Astazi discutam despre ceva serios. Daca m-ati mai citit pana acum, v-ati prins, sigur, ca sunt o persoana foarte amuzanta (multumesc, premiul o sa-l ridic mai tarziu). Asa ca azi imi permit sa fiu mai putin amuzanta.
Saptamanile trecute lucrurile s-au aliniat in asa fel ca am avut si mult de munca, dar si multe evenimente la care am participat, inclusiv in weekend. Plus ca intre toate astea s-a inserat si primul nostru weekend departe de copii, de care ne-am bucurat toti, pana la urma.
Toate astea s-a tradus prin mai putin timp petrecut cu copiii proprii. Lucru, desigur, regretabil, dar cumva inevitabil pentru un frilensăr. Avantaje si dezavantaje…
Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.
Asa ca am planuit o serie de zile in care sa ma concentrez pe ei. La Ema nu se vedea mare lucru, dar nici ea nu cred ca avea cupa prea plina.
Am petrecut impreuna un weekend prelungit, in care am incercat sa fiu 90% din timp disponibila pentru ei.
Ce am facut in timpul asta, o sa ma intrebati?
Mi-am urmat planul, pentru ca aveam un plan de reconectare cu copiii. Imi propusesem: