Cu ce încalți picioare suferinde?
Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

fetita interioaraA fost odată ca niciodată o fetiță. Nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici blondă, nici brunetă. O fetiță ca toate fetițele, atâta doar că fetița noastră era foarte colorată. Pielea ei arăta ca paleta de culori a unui pictor ce știa să se bucure de viață. Pete roșii și albastre, galbene și portocalii… Toată pielea ei era o nebunie de culori. 

Fetița asta locuia într-o casă specială, cu pereți moi și catifelați și foarte călduroasă. Avea niște ferestre mici, undeva sus, în pod, dar fetița era atât de mică, încât nu ajungea la ele. Fetița asta nu ieșise niciodată din casa ei și nici nu văzuse niciodată cum arată lumea. Trăia acolo, singură, în căsuța ei rotundă, cu pereți moi și catifelați. 

Nu știa cum ajunsese acolo, de unde se născuse, pentru că în căsuța ei nu exista nicio mamă care să o țină în brațe și care să-i pregătească orez cu lapte. Doar că fetița nici nu-i simțea lipsa. Nu de acolo se hrănea ea. Nici din îmbrățișări, nici din orez cu lapte. 

Fetița avea un singur mesaj pe care îl transmitea către exterior, chiar dacă nu știa cum arată exteriorul ăsta. La fel cum noi învățăm să respirăm, fără să ne dăm seama cum am făcut-o, așa și fetița a început să transmită mesajele. Întâi foarte tare, ca să fie sigură că e auzită.

”Vreau să mă iubiți necondiționat, să mă protejați și să mă acceptați pentru ceea ce sunt. Să mă susțineți și să mă încurajați!”

Și aștepta răspunsul din exterior. Câteodată el venea, iar fetița se bucura din cale afară. Avea în dreptul pieptului o cupă transparentă și închisă ermetic, în care licărea un lichid auriu. Când primea răspunsul din exterior, cupa se umplea, mai mai să dea pe dinafară.

Vrei să primești postările mele pe email?

Dar, câteodată, mesajul nu venea. Atunci culorile fetiței începeau să se estompeze, iar cupa să se golească. Vocea ei devenea din ce în ce mai liniștită și aproape că nu se mai auzea către exterior. După o perioadă lungă în care mesajul nu venea din exterior, fetița se întindea pe podea și privea tavanul. Nu mai avea energie să iubească, să clădească, să ceară. 

Într-o zi, așa cum stătea ea întinsă pe podea și își privea pielea de culoarea unui șoricel de câmp, fetița noastră a decis că nu se mai poate așa. Și că dacă oricum răspunsul din exterior nu mai vine, n-o să-l mai ceară. A căutat ustensile prin casă și a început să meșterească. Și-a pictat pete violente de culori pe piele, în timp ce se uita în oglindă și se bucura că parcă începe să semene cu ea însăși. Apoi, din niște piese vechi găsite printr-un dulap prăfuit, a reușit să încropească un dispozitiv care să o ajute să-și scoată cupa din piept. A îndurat toate durerile, s-a șters de sânge cu un prosop vechi, a tras mai tare. Cupa a ieșit și era, oricum, goală. Nici picătură de lichid auriu în ea. Cu ajutorul unei seringi, fetița a umplut cupa cu un alt lichid, negru ca smoala de data asta. Și-a depărtat pielea și oasele pieptului cu niște chingi încropite, a șters șuvoaiele de sânge cu același prosop vechi și murdar și a pus cupa la locul ei. Acum se simțea completă.

 

Cu pielea vopsită și cupa cu lichid negru pusă la locul ei, fetița s-a întins înapoi pe podea, ca să privească tavanul. Cupa a început să i se verse peste trup, să curețe vopseaua pe care și-o pictase cu atâta migală și să o acopere cu totul, ca un giulgiu. În scurt timp, fetița rămase încremenită sub lichidul, devenit acum vâscos, care nu-i mai permitea nicio mișcare. Arăta ca o muscă prinsă într-o mărgea de chihlimbar negru. 

Ultimul gând înainte să nu mai aibă niciun gând a fost: ”Urâtă lume, urâtă casă, urâtă eu…”


Fiecare dintre noi are o astfel de fetiță în interior. Și tu, și eu. O fetiță care a cerut mult timp iubire necondiționată, iar atunci când nu a primit-o, a dispărut. Atunci emoțiile noastre s-au încărcat de lichidul negru, au devenit grele și s-au scufundat.

Așa că n-am mai avut iubire de dat. Nici pentru noi, nici pentru ceilalți.
N-am mai avut respect de dat. Nici nouă, nici celorlalți.
N-am mai avut încredere. Nici în noi, nici în ceilalți.
Nu ne-am mai arătat compasiune. Nici nouă, nici celorlalți. 
N-am mai râs, nu ne-am mai bucurat, n-am mai văzut intenții bune, n-am mai spus lucruri frumoase, n-am mai ajutat, nu ne-am mai implicat. Ne-am acoperit toată viața de o pâclă neagră, sufocantă… 

Salvați fetița. Iubiți-o voi necondiționat. Spuneți-i lucruri frumoase. Cuvinte pline de compasiune. Îmbrățișați fetița. Acceptați-o cu greșeli și defecte. Dați-i răspunsul din exterior. Fetița aia sunteți voi! Casa ei sunteți voi. Lumea ei sunteți voi. 

Dați și mai departe povestea ei. Să o cunoască toată lumea!

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Garderoba capsulă - Cum ți-o creezi?
Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Garderoba capsulă - Cum ți-o creezi?
Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Citește tot

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Citește tot

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)
Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!
Citește tot

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Control sau influență? Ce facem cu copiii?
Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Control sau influență? Ce facem cu copiii?
Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri
Citește tot

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!
Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare

”Educația este identică cu ajutorul acordat copilului pentru a-și realiza potențialul. Opusul educației este manipularea, care se bazează pe absența încrederii în ceea ce privește dezvoltarea copilului și pe convingerea că un copil va crește cum trebuie doar dacă adulții pun în el ceea cce este dezirabil și suprimă ceea ce este indezirabil

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!
Episodul 12: Viata noastra - intre deconectare si reconectare
Citește tot

Episodul 12: Viata noastra – intre deconectare si reconectare

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri
Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)

Ei, iar lipsa asta a mea s-a resimtit la copii. Mai ales la Fip. I s-a golit cupa emotionala, iar eu n-am fost disponibila sa i-o umplu la loc. Timpul pe care l-am petrecut zilnic n-a fost suficient. Am decis ca e momentul sa iau masuri. Ii era greu, se controla greu, se infuria rapid din orice. Era ca o bomba fara ceas.

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri
Prima sarcină vs. a doua sarcină (articol amuzanto-serios)
Citește tot

Cum arată copilăria în România

Cum a descoperit Fip o metodă revoluționară de a calcula numărul PI
Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

Acum ceva vreme apăruse în atenția social media un studiu făcut de unicef, din care reieșea că 63% dintre copiii din România sunt agresați fizic acasă. Mai clar zis, că mai mult de 6 din 10 copii sunt bătuți acasă. Că-i bătaie cu furtunul, că-i ”doar o pălmuță”, copiii ăia sunt agresați fizic. Apropos de asta, știați că în cazul unui copil mic, amenințarea cu bătaia și bătaia au același efect?

Cum a descoperit Fip o metodă revoluționară de a calcula numărul PI
Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…
Citește tot

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

Citește tot

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

Citește tot

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Citește tot
Cu ce încalți picioare suferinde?
Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017