Prima data e cel mai greu. Sigur ati mai auzit asta in varii contexte din viata voastra. Asa e si cand petreci primul weekend departe de copii.
M-am temut eu degeaba ca se activeaza senzorii copiilor nostri. Nu s-a activat niciun senzor, ba chiar, mai mult, a trebuit sa ne rugam de ei sa vina sa-si ia la revedere de la noi inainte sa plecam. Asa e cand vin ambele bunici in vizita, se pare.
Am reusit, pana la urma, sa adunam cei doi copii intr-un singur loc, sa-i pupam, sa-i reasiguram ca ne intoarcem curand, ca o sa ne fie dor de ei si ca totul o sa fie bine. N-a avut nimeni nicio treaba cu noi. Ne-au usuit ca doi adolescenti pe care ii deranjam
Asa ca, intr-o frumoasa zi de vineri, pe la orele 14.00 trecute fix, ne-am urcat fain frumos in masina si am plecat. Destinatia noastra principala era Iasi.
Ce facem acum fara copii?
Nu stiu sa spun despre mine daca sunt o persoana organizata sau nu (sincer va spun, ca nu stiu daca sunt cea mai organizata persoana de pe fata pamantului, ori ca poate sunt cea mai haotica… asta e un mister pentru mine), dar, in contextul dat, am considerat ca e absolut necesar sa fac un plan.
Se vor lua cei 5 ani din urma, in care nu am petrecut nicio noapte departe de copii, se va face o lista cu toate lucrurile pe care ne-am fi dorit sa le fi facut in perioada asta si se vor imparti toate aceste activitati pe urmatoarele 2 zile, pe care urma sa le petrecem doar noi doi.