În vremurile în care am crescut noi, aproape toți părinții erau de părere că toți copiii trebuie controlați. Că dacă nu-i controlezi, îi scapi din mână și devin niște golani și niște delincvenți. Că dacă îi scapi din mână, dacă nu-i controlezi, ți se urcă în cap.

Și nu doar în vremurile în care am crescut noi, dar și în vremurile în care ne cresc copiii. Zilele trecute urmăream și eram parțial intrată într-o cruciadă pe facebook, cu o mamă care nu aprecia metodele ”moderne” de a crește copiii (am pus între ghilimele, pentru că nu-i nimic modern în a-ți crește copiii cu respect pentru nevoile lor reale). La un moment dat, a dat decisiva. ”Dacă acum nu-i stăpânești, când o s-o faci?”

Chiar trebuie să ne stăpânim copiii?

Când am auzit de stăpânit, am stat și m-am gândit la perspective. Normal că ai așteptarea de la copil să existe după chipul și asemănarea ta, atunci când cauți să-i fii stăpân. Să-l stăpânești. Să-l controlezi. Și apare des întrebarea asta, inclusiv în mintea mea… Cum faci un copil să facă ce-i bine, fără să îl forțezi, fără să încerci să-l stăpânești și să-l controlezi? E posibil așa ceva?

OK, noi am crescut fiind controlați. Și OK, nu vrem să facem și noi asta pentru copiii noștri, pentru că am văzut și efectele negative ale controlului ăstuia. Dar cum să facem? Cu ce să înlocuim controlul? Și, oare, ne ajută cu adevărat să-l înlocuim?

Ce nu poți controla

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Nu-ți poți controla viața

Știu, sună rău de tot, dar nu poți controla nimic în viață. Ascultam un speech al unui coach azi dimineață în mașină și povestea despre un client al lui, care a reușit să-și piardă toți banii, afacerea și casa într-o singură zi, când a căzut bursa. Azi poți fi pe culmile universului, iar mâine în cea mai adâncă groapă. Sau, ca să fim mai optimiști, viceversa. Azi pe fundul prăpastiei, iar mâine cu niște aripi în zbor. Poți lucra pentru a ți se întâmpla lucruri bune în viață. Poți munci, poți învăța, poți acționa, dar nu poți controla.

Nu poți controla viața copilului tău

La fel cum nu-ți poți controla viața ta, n-o poți controla nici pe cea a copilului tău. Iar asta e tare frustrant și înfricoșător. Pentru că ei sunt mici și fragili, au nevoie constantă de protecție și de siguranță. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre copii și despre pericolele la care sunt supuși aproape în fiecare clipă din viața lor. Iar tu, ca părinte, nu poți controla nimic. Poți încerca să ai grijă, poți fi proactiv, le poți fi umbră. Dar, de controlat nu poți controla nimicuța.

Nu poți controla ce simt ceilalți

Știu că mulți dintre noi am crescut învățând alte lucruri. Am crescut învățând că noi suntem responsabili pentru emoțiile celorlalți. Că noi îi înfuriem, că noi îi bucurăm, că noi îi întristăm. Dar nu e adevărat. Nimeni nu poate fi responsabil de trăirile proprii. Eu simt ceea ce simt, ceva din mine declanșează ceea ce simt. Nu ceilalți. Dar nu știm asta, pentru că nu nu s-a spus asta. Cu alte cuvinte, nu… nu putem controla bucuria sau tristețea celorlalți. Nici măcar pe cele ale copilului tău. Dacă e furios, e furia lui și trebuie să și-o trăiască. Dacă e trist, e tristețea lui. Fiecare își trăiește emoțiile.

Nu poți controla comportamentele celorlalți

Da, știu. O să mă contraziceți. Există mai multe școli de psihologie care să mă contrazică. E adevărat. De fapt, POȚI controla comportamente. Doar că orice comportament e generat de o trăire, de o emoție, de ceva din interior. Să controlezi comportamentul, e ca și cum ai lua algocalmin atunci când ai o infecție la măsea. O să-ți treacă, dar doar pe moment.
Când eram eu corporatistă, țin minte că trebuia să notez într-un excel greșelile pe care le făceau cei din echipa mea. Eroarea și apoi, cea mai problematică parte, cei 5 ”de ce?”. Din ”de ce?” în ”de ce?”, până la cauza principală și reală. Volum prea mare de muncă, demotivare din alte cauze, sau cine știe ce mai descopeream acolo. Corporația știa. E ineficient să încerci să schimbi doar un comportament, fără să vezi de unde vine el.

Ce poți controla?

Există și lucruri pe care le putem controla. Doar că la noi, și nu la ceilalți.

Putem controla ce simțim NOI

Da, nu putem controla ce simt ceilalți, pentru că fiecare e responsabil pentru propriile trăiri. Asta înseamnă că și noi suntem responsabili pentru trăirile noastre. Nu copilul ne-a înfuriat, ci NOI ne-am înfuriat atunci când copilul a făcut ceva. E extrem de important să ne asumăm responsabilitatea emoțiilor noastre. A zice ”X mi-a provocat asta” implică faptul că nimic nu se poate schimba, pentru că eu nu-l pot controla pe X. A zice ”eu am provocat asta” implică faptul că eu pot interveni și schimba lucrurile. Inclusiv că:

Putem controla comportamentele noastre

Atunci când îmi asum o emoție, o asum cu totul. Da, eu m-am înfuriat. Deci, tot eu pot controla și ce fac cu furia mea. Pot țipa, pot jigni, pot da cu pumnul în masă. Sau, o pot folosi pentru a comunica asertiv cu cel din fața mea, inclusiv când cel din fața mea este copilul meu. A-mi asuma emoțiile și comportamentele, înseamnă că îi dau copilului un exemplu bun și că îl influențez spre bine. Și aici ajungem, cu adevărat, la subiectul stringent

Nu poți controla, dar poți influența

Am concluzionat mai sus că nu prea poți controla mare lucru și că dacă o faci, vine cu greutăți tot pentru tine. Cu frustrări sau cu stres. Atunci ce facem cu copiii ăștia? Dacă să-i controlăm nu putem și să-i lăsăm de capul lor nu e bine, ce facem noi cu ei?
Încercăm să-i influențăm.
Nu știu despre voi, dar copiii mei sunt niște copii foarte … încăpățânați. Termenul românesc nu-mi sună prea bine. Pare, cumva, peiorativ. Americanii au un termen care îi descrie mai bine. Ei spun despre astfel de copii că sunt ”strong willed”. Că au o voință foarte puternică, adică. Ei bine, să încerci să controlezi un copil din ăsta, strong willed, e ca și cum ai sufla în valuri, sperând să le trimiți înapoi în mare. Tu încerci să-i controlezi, iar ei reușesc să-ți arate că n-o poți face.

Părinții sunt cele mai importante modele de viață ale copilului

Ceea ce fac, ce spun, ce arată părinții, acolo e adevărata influență. Și totul este autentic. Părinții îi arată copilului de când acesta este mic, cum e să fii perseverent, cum e să fii blând, cum e să fii hotărât, cum e să fii amabil, cum e să fii decent, ce înseamnă să ai bun simț. Copiii învață de la părinți să salute, să mulțumească, să ajute, să zâmbească, să-și ceară scuze, să reconstruiască după relații stricate, să aibă încredere în ei înșiși, să creadă în visele lor, în puterea lor și să devină, la rândul lor, niște modele pentru alții. Nu e suficient să le spunem copiilor ”Zi, mă, și tu mulțumesc”, dacă noi uităm să mulțumim. Nu putem să-i explicăm copilului că nu e bine să lovești, dacă noi îi lovim. Nu aduce niciun beneficiu să le facem capul calendar să mănânce sănătos, când pe noi ne văd mereu cu sucul și chipsurile în față.

Cum influențăm copilul?

Pentru a putea influența copilul, trebuie să fim… ați ghicit! Conectați cu el. Să încerci să influențezi copilul fără să fiți conectați, înseamnă să-l manipulezi.
De ce trebuie să fii conectat cu copilul?
Pentru că prin conectare afli niște lucruri esențiale despre el:

• care îi sunt nevoile neîmplinite la momentul respectiv
• ce dorințe are
• cum arată lumea lui
• cum se vede pe sine

Află mai multe despre cum să te conectezi cu copilul tau

Atunci când îi acorzi atâta atenție și interes copilului, invariabil se va deschide și va absorbi ceea ce-i transmiți. Va fi deschis către colaborarea cu tine și se va simți influențat. Se va simți și puternic și important, ceea ce îl va ajuta să și reușească ceea ce își propune. Spre deosebire de momentele în care încerci să-l controlezi, când totul devine o luptă ”care pe care”, atunci când e vorba de influență, e decizia copilului. El se lasă influențat sau nu. Iar dacă sunteți conectați și se simte iubit și important, se va lăsa influențat de tine.

La final, veau să vă mai las un vizual, ca să vedeți și mai clar diferențele dintre control și influență