Cred că dacă mă apuc acum să fac un interviu cu părinții și să-i întreb cum și-ar dori să devină copiii lor când vor fi adulți, 95% dintre ei vor spune că își doresc să crească niște viitori adulți ”buni”, care să-și ghideze viața după anumite principii și valori, care să fie responsabili și de încredere. De fapt, dacă stau bine să-mi amintesc, chiar asta reieșea din atelierele pe care le făceam cu părinții, pentru că fix așa le începeam. Cu întrebarea ”Cum vrei să arate copilul tău devenit adult?”

E o zicere care sună cam așa: ”Spune-mi și o să uit, învață-mă și s-ar putea să rețin, implică-mă și o să învăț”. Și-s de acord… Așa învață copiii, nu din predicile noastre, nici din rugăminți. Ci din exemplul nostru și din experiențele lor, pe care încă le putem direcționa, noi – părinții.

Sunt sinceră. Eu îmi doresc mult să am niște viitori copii-adulți care să fie empatici și plini de compasiune, care să-și dorească să ajute, să se implice, să facă și viața altora mai frumoasă. Asta e una din valorile mele, pe care încerc să le și transmit copiilor. Asta e important pentru mine, mai important decât să devină multimilionari sau altceva. Vreau să fie suficient de echilibrați încât să facă asta pentru că așa simt ei. Pentru că simt cum e să-l faci pe cel de lângă tine să se simtă mai bine atunci când e supărat, sau cum răsuflă ușurat că i-ai luat o sacoșă grea din mână. De-asta am ales să-i cresc punând accentul pe motivația lor intrinsecă, de-asta nu folosesc pedepse, recompense și alte metode ”din exterior”. De-asta nu le zic ”zi, mă, mulțumesc”, pentru că știu că, așa cum zice fraza de mai sus, ei nu învață din ce le spun eu. Ci din ce văd la mine și din ce fac și ei.

Căutam ocazii pentru a face fapte bune peste tot. În casa noastră, pe strada noastră, în cartierul nostru, sau pur și simplu pe orice stradă… Până acum Ema a participat din inerție la faptele astea bune, dar de acum deja lucrurile îi sunt mult mai clare. Și experiență cu experiență se pune câte o cărămidă nouă către a deveni adultul ăla pe care îl văd eu (știu, egoistă… toți suntem așa, pentru că toți îi ”vedem” cumva pe copii, punem în ei tot ce credem noi că e mai bun, tot ce n-am avut noi, tot ce ne-am dorit… important e să găsim un echilibru între asta și a vedea copilul o ființă de sine stătătoare. Dar asta e o discuție pentru alt articol).

Una din ocazii s-a ivit săptămâna trecută. Eram la birou, tocmai îmi deschisesem mailul și a apărut mare pe ecran o imagine cu cățeii din Prietenii Cățeluși. Ema era lângă mine și a făcut repede ochii mari.

– Uite, ăștia sunt cățeii ăia din reclamă! Vreau să știu ce scrie acolo.

Era un afiș pe care erau trecute 7 idei de ”fapte bune” pe care le-am putea face și alături căsuțe în care să bifăm ce faptă bună am făcut și când. I-am citit despre provocarea asta și despre cele 7 misiuni și i-am propus să încercăm să îndeplinim 5 din ele în săptămâna ce urma. Nu vă pot descrie entuziasmul. Primul lucru pe care a vrut să-l facă a fost să meargă la vecini să-i întrebe dacă îi poate ajuta cu ceva. Am negociat cu mare greutate să stea acasă, nu de alta, dar era târziu și sigur vecinii se descurcau și singuri să se bage în pat și să se culce :))

Iată ce am reușit noi să facem în decursul săptămânii ăsteia, așteptând să înceapă desenele astea animate, anunțate pentru 9 octombrie, de la ora 17.25. Episoadele sunt destul de scurte – fiecare episod prezentând câte 2 povești a câte 11 minute. Din ce am aflat, Prietenii Cățeluși este un serial dedicat preșcolarilor, care ni-i prezintă pe Bingo și Rolly, doi cățeluși din rasa Pug mereu în căutare de aventuri noi. În fiecare episod, cei doi au de îndeplinit o misiune (de obicei legată de ceva ce-și dorește stăpânul lor Bob) și, deși uneori se abat de la plan sau li se distrage atenția, sfârșesc prin a o îndeplini… ei bine, poate nu chiar exact cum și-au propus, dar într-un mod care îi mulțumește atât pe ei, cât și pe stăpânul lor. Cățelușii interacționează des cu animalele de casă și alte animale care locuiesc în cartierul lor și în întreaga lume. Pot primi sfaturi de la un câine fără stăpân, sau de la un porc de guineea care locuiește la magazinul pentru animale și care le oferă o perspectivă sau de la un pui de balenă care se oferă să îi transporte pe spate. Și reușesc astfel să-și îndeplinească toate misiunile fără ca stăpânul lor să realizeze că sunt plecați (și fără ca oamenii să știe că aceste animăluțe creative îndeplinesc aceste misiuni chiar în fața lor). În final, cățelușii se întorc acasă la Bob și la pisica lui Hissy, unde își petrec timpul împreună ca o familie: doi frați cățeluși, sora lor cea mare, pisica și stăpânul lor.

Misiunea #1

”Am ajutat un prieten”

Copiii aveau nuci, pentru că nu știu cum tot fac, de găsesc mereu nuci. Ema se descurcă să le spargă singură, dar Fip încă nu poate. Și-au luat pietre și s-au pus pe spart. Ema era deja la a doua nucă mâncată, dar Fip se tot chinuia. O aud:
– Fip, ai nevoie de ajutor?
– Da, nu pot…
Și l-a ajutat. I-a arătat cum se face și i-a spart ea trei nuci.
Ii zic:
– Știi că tocmai ai bifat una din misiunile pe care le-am citit mai devreme?
– Da? Păi era important să-l ajut, ca nu putea singur…

Misiunea #2

”Arată-i unui prieten că este important pentru tine”

Duminică, înainte să plecăm în oraș cu niște prieteni, a fugit până în camera ei și a venit cu una din brățările de hârtie pe care le folosim să-i scriu numărul meu de telefon când ajungem în aglomerație. Și-a luat și un pix și m-a rugat să o aștept. M-a întrebat la un moment dat cum se scrie „chiu”. I-am descris un „Q”

După ce a terminat, a fugit afară, s-a oprit la mașina prietenului ei, „Q Dani” și i-a dat brățara de mai jos

– Putem să mai bifăm o misiune… I-am arătat unui prieten că este important pentru mine…

Misiunea #3

”Am învățat un lucru nou”

– Mi-a zis Adriana că menta e bună pentru păr și în seara asta vreau să facem șampon cu mentă.
– Hmmm, dar e complicat să faci șampon… Habar n-am cum se face… Și sigur sigur nu putem face fix în seara asta, pentru că n-avem ingredientele necesare.
– Mda, nu îmi place deloc ce aud.
Și s-a bosumflat (parțial pentru că nu-i plăcea ce aude, parțial pentru că sărise somnul de prânz  :)))
Până la urmă a ajuns la concluzia că putem învăța ceva nou altfel: cum îmbunătățim un șampon pe care îl avem deja. Și m-a rugat să dau și altor copii rețeta, așa că m-am apucat să scriu postarea asta lunga  :))
Procesul a fost intrerupt când a venit o prietena la noi sa ne propună sa mergem împreuna la balet (yeeeey, mergem in Ianuarie la spectacol de balet pentru adulți), dar ne-am repliat repede și am revenit la rețeta de șampon.
Deci, se ia mentă, se freacă bine în mojar împreună cu puțină apă. Zeama care rămâne se strecoară cu o sită și se amestecă într-un șampon. Se toarnă șamponul într-o sticluță și gata. Aveți “șampon îmbunătățit”. Și m-a mai rugat să vă arăt și pozele astea, ca să știți și voi cum să faceți (de când cu recenzia aia de carte, absolut tot ce face trebuie documentat video și arătat întregii lumi  :))

Misiunea #4

”Am încercat ceva nou”

Astăzi am discutat despre zona de confort și de ce e important să iasă din ea câteodată. I-am desenat un cerc și i-am zis că aia e zona de confort. De fiecare dată când iese din cerc, cercul se mărește și așa învață mai multe, află mai multe, face mai multe. Îi crește și zona de confort și crește și ea cu totul.

Și pentru că a auzit de crescut, s-a hotărât imediat să încerce ceva nou. Și anume, să facă șpagatul.

– Mami, a câta misiune e asta? Câte mai avem?

– Păi în total am zis că alegem 5. Ai făcut deja 3 misiuni.

– Aham… sunt 5… am făcut 3… deci asta e a … patra… și mai avem… DOUĂ!

Apoi a urmat instructajul despre ce să vă scriu și ce să vă arăt. M-a pus să o și filmez. Filmulețul începe cu ”bună ziua, dragi prieteni” dar n-o să-l pun aici decât dacă țineți morțiș, pentru că e Fip nemulțumit în fundal (voia el să facă șpagatul pe pătura ei, pentru că absolut tot de pe lumea asta e al lui, începând cu aerul pe care îl respirăm și terminând cu… orice altceva :)))

Așa că mă limitez în a vă pune o poză și concluzia Emei că e important să ieși din zona de confort, dar dacă vrei să faci șpagatul, e la fel de important să faci încălzirea întâi :))

Misiunea #5

”Am făcut pe cineva să râdă”

Și am ajuns și la ultima misiune primită de la Prietenii Cățeluși, deși (fie vorba între noi), să știți că le-am făcut pe toate, dar n-am apucat să le și pozez pe toate, ca să vi le arăt. Misiunea de astăzi este despre cum a făcut ea pe cineva supărat să râdă (e super-puterea ei asta… și când vede copii mai mici ca ea supărați pe stradă, nu știu ce și cum face, de îi înveselește mereu… e expertă mai ales la bebeluși, așa că dacă aveți bebeluși supărați, puteți să ne dați de știre).
La cererea Emei, aș dori să vă informez că am bifat și ”Am ajutat un vecin”, atunci când a venit o prietenă a Emei care ne e vecină și nu reușea să-și pună o agrafă în păr și i-a pus-o Ema și că l-a mai și inspirat pe frati-su să facă o faptă bună, împărțind pufuleții prietenilor noștri cu el. Așa, să revenim la misiunea de astăzi.

Îi iau de la grădiniță. Fip are un coleg pe care Ema îl iubește foarte mult. Să zicem că îl cheamă I.  Adesea, înainte să plecăm, Ema îl îmbrățișează și îl pupă pe I, el îi răspunde la fel și sunt simpatici foc. Când vrea și Fip să-l ia în brațe, I nu vrea, ceea ce generează o cascadă de lacrimi. E adevărat că e neplăcut să te simți respins, dar dragoste cu sila nu se poate. În ultima vreme și-a îndreptat și el afecțiunea către alți colegi, dar câteodată revine tristețea că I nu vrea îmbrățișare. În zilele astea, în care Fip vrea îmbrățișare iar I nu vrea, plecarea se face într-o mare de plânsete. Plânsetele nu se opresc nici la mașină, nici când îl urc în scaun. Supărarea trece ea când o trece. Nu la comandă.

Ei, miercuri Ema s-a decis să-l ajute și să se folosească de super-puterea ei de a face copiii supărați să nu mai fie supărați, ci chiar să râdă. Cu Fip îi iese mai greu, pentru că el ne informează mereu că e supărat, că are de plâns, sau că a terminat și că e bine. Dar de data asta cred că și-a dat mai mult silința și a reușit (să-i distragă atenția, până la urmă… sau poate terminase și el ce avea de plâns. Nu știu). S-a maimuțărit în toate felurile și când și-a mai și atins nasul cu limba, ei bine… Asta a pus capac și s-au hlizit amândoi de n-au mai știut de ei.

– Te simți mai bine, Fip? Te-am făcut să râzi?

– Da. Mă simt mai bine. Nu mai sunt supălat acum. Nu mai plâng. Acum sunt buculos. Uite, lâd!

Îmi venea să-i mănânc…

Cum a fost pentru noi să trecem prin toate misiunile astea? A fost frumos. A fost o oportunitate bună să căutăm ocazii pentru a face fapte bune și a nu trece cu vederea ocaziile astea. Ne-a ajutat, de fapt, să fim mai atenți la ce e în jurul nostru. Și cred că e o idee bună să încercăm în fiecare zi din viața noastră să bifăm cel puțin una din misiunile astea sau altele. Chiar mi-am propus să fac un tabel, să-l laminez și să-l lipesc la ei în cameră. Câteodată avem tendința să trecem ca omul invizibil prin zilele noastre și prin viețile noastre. Mi-a plăcut să fim mai conștienți de ce-i în jurul nostru… Na, că nu credeam să o zic, dar mulțumesc unor desene animate pentru copii mici de așa o conștientizare 😀

Vă las aici și calendarul, poate vreți să-l folosiți și voi.