Bronșiolita la copii
Care este stilul tău personal - 8 întrebări pe care să ți le pui

Copiii mei au niste senzori. Asa s-au nascut, cu ei. Nu stiu unde sunt ascunsi, pentru ca nu i-am vazut niciodata. Poate ca or fi undeva pe sub piele, de nevazut cu ochiul liber. Imi imaginez ca sunt mici si rotunzi, plati, nu sferici. Mi-am propus de cateva ori sa-i iau pe copii la pipait, doar-doar oi observa pe unde sunt ascunsi. Dar mi-am dat seama ca si daca-i descopar, ce-o sa fac? Asta e, traiesc in casa cu doi copii si senzorii lor.

Prima data cand am simtit ca exista “ceva” acolo a fost in a treia zi de viata a Emei. Tocmai venisem acasa de la maternitate, iar mama ma astepta cu mancarea calda. Ema adormise in scoica din masina, asa ca n-am deranjat-o. Am contemplat-o noi cat am contemplat-o, dar cum dormea profund, zic “hai sa mananc si eu ceva”. Aveam supa de pui, facuta de mama, din pui, apa si iubire de proaspata bunica. Ma asez la masa, iau lingura in mana si cand sa o duc la gura… se trezeste copilul.

Pe masura ce au crescut, senzorii s-au tot activat, in diferite situatii. Senzori de dus, de ieseam ca o zaluda cu sampon in cap si imi rupeam gatul pe gresia alunecoasa, senzori de momente romantice cu tatal lor, denumiti si “senzorii moartea pasiunii”, senzori cand ma gandeam doar sa ma ridic de langa ei din pat si multi alti senzori.

[citește mai departe aici]
Bronșiolita la copii
Care este stilul tău personal - 8 întrebări pe care să ți le pui