Oricât de mult ne-am iubi copiii, soții, joburile și viețile, avem unele zile în care trăim doar ca să vină noaptea și să ne culcăm. Mai trece cineva prin asta? Ăăă, nu? Doar eu? OK, atunci doar mie mi se întâmplă asta. Șșșșș, vă rog să nu mai șușotiți acolo în spate. Știu și eu că-s anormală. Voi sunteți OK.

Deci, da. Vine seara și wow, abia aștept să fac un duș fierbinte, să mă schimb în pijamale curate (sau, pentru acelea dintre voi care, asemeni mie, nu aveți pijamale, în haine pufoase de casă în care veți și dormi) și să mă pun pe canapea sau în pat cu ceva bun de băut sau mâncat, pe care să le țin în brațe până când adorm cu capul atârnându-mi într-o parte, extrem de sexy și de provocator.

Doar că înainte să ajung acolo, trebuie să culc un popor de oameni mici, oameni mici care, spre deosebire de mine, nu trăiesc ca să doarmă, ci dorm ca să trăiască. Pe mine mă fascinează și m-a fascinat întotdeauna entuziasmul cu care se trezesc de dimineață. Într-o secundă au deschis ochii, pentru ca o milisecundă mai târziu să fie deja în mijlocul camerei, cântând tare și dansând. De mi-aș mai aminti și eu cum se face asta…

Așa că începem procedura.

Pasul 1: Anunță copiii cu 30 de minute înainte că se apropie ora de baie și somn

Cu aproximativ 30 de minute înainte începe anunțul. ”Copiii, în 30 de minute urcăm la baie și la somn, bine?”. Nu e bine. ”Nu vreau, e prea devreme, dar eu am dormit la prânz”. Ascultăm plângerile, suntem de acord cu faptul că viața e nedreaptă și că ”mai bine ar fi dacă n-ar mai fi noapte niciodată”.

Pasul 2: Reamintește copiilor că se apropie ora de baie și somn

Din 5 în 5 minute le mai reamintesc. ”Mai avem 15 minute”, ”Mai avem 10 minute”, ”Mai avem 5 minute”. Știu că pare enervant (și probabil și e), dar dacă nu facem asta, copiii vor fi complet luați prin surprindere că a venit ora de somn și se vor răzvrăti. Concluzionasem mai sus că eu nu vreau decât somn, așa că răzmerițele nu sunt chiar de dorit la ora asta…

Pasul 3: Insistă că trebuie să urcăm la ora de baie și somn

Chiar dacă am anunțat cu 30 de minute înainte, chiar dacă le-am reamintit că se apropie termenul limită, chiar dacă și dacă, la ora X vor începe negocierile. ”Stai că mai am puțin de lucru la masca asta”. ”Stai că vreau să mă mai joc puțin cu mașina de pompieri”. ”Stai că…” Sau clasicul… ”Stai că mi-e foame”.

Pasul 4: Împotriva voinței mele, vom merge la bucătărie, să mănânce

Rațional vorbind, ȘTIU că nu le e foame. Că n-are cum, pentru că abia au mâncat. Dar cum să le spun copiilor că nu mergem să mâncăm atunci când ei se plâng de foame? Așa că mergem la bucătărie, facem mâncare rapidă (sendviș, iaurt cu ceva, chestii simple), ei gustă, apoi declară că s-au săturat.

Pasul 5. Urcăm la baie și somn

În sfârșit și-au dat seama că nu mai pot amâna momentul. Urcăm să-i spălăm, pentru ca apoi să-i culcăm. V îi spală, timp în care eu pregătesc lucrurile de somn.

Pasul 6: Magie, aici era camera copiilor!

În timp ce V spală copiii, eu mă duc să strâng în zona aia din casa noastră, în care nu mai ai pe unde să calci. Nu pot să-i spun cameră. Câteodată strâng și ei, câteodată strângem împreună de mai multe ori pe timpul zilei. Dar dacă le vin prieteni în vizită, lucrurile sunt dramatice. Așa că intervin. Îmi amintesc mereu cum strânge Alexa piesele de lego cu lopata și mereu îmi spun că aș avea și eu nevoie de așa ceva ca să termin mai repede strânsul jucăriilor, ca să se vadă mai repede podeaua de sub mașinuțe, patul de sub haine, masa de sub elastice de păr și covorul de sub piesele minuscule de la Playmobil.

Pasul 7: Pregătesc pijamalele

După ce am dat o față camerei copiilor și avem pe unde călca și unde ne așeza, pregătesc copiilor pijamalele. Adică, le caut prin toată casa, până le găsesc prin bucătărie sau prin birou, în funcție de locul în care s-au dezbrăcat de dimineață. Câteodată sunt sub canapeaua din sufragerie. Nu mă întrebați de ce. Nici eu nu pun întrebări. Le pun la spălat și iau altele, curate, din dulap.

Pasul 8. Încerc să îmbrac un copil

Între timp, un copil e gata. Este adus, sub formă de sărmăluță, și amplasat așa pe patul din dormitorul matrimonial, așa zisul ”pat pufos”. Copilul se va târî ca o râmă prin patul pufos până când se va fi eliberat de sub prosop. Atunci va începe Marea Săritură În Patul Pufos, activitate care mie îmi face să-mi stea inima în loc. În tot timpul ăsta, în care copilul sare în pat, se urcă pe grilajul patului ca să sară pe perne, sare iar în pat și tot așa, eu îl rog să stea la îmbrăcat.

Pasul 9. Reușesc să îmbrac un copil

Prind copilul cu mâna și încerc să-i pun hainele pe el. Desigur, e împotriva voinței lui, pentru că ce poate fi mai fantastic decât să sari într-un pat în costumul în care te-ai născut, fără elastice care să te strângă și fără nasturi care să te împungă. Mă rog, mă uit disperată la ceas. Dușul ăla fierbinte al meu pare extrem de departe, intangibil. Devin mai fermă în mișcări și îmbrac copilul, până la urmă. Pfiu!

Pasul 10. Încerc să îmbrac și celălalt copil

Primesc a doua sărmăluță la îmbrăcat. Știu deja de la primul copil care este procesul și îi las să sară amândoi în pat. Privesc a pagubă în zare și mă visez în dușul ăla fierbinte. Ce departe e…

Pasul 11. Reușesc să mai îmbrac un copil

Până la urmă, aplic aceeași strategie și îmbrac și al doilea copil. Mă simt bine cu mine…

Pasul 12. Aducem băuturile

Ritualic, avem întotdeauna la somn un pahar cu apă cu bule. Chiar dacă se bea sau nu din el, paharul există, e acolo, martor al strofocărilor noastre recurente, de fiecare seară.

Pasul 13. Să mai citim o pagină

Pentru că amândoi știu că deja au tras mult de timp și au întins nu o coardă, ci o infinitate de corzi (sau coarde?), se cere o singură pagină. Copilul mare va alege din bibliotecă din nou una din aceleași 5 cărți pe care le știm cu toții pe dinafară. V le citește în timp ce eu aștept momentul în care stingem lumina, ochii și ziua. Nici nu mai vreau duș.

Pasul 14. Stingem lumina!

Gata, cartea e închisă, pe dulapul de lângă pat. Se dă stingerea. Dacă n-aveți copii, sigur o să vă imaginați că acum ne culcăm. Ăăă… Nu.

Pasul 15. Vreau apă. Vreau și eu apă. Mai vreau apă.

Copilul mare bea o gură de apă și se bagă înapoi în pat. Copilul mic pare să fie foarte deshiratat, pentru că îl văd că bea 2942 de guri de apă. După fiecare dintre aeste 2942 de guri de apă se bagă înapoi în pat, dându-ne speranța că ne culcăm. După cea de-a 2939 gură de apă:

Pasul 16. Vreau la mami

Copilul mic se dă jos din patul copilului mare (care mormăie că e deranjat/trezit/călcat) și se urcă în patul propriu unde îl așteaptă subsemnata. Închidem ochii și ne culcăm, da? Naivilor!

Pasul 17. Vreau Leulu’

Nu mai stau acum să explic de ce are un tigru pe care îl cheamă Leulu’, dar îl vrea la somn. Se dă jos din pat să-l caute. Adaugă la colecția de somn și un cal și autobuzul. Ar mai lua ceva, dar are mâinile mici, iar Leulu’ e mare. Se urcă înapoi în pat, ne îmbrățișăm toți (el, eu, Leulu’, autobuzul și calul) și ne culcăm? Naivi în continuare.

Pasul 18. Vreau apă

Urmează celelalte 3 guri de apă, intercalate cu momente în care aș putea crede, dacă aș fi naivă, că ne culcăm.

Pasul 19. Ne culcăm

… doar că mie mi-a sărit somnul. Și cheful de duș…

Iar dimineața… Dimineața ne trezim ca în poza articolului, doar că noi n-avem pisică și câinele încă își mai petrece nopțile pe afară. Când s-o face frig și o dormi în casă, o să fim ca în poză, cu un câine în lod de pisică… (îmi place că mama din poză chiar pare să doarmă. Și eu cred că aș adormi dacă ar fi să facem așa o sesiune foto :)))

NOU în shop