Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat. 

Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe.

Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa. 

N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.

Modul prin care copilul se dezlipește de familia lui de origine e un proces întreg. Procesul începe la naștere, când copilul devine o entitate separată de mama. Copilul iese din corpul ei, se taie cordonul ombilical și de acum e un omuleț de sine stătător. 

Ne-am plimbat pe străzi, am mâncat cele mai bune Fistiki Sarma din viața mea și cea mai delicioasă prăjitură Kunefe, am căscat gura la străduțele mici și colorate, ne-am prostit cu ochelari de soare caraghioși și… ne-am lăsat acostați de o doamnă care vindea bijuterii. Doamna a știut ce face:

Bun, deci ceva nu funcționează în frigiderul nostru vechi de 10 ani. Atunci, să vedem ce e și să-l reparăm, zic.

Mai ușor de zis și mai greu de făcut. Dar să vă exemplific.

Pasul 1. Chemi un domn complet inutil să-ți repare frigiderul

Astăzi vreau să vă spun ce am stricat la uscător (unde tot așa, am încercat să usuc verzi și uscate), ca să nu fie nevoie să stricați și voi. Unele sunt evidente (doooooh!), iar la altele chiar nu mă așteptam. 

Deci, să începem. 

Dacă ai uscător de rufe electric, nu usca la el următoarele:

Doamnelor și domnilor! Tocmai ce am descoperit și noi o imprimantă prietenoasă… Unde o fi fost ea în ultimul an, nu știu să vă zic. Bine că am găsit-o totusi. Să vă povestesc. 

Însă, sunt unele lucruri pe care e musai să le faci atunci când locuiești la casă. Adică astea sunt priorități și nu aveam deloc grija lor la bloc. Cu atât mai mult sunt priorități când vine iarna și mort-copt, pandemie-nepandemie, îți faci timp pentru ele. 

Ca să vă faceți o idee, noi locuim într-un cartier rezidențial și avem o curticică mică, iar casa este nou construită (are 6 ani). Deci, cum ne pregătim noi casa pentru iarnă?

Într-o geantă mică nu-mi mai încape toată casa, ci trebuie să o triez înainte să o bag acolo. Acum am portofelul sanitar de care ziceam, am un pix (în loc de un penar), am telefonul, cheile, portofelul (nu mai am unul care să fie el însuși cât o geantă) și o trusă de machiaj minimalistă. Mă ajută faptul că și machiajul meu în sine e destul de minimalist. Să vă spun ce am în el, poate vă inspiră mix and match-ul pe care l-am făcut. 

Așa că fac această postare ca să-mi pun cenușă în cap, pentru că acum aș vrea să-l dresăm, dar l-am zăpăcit pe cățel tare de tot până acum, încât nu cred că mai reușim să ieșim din cercul ăsta fără ajutor (ajutor în care, momentan, nu vrem să investim financiar, ca să fiu sinceră). Ce greșeli am făcut?

Și, pentru că finanțele nu-s chiar domeniul meu forte, nu vreau ca acest articol să fie un prețios ”Cum să faci să …”, ci doar să vă povestesc la ce m-am gândit eu că ne-ar putea fi nouă util să luăm în considerare în această perioadă sau ce am observat că am făcut diferit și a funcționat. 

Și-așa am redescoperit jocurile. Boardgames, cum le zice în engleză. Jocuri de masă, cum le zic copiii noștri. Doar că sunt deja la o vârstă la care cu siguranță putem face împreună activități care să ne facă plăcere și nouă cu totul (adică nu doar că petrecem timp cu ei, ci să ne placă și ceea ce facem, efectiv). Și dacă tot am trecut de vârsta cu ”și-acum tu ziceai asta și făceai ailaltă și eu ziceam așa și tu răspundeai așa” și tot așa zeci de minute în șir, până ne lua de cap, am profitat și am căutat jocuri care să fie potrivite și pentru copii, dar și pentru adulți. 

Când jucăriile au devenit desuete și e abia a doua săptămână de #StămAcasă din cine știe câte, vin și eu cu niște idei de activități pentru copii prin care să transformăm banalele prosoape de baie în ceva distractiv. Distractiv mai degrabă pentru copii, pentru că la final, tot nouă – adulților – ne rămâne sarcina de a le băga la spălat 🙂

Nu vă imaginați copii înșirați în fața unor ecrane, pe care apar scris 10 CIRCLE (90, 120)  20 RUN, ci copii care desfac mouse-uri în bucăți și le lipesc apoi pe planșe, copii care fac joculețe despre cum să dea directive colegilor, copii care trasează pe hârtie linii negre sau colorate, ce reprezintă coduri pentru roboțeii de lucru. 

Zilele trecute am dat, însă, peste un titlu de articol, care spune că Mattel (producătorul Barbie) a scos pe piață o serie de păpuși ”gender-neutral”. O colecție de păpuși ”incluzive”, cu diferite nuanțe de ten, cu diferite culori de păr, dar cu accentul pe ideea că

Nu știu ai voștri cum sunt, dar copiii mei și-ar dori foarte multe jucării. Problema cu jucăriile astea, pe care și le-ar dori copiii mei… sunt două: 

Că se

Povestea păpușii Barbie începe puțin înaintea anului 1959, când o fetiță se juca în sufragerie cu păpușile ei cu fețe de copil și le atribuia roluri de adult. Mama ei a venit, astfel, cu ideea unei păpuși adult și-așa a apărut Barbie în 1959.

Recent cei doi Vijulieni mici au redescoperit lucrul cu puzzle-ul și au descoperit și lucrul în echipă la el. Ema a vrut să vă învețe și pe voi cum să faceți un puzzle așa că, după multe discuții despre conținut, formă și locul de livrare al cursului ei, am filmat și editat un tutorial.

Cât a trecut de când erați voi mici și vă jucați cu păpuși? Sau mașini? Sau ce-or fi fost? La mine a trecut atât de mult timp, încât ieri au scos copiii dintr-un cufăr bebelușul meu preferat de când eram mică (îl chema Bebiță) și au început mâinile să i se dezintegreze. În apărarea vârstei mele,

Plastilină. Aveți în casă, așa-i? Odată ce copilul n-a mai băgat cu poftă bucăți albastre și roșii de material modelabil, pe care tu nu l-ai mânca nici plătită, a început jocul.

Vă las jos câteva idei de materiale de construcție pentru copii, în caz că aveți și voi astfel de înclinații sau copiii prietenilor voștri au astfel de înclinații. Iar la final și un manual pentru micul meseriaș sau micuța constructoare. Să începem.

Însă, cel mai mult se dezvoltă copiii în timpul în care sunt liberi să creeze ce și cum își doresc ei. Și despre asta vreau să vă scriu astăzi. Voi lua pictura drept exemplu, dar puteți extinde aceleași principii în orice zonă de creație a copilului. Așadar, discutăm astăzi despre pictura cu final deschis.

Astăzi propun să ne concentrăm pe tehnici de pictură pentru copii, pornind de la tema toamnei. Partea bună e că nu aveți nevoie decât de obiecte pe care oricum le aveți prin casă sau le găsiți prin natură, plus acuarele și hârtie

Iată o listă de activități pe care le-a organizat Ema împreună cu prietenele ei sau singură, extrem de educative, dacă mă întrebați pe mine, fără niciun fel de aport din partea mea.

Știu că mulți, foarte mulți copii sunt fascinați de animalele astea gigantice și de misterul din jurul lor, așa că o să împărtășesc și cu voi lista de cărți cu dinozauri de la noi de acasă.

Astăzi vreau să vă scriu despre cum îi putem ajuta pe copiii care au devenit frați să rămână cu acea senzație de bucurie și sărbătoare. Copiii mici din familie se nasc deja frați, însă pentru cei mari e vorba despre o trecere și câteodată despre o provocare. 

– Mami, mai ții minte când eram eu mic și dormeam la tine în brațe?

Da. Le mai țin minte pe toate. Zilele astea ne-au năpădit amintirile.

Au trecut deja 7 ani și 4 luni de la

Am fost suficient de inspirată aseară să înregistrez o bună parte din povestea inventată de Fip (deși el zice că-i adevărată). Ce poveste e și ce sens i-am dat eu? Hai să ascultați!

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Acum 5 ani
– Cred că am stat prea mult în picioare în astea 5 minute. Plec acasă!
– Vai, dar stai jos… Întinde-te. Să-ți fac un masaj? Să-mi iau liber de la birou ca să te duc acasă?
Acum 3 ani
– Wow, e ora 20:00 și eu încă nu m-am așezat pe scaun de azi, de la ora 15.00…
– Te cred…
Oare știți despre ce vorbesc eu aici? Ce face diferența între ce era acum 5 ani și ce era acum 3 ani? Vă dau un indiciu: în ambele situații eram gravidă.

După cinci zile petrecute considerabil de mult în mașină (am făcut un soi de “circuit” care ne-a prins și câteva ore sănătoase în fiecare zi în mașină), am ajuns, fleșcăiți, murați de caniculă și destul de tensionați, acasă.
Tensionați pentru că, desigur, ideea unui circuit într-o țară cu infrastructura României, e una din cele mai nepotrivite idei pe care le-ai putea avea. Care țară, frumoasă, e drept. Dar păcat ca-i locuită și cu drumuri proaste.

E o dimineață normală de duminică, presărată pe ici pe colo cu conflicte între cei doi copii ai mei. Copii care s-au trezit, ca în orice zi de weekend sau de vacanță, în creierii nopții. Deci, până la ora 9 am făcut mai multe lucruri decât făceam pe vremuri toată ziua. Printre care și să rezolvăm conflictele astea multe între ei.

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.