În primul an de viață, începând cu luna octombrie (deci, când avea 9 luni), am trecut cu Fip prin câte o bronșiolită în fiecare lună, până în primăvară. Umblam cu inhalatorul în mașină (o tulumbă lungă, nu-mi încăpea în geantă) și cu picăturile de prednison în poșetă. Avea luni în care făcea forme mai ușoare și nu ajungeam la prednison și avea luni în care făcea forme nasoale și îl umpleam de pufuri și picături.
Prima oară am fost relaxată. Tușea cam tare și era mucios. L-am auzit hârâind și m-am gândit că ceva nu-i ok. Așa că ne-am împachetat și am plecat la spital, să-l consulte un medic. Au vrut să ne interneze. Am refuzat internarea, pe semnătură și am discutat cu cumnata mea, care e medic și în care am încredere oarbă 🙂 Ne-a dat un tratament, l-am făcut acasă și a fost bine.
Luna următoare a fost a doua bronșiolită. De data asta rea de tot. Din fericire pentru noi, eram cu medicul în casă de data asta. Care l-a urmărit, l-a măsurat, l-a verificat. Cu mare greutate nu am ajuns cu el la oxigen. I-a fost tare rău. Știți cum e să vă vedeți copilul că nu răspunde la aproape niciun stimul? Că e legumiță și nu face decât să doarmă? Posibil să știți. Eu nu experimentasem asta încă, pentru că Ema a fost mereu sănătoasă ca un brad în vârf de munte. A trecut și asta.
Episoadele următoare au fost mai ușoare, iar eu eram deja rodată. N-am mai ajuns la medic și nici la internare. Apoi a venit primăvara și a trecut.
Anul următor am început la fel toamna, dar cu forme mai ușoare. N-a mai făcut câte una în fiecare lună, ci o dată la 2-3 luni. Și forme ușoare, de care am scăpat fără prednison (oroarea vieții mele :)). Anul ăsta nu am bifat niciuna până acum, dar mai e timp.
Ce semne trebuie să urmărești în caz de bronșiolită
Bronșiolita asta e destul de periculoasă. Pentru că, pe scurt, nu se mai oxigenează bine organismul. De unde și starea de legumiță, de care ziceam mai sus. Atunci e foarte periculoasă.
Atunci când copilul e răcit, urmărește următoarele semne:
- respirația rapidă și superficială (poți observa că se umflă burtica foarte tare atunci când inspiră-expiră și că se retrage pieptul)
- sunetul de wheezing (dacă o să-ți lipești urechea de pieptul copilului, o să auzi un sunet similar sunetului pe care îl face zăpada proaspătă atunci când calci pe ea cu bocanciI)
- secreții nazale
- puls crescut
- stare generală letargică, oboseală
- apetit scăzut
Dacă observi și febră, fuguța la medic. Înseamnă că există o suprainfecție.
Partea proastă e că în caz de bronșiolită starea generală a copilului se poate înrăutăți foarte rapid și brusc, de multe ori fără să-ți dai seama.
Cauzele bronșiolitei
Bronșiolita este, de fapt, o inflamație localizată în zona plămânilor, cauzată de virusuri contactate de la persoane bolnave. Practic, membrana mucoasă se inflamează și secrețiile abundente împiedică oxigenarea corectă.
Tratamentul bronșiolitei
Tratamentul trebuie, musai, recomandat de un medic.
Prevenția bronșiolitei
Prevenția bolii se face, cam ca în toate cazurile, prin spălarea frecventă a mâinilor, evitarea zonelor aglomerate, evitarea expunerii la fumul de țigară, etc.
Ce am mai auzit în ultima vreme e că pesoanele care suferă de diferite alergii pot fi predispuse la astm, dar și la bronșiolite frecvente. Și mi-am propus ca dacă și anul ăsta o să trecem iar prin episoade frecvente de bronșiolită, mi-am propus să-l testez. Tocmai citesc acum despre testele genetice pentru alergii, care nu sunt periculoase și nici dureroase în vreun fel. Despre teste genetice puteți citi mai multe. Mi se pare fascinant cum îți pot îmbunătăți calitatea vieții.
Eu am, de exemplu, intoleranță la lactoză. Pe asta am descoperit-o the hard way. Dar, oare mai am și altele? Mă bate gândul să mă testez și eu. Sper să n-o dau în ipohondrism :))