să vii și să tragi mama la răspundere dacă ți-a pus viața în pericol cu sfaturile ei minimale. Așa că eu prefer să nu ne scufundăm prea tare în basme, care toate încurajează obediența.
Despre prințese salvate de prinți și alte cele nu mai intru în detalii. Și asta ține tot de autonomie. Și de, cum zicea nași-mea atunci când am împlinit 18 ani, ”până acum ai ascultat de mama și tata, dar, în curând o să te măriți, și atunci o să asculți de soț.”

Influența poveștilor asupra vieții adulte

Asta e chiar dureros, dar poveștile pe care le auzim în copilărie, cărțile pe care le citim, mesajele lor, vor avea o influență foarte mare asupra vieții noastre de adult. Ele influențează modul în care vedem noi lumea, modul în care ne vedem pe noi înșine, modul în care învățăm să interacționăm și să ne găsim locul în societate. Pentru că:

Unul din scopurile poveștilor pentru copii este să inițieze copiii în roluri sociale

Învățăm despre cum să interacționăm și care ne este locul în societate, în primul rând, din interacțiunea cu părinții noștri. Relația cu ei pune bazele tuturor relațiilor noastre ulterioare. Dar, pe lângă asta, învățăm mult și văzându-i pe ceilalți cum socializează și cum își negociază rolurile, apoi confruntăm asta cu poveștile care ne sunt citite. Simțiți, din nou, presiunea, da?

 

 Urmărește-mă pe facebook

Cărțile pe care le alegem noi pentru copiii noștri transmit frici și etichete

Poate cel mai important asptect e cel legat de ce anume transmite povestea pe care o alegem noi pentru copilul nostru și modul în care i-o prezentăm și citim. Atunci când alegem o carte pentru copii, o facem în concordanță cu viziunile și valorile noastre și cu ce anume vrem noi să transmitem copilului. Dar, toate astea se leagă și de trecutul nostru, de temerile noastre, de nesiguranțele noastre. Cum eu am avut o problemă legată de autonomie, aleg să-i prezint copilului cărți care să încurajeze asta, și nu obediența, așa cum scriam mai sus. Astfel, implantez gânduri și idei copilului și îi transmit fricile mele. Iar copiii simt asta, doar că nu pot să definească ce se întâmplă. Simt doar intensitatea emoțională cu care noi dăruim povestea. Și aud ceea ce noi transmitem, fără să ne dăm seama: ”uite, asta e despre tine”.
E foarte interesant să fiți atenți asupra căror cărți vă aplecați și cum vă puteți identifica cu ce se găsește în cartea respectivă. Cum ar putea fi acea poveste povestea vieții voastre?

Sper că nu v-am speriat prea tare cu ideile mele și sper că presiunea asta a alegerii unor cărți pentru copii să nu vă facă să dați bir cu fugiții. Nu faceți nimic greșit, doar analizați unele din aspectele de mai sus și vedeți ce puteți afla despre voi și despre copiii voștri. Și creșteți împreună. Din fericire, la alegerea jucăriilor pentru copii lucrurile sunt mai puțin profunde :))

NOU în shop

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă bebelușii ar ști să scrie

  Dragă mamă, Ne-am cunoscut în sfârșit. Timp de 10 luni m-ai plimbat peste tot, ți-am auzit vocea zi de zi și bătăile inimii zi și noapte. Apoi, într-o zi am decis să te și văd. Să văd cum arată această ființă minunată care m-a crescut din sângele și carnea ei. Și...

Sarbatoriti cu mine

Stiti ce sarbatorim saptamana asta? Alaptatul. Dap. E World Breastfeeding Week in perioada 1 - 7 August, asa ca mamele care alapteaza/au alaptat/sustin alaptatul sa se sarbatoreasca cu tort! Eh, si in onoarea sarbatorii asteia, in Timisoara a avut loc azi dimineata un...

De ce sa nu-ti lovesti copilul

Nu pricepeam de ce am tot dat zilele astea peste articole despre "spanking" (nu, nu ala pe care-l practicam seara dupa ce adoarme copilul), despre bataie si alte pedepse corporale pe care unii parinti le aplica plozilor. Dar m-am lamurit. Se pare ca pe 30 aprilie...

Despre recompense

Cand auzim de recompense date copiilor mici in schimbul unor actiuni care sa ne fie pe plac, ne gandim la bombonele, ciocolatele, timp in plus la tv, stickere (cum vad ca e o moda in state), buline colorate, jucarii. "Daca mananci legumele de pranz, iti da mama o...

Baby Pinterest

Hai ca am reusit in sfarsit sa-i dau de cap Pinterestului astuia, asa ca am adaugat si eu un board care se numeste "Parenting". Gasiti acolo pin-uri cu tot felul de idei de activitati, joculete, chestii utile cand vine vorba de bebelusi in general. Poate va inspira...

Mesaj de la Vanda Mica pentru voi

;;/lll;;;58h ggf+zxzc gtehjyuex   .                                    0.cgtf6xz..........................................................................., EQWWWWWWWWWWWWWW WWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWW1,,,,,,,,,V  VVVVVVVVVVVVV#£ 1E2EVYIOOUU...

Si noul Mei Tai

Si iata cum colectia mea de sisteme sanatoase de purtare a Vandei Mici a fost completata si de un Mei Tai. Si daca nu mai castig ceva sau nu mai prind vreo super-oferta, cred ca ma opresc aici. Pe domnul Mei Tai l-am comandat de pe Mei Tai Bebe pentru ca mi-a placut...

Concediu

Noi plecam in concediu. Stam doua saptamani. In astea doua saptamani nu stiu cat si daca voi apuca sa mai scriu. Nu stiu nici daca ma vor suplini colegele mele de blog, deci s-ar putea sa se cam astearna praful pe aici in perioada asta. In cel mai si cel mai rau caz,...

Feriți copiii de cuțite? Greșit!

Cei mai bogați români din 2017 - discuții cu copiii despre bani
Cum scoți petele de pe copil - ingredientul surpriză

Copiii sunt niște ființe curioase. În principiu sunt așa pentru că sunt și ei oameni. Și, cu atât mai mult cu cât sunt niște oameni în formare. Iar oamenii în formare învață prin observație și experimentare. Cu alte cuvinte, copilul va observa că există un cuțit și că cineva îl folosește. Va observa și cum este folosit cuțitul, în ce contexte, de către cine, ca să facă ce?

Cei mai bogați români din 2017 - discuții cu copiii despre bani
Cum scoți petele de pe copil - ingredientul surpriză

Cum încurajăm copiii să se apropie de cărți

Top 5 cadouri pe care să NU le iei niciodată unei mame
Bronșiolita la copii

– Nu stă, domne, să-i citesc. Încerc mereu, dar nici nu vine la mine. Sau, dacă vine, îmi ia cartea din mână și o aruncă. N-are răbdare. Nu știu ce să mă mai fac cu el!
Sunt convinsă că multe dintre voi vă recunoașteți în propoziția de mai sus. Știu sigur, pentru că primesc întrebarea asta măcar o dată la două zile de la mame de copii un picuț mai mari de 1 an, dar și mame de copii de 2 sau de 3 ani. Cum să-mi învăț eu copilul să stea să-i citesc și, implicit, ce cărți pentru copii să-i mai cumpăr ca să stea să se uite pe ele?

Top 5 cadouri pe care să NU le iei niciodată unei mame
Bronșiolita la copii
7 mituri despre Laponia
Episodul 13: Diminetile cu doi copii