Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare
De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Acum 5 ani

– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?

Acum 3 ani

– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…

Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

diferente sarcini

 

diferente prima sarcina de a doua

Prima sarcină

Acum 5 ani m-am trezit însărcinată pentru prima oară. N-o să uit niciodată panica aia cu care am văzut că apare a doua liniuță pe test. Îmi întârziase ceva (habar n-aveam cât, pentru că nu țineam evidența asta) și aveam de ceva vreme ceva simptome dubioase. Mi-era tare greață, eram foarte amețită și parcă n-aveam stare. Era sâmbătă dimineață, la ora 9. Domnul V. încă dormea, pentru că pe vremea aia încă își mai permitea să o facă. Eu îmi luasem un test cu o zi înainte și îmi făceam curaj să-l fac. L-am făcut. Stăteam pe marginea căzii, aruncasem cât colo testul pe marginea chiuvetei și nici nu-mi venea să mă mai uit la el. Cum adică sunt însărcinată? Dar eu nu am plănuit asta! Dar eu nu știu ce cărucior să cumpăr la copil! Dar geamurile de la noi din dormitor trebuie schimbate! Vă jur că astea au fost primele mele gânduri. Că n-am plănuit, că nu mă pricep să cumpăr un cărucior și că nu-s bune geamurile de la dormitor și o să moară copilul de frig. Aaaa, da. Și că o să fiu gravidă la nuntă. Când l-am anunțat și pe V, s-a depus o mare liniște în casă. Nu știu ce gânduri avea și el, dar sigur avea dubiile și temerile lui.

El s-a obișnuit mai ușor cu ideea. Țin minte că îmi trimitea linkuri cu evoluția sarcinii pe săptămâni și știa cât de mare e copilul din burtă, ce i-a mai crescut săptămâna asta, ce a mai învățat. Eu nu mă uitam pe ele. Efectiv nu puteam. Apoi, ușor-ușor am început să mă bucur și eu de sarcină. Urmăream ce se întâmplă cu bebelușul din burta mea, mă bucuram să spun lumii că-s însărcinată, m-am apucat să mă pregătesc pentru naștere, visam toată ziua la bebeluș.

Plus că devenisem oul Fabergé cu surprize al familiei. Toată lumea mă menaja, avea grijă de mine, mă muta de la umbră la soare și de la soare la umbră. Era chiar obositoare atâta atenție. Când mergeam la bunicii viitoarei cetățence a lumii, mi se gătea separat, mi se aduceau perne ca să șed mai bine, mi se făcea cald sau răcoare, după dorințe, nu eram lăsată nici să-mi torn un pahar cu apă.

Acasă nu mai găteam, pentru că nu suportam mirosurile. Stăteam mult tăvălită pe canapea, pentru că mă durea spatele. Dormeam mult, pentru că mă simțeam atât de obosită, că nu mai puteam ține ochii deschiși. Făceam curat și eram certată că nu mă odihnesc. Făceam cumpărături și eram trimisă la zona de relaxare. Orice făceam era răsplătit cu odihnă.

La medic mergeam împreună. Domnul V. nu a ratat nicio ecografie din cele importante. Am trăit împreună, de mână, toate momentele asta emoționante din perioada dinaintea nașterii. Cu ce emoții așteptam amândoi la ușa cabinetului…

Și a doua sarcină…

Acum 3 ani am rămas iar însărcinată. De data asta n-a mai fost pe neașteptate. Pentru că supraviețuiserăm unui copil, am vrut să-l facem și pe al doilea. Am făcut testul într-o dimineață, cu o zi înainte să-mi întârzie menstruația. Aveam deja simptomele. Le știam, pentru că mai trecusem de două ori prin ele (prima sarcină și o a doua, pierdută). Mi s-a lipit pe față un mare zâmbet când am văzut a doua linie. Am așteptat seara, ca să-l pot anunța și pe V. Ne-am bucurat amândoi, la subsol la mall Promenada. Nu mai eram speriați de cărucior, iar geamurile le reparaserăm.

Doar că a doua sarcină a fost foarte diferită de prima, din simplul motiv că acum nu mai aveam datoria de a mă îngriji doar de mine și de bebelușul din burtică, ci mai aveam în grijă încă un bebeluș mai mare, în afara burticii. Acum Ema era oul Fabergé al familiei, pentru că încercam să o pregătim cât mai bine pentru venirea frățiorului ei. Toată atenția mea mergea către ea. Știam vag în ce lună de sarcină sunt, dar n-aveam prea mult timp să mă gândesc la asta. Aveam o aplicație pe telefon unde mai citeam, din când în când, cum evoluează bebelușul din burtă. Doar că, nu știu cum se făcea, că acum era săptămâna 19 și imediat constatam că e săptămâna 24.

 

Când mi-era somn, nu mai dormeam, pentru că trebuia să am grijă de celălalt copil. Când oboseam, trebuia să merg în continuare. Iar copilul meu cel mare, dar încă mic, avea nevoie de mult ”înbrațe” de la mine. Ceea ce îi și ofeream. Aveam zile când nu apucam să stau mai mult de 10 minute adunate pe scaun. Iar din poziția orizontală mă ridicam dimineața și o mai vedeam seara. Noaptea era tot întreruptă, pentru că Ema se trezea de multe ori. De gătit trebuia să gătesc, ca să am cu ce hrăni copilul (bine că n-am mai avut cine știe ce grețuri cauzate de mirosuri).

Pregătirile pentru naștere erau minime. Mă și simțeam vinovată câteodată. De exemplu, hăinuțele lui Fip le-am pregătit târziu, cu puțin timp înainte de naștere. Făceam curat și cumpărături cu burta mare și copilul mare, dar mic, mereu cu mine. Totul era foarte diferit de prima dată.

Chiar și vizitele la medic erau diferite. Nu mai erau relaxante și reconectante, ca pe vremuri. Era o furtună, în care eu încercam să plec, împreună cu Ema, la timp de acasă, iar V. la timp de la birou. Dar nu ca să ne ținem de mână ca doi porumbei, ci pentru ca el să distreze copilul exterior, în timp ce eu sunt la medic și încercăm să aflăm câte ceva despre copilul interior.

Și nașterea a fost extrem de diferită. Dacă prima dată, zilele dinainte de naștere au fost despre mine, despre reconectarea mea la mine însămi, la a doua naștere ea a venit cu regrete și cu temeri. Cu regretul că poate n-am pregătit copilul mare suficient și cu temerile legate tot de copil. N-o să uit ultima seara dinainte de nașterea lui Fip. Eram în bucătărie cu Ema și mă uitam la ea, în ochii ei. Îmi dădeam seama că eu știu că nimic nu va mai fi la fel în viața ei. Dar că ea încă nu știe asta și că n-are niciun fel de control, niciun fel de putere de a face ceva să schimbe asta dacă nu i-o plăcea. Am plâns. Am plâns și în salon, înainte să nasc. De dorul ei, de teama că se simte abandonată.

Ne-a luat câteva luni să ne găsim un echilibru. Și câțiva ani să fim cu toții ok în noua formulă.

Cu toate astea, mă întreb câteodată dacă aș face lucrurile diferit? Dar îmi dau imediat răspunsul. Nu, n-aș face lucrurile diferit.

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Noapte în 4

Suntem încă destul de dezorganizați în ale somnului. Nu atât de grav cum m-aș fi așteptat, dar dorința copilului mic de a dormi numai și numai pe carne de om ne dă puțin peste cap aranjamentele. Adică, lucrurile se petrec aproximativ așa: Pe la ora 8, 8 și ceva...

Mușcatul

Când am adus Juniorul acasă, Vanda Mică era pașnică. L-a plăcut de la bun început și nu l-a chinuit niciodată (prea tare). Când se mai enerva pe noi mai țipa la el. L-a jumulit de vreo două ori de oboseală și l-a mușcat o dată de genunchi, dar mușcătură de drag, nu de...

Cum pregătești copilul pentru venirea unui frate

Pregătirea Vandei Mici pentru sosirea Juniorului a început de când ni s-a confirmat viabilitatea sarcinii la ecografia de primul trimestru. Eram deja pățită cu sarcina pierdută, așa că am preferat să amânăm să-i spunem că va avea un frate sau o soră până când va fi...

Când ai o soră mai mare

Atunci când ai o soră mai mare, iar tu ești frățiorul mai mic, ți se întâmplă multe lucruri ciudate. S-ar putea: - să fii ”micĂ”, ”fulioasĂ”, ”buculoasĂ” (”Eu sunt mică. Tati e male”). - ca toate adjectivele și adverbele pe care le folosești să fie, de fapt, la...

Drumul către somn cu copiii, în 19 pași simpli

Oricât de mult ne-am iubi copiii, soții, joburile și viețile, avem unele zile în care trăim doar ca să vină noaptea și să ne culcăm. Mai trece cineva prin asta? Ăăă, nu? Doar eu? OK, atunci doar mie mi se întâmplă asta. Șșșșș, vă rog să nu mai șușotiți acolo în spate....

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Cursuri de engleză pentru copii la EKA - Experiența noastră
Și eu am trăit în comunism

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

Cursuri de engleză pentru copii la EKA - Experiența noastră
Și eu am trăit în comunism

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)
Gustări sănătoase pentru copii

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)
Gustări sănătoase pentru copii

Când un copil e bolnav, trebuie să ai grijă de amândoi

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?

Aducerea acasă a fratelui mai mic

Scrisesem aici despre cum am abordat treaba asta cu pregătirea copilului mare pentru venirea copilului mic. Dar aia a fost partea ușoară. Treaba complicată a început abia după ce am născut. De fapt, după ce m-am internat ca să nasc. Îmi amintesc și acum cum eram...

Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare
De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare
De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă
Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare
De ce nu mai vreau să fiu o mamă perfectă