”Auzi lumina ochilor mei, Fip a mâncat cumva toate pastiluțele cu ulei de pește? Toată cutia, adică?!”
”Nu iubirea vieții mele. A mâncat doar 3 pastiluțe azi. A fost cu mine toată dimineața”
”Sfertul meu mai bun, păi era goală cutia când am coborât eu în bucătărie, imediat înainte să pleci tu. Le-ai mai dat tu din ele aseară?”
”Mărul ochiului meu, nu.”
”Atunci e un mister…”
Asta a fost discuția de azi dimineață dintre mine și V.
Ieri dimineață, când copiii au cerut ”bombonele de pește” (adică gelule de ulei de pește, sau cum s-or numi), cutia era destul de plină. Au voie să ia 5-6 pastiluțe pe zi, pe care le împart în două ture. 3 dimineața și 2-3 după amiaza. Dacă ar fi după ei, le-ar lua pe toate dintr-o înghițitură. Așa că ieri dimineața, când le-am dat eu câte trei pastiluțe de căciulă (by the way, dacă le dați și voi alor voștri, să-i urmăriți să le și mănânce, altfel s-ar putea, doar s-ar putea, să vă treziți cu ele storcoșite pe cearșaful patului. Mirosul și consistența nu-s chiar ce vă doriți pentru clipele alea în care vă întindeți, în sfârșit, oasele bătrâne, în miros de levănțică proaspăt adunată de pe un câmp etern), în cutie mai erau multe.
Aseară le-am mai dat câte 2 și am închis cutia. Nu mai știu câte pastiluțe erau înăuntru , dar mai erau.
În dimineața asta, toată lumea s-a trezit înaintea mea. Am profitat de o migrenă pe care o am de trei zile și n-am auzit copiii când s-au trezit. Nu știu ce s-a întâmplat în jurul meu cât dormeam. E posibil, inclusiv, să fi căzut casa și să se fi apucat copiii împreună cu V să o reconstruiască. E, de asemeni, posibil să nu fi dormit doar o oră sau două de la trezirea lor până la trezirea mea, ci să fi dormit vreo două săptămâni, timp în care toate lucrurile și-au urmat cursul lor firesc, doar eu am vegetat acolo, ca o sardină în suc propriu, până pe la 7 dimineața, când a venit V să mă trezească, pentru că el pleca la birou.
Ei, în acest context, în care eu am dormit în plin sfârșit și reconstrucție de lume, orice s-ar fi putut întâmpla, inclusiv să se volatilizeze gelulele vieții. Doar că… V m-a asigurat și ulterior, la telefon, când l-am sunat pentru că mă măcina problematica gelulelor de pește mai ceva ca încălzirea globală, că n-aveau cum copiii să se învârtă nesupravegheați în preajma gelulelor. Iar modul stealth încă nu știu să și-l activeze.
Deci, și întreb și eu de curiozitate, nu pentru că m-aș fi îngrijorat oribil în dimineața asta că au mâncat copiii prea mult ulei de pește și nici pentru că mi-aș fi zis că la panica pe care o am în mine, dacă mai și citesc pe dr. google ce se poate întâmpla în caz de intoxicație cu ulei de pește, sigur îmi pleznesc două vene: una la gât și una la cap. Așa… ziceam… Întreb:
Ce pot păți copiii ăștia ai mei, doi la număr, dacă au mâncat singuri o cutie de gelule de pește? Devin mai deștepți peste noapte? Să știu la ce fel de întrebări mă aștept zilele următoare. Dacă eternul și clasicul ”de țe să mă încalț cu sosete?” sau ”auzi mami, vrei să-ți explic cum se calculează, de fapt, numărul PI? Am descoperit o metodă revoluționară”.