Tips'n'Tricks pentru mame care n-au timp
Ce-i învățăm pe copii?

 Urmărește-mă pe facebook

Acum vreo 4 ani și jumătate, când eu eram mai mică pe interior, iar Ema era mai mică și pe interior și pe exterior, încercam încă să ne adaptăm cu toții vieții de părinți. Nu fuseserăm părinți niciodată până atunci. Asta era o treabă pe care să o invățăm împreună cu Ema sau, mai bine zis, asta era o treabă pe care o învățam de la Ema.

Era una din serile alea lungi, în care V. urma să vină târziu. Una din serile alea în care îmi puneam o mie de întrebări și îmi făceam o mie de gânduri. Una din serile alea pe care abia o așteptam să treacă, pentru că știam că a doua zi voi vedea lucrurile altfel.

În orice caz, eram grasă, urâtă, necoafată, nemachiată, în haine de casă, ciufulită, cu lapte peste tot pe bluză, cu absorbante în sutien, cu casa vraiște. Copilul mic mai plângea, se mai supăra, iar pentru mine astea erau niște noutăți de nedescris. Tot auzeam pe la alte mame cum copiii lor nu prea plângeau, cum dormeau, cum nu se trezeau noaptea. Copilul meu nu era așa. Copilul meu dormea puțin ziua (și asta oricum cu chin), dormea cu multe întreruperi noaptea, iar eu eram o epavă. Oare ce-oi face eu greșit de n-am un copil ca toți copiii, mă gândeam eu. Nu văzusem nicăieri, nici pe la prieteni, nici prin filme, nici prin cărți nu citisem, de copii cu care să fie atât de greu.

Și în seara aia mă sună o prietenă, care tocmai se despărțise cam urât de prietenul ei. Și mă întreabă dacă poate trece pe la mine să-i dau nu mai știu ce. I-am zis că sunt acasă (oricum nu plecam nicăieri :))) și că o aștept. M-am asigurat că măcar nu-s murdară și am continuat să plimb copilul prin casă, copil care parcă înghițise un ceas și seară de seară, cu precizie elvețiană, își începea supărările fix la orele 19:00 și singurul lucru care o ajuta era să o plimb prin casă în brațe. Minute în șir, zeci de minute în șir, decenii, sute de ani.

Eram, deci după câteva milenii de plimbat copilul prin casă, când sună amica mea la ușă. Îi deschid. Era frumoasă. Frumoasă foc. Curată (bine, asta convenisem că sunt și eu), pieptănată, cu părul lung și mătăsos, întins cu placa, vopsit la timp într-o culoare care parcă o învăluia cu totul, îmbrăcată într-o fusta mulată, crem, lungă până la genunchi, din care se vedeau toate formele ei de clepsidră de aur. În partea de sus avea o cămașă călcată perfect, care îi venea ca turnată. Îar în picioare purta niște pantofi cu tocuri subțiri ca firul de ață. Ce să mai, era ca scoasă din filmele americane cu doamne realizate în viața lor de corporatiste.

Intră, se așază cu dificultate pe fotoliu (atât de strâmtă era fusta) și stă dreaptă și frumoasă în fața mea. Vai, fusesem și eu așa. Fusesem așa într-o altă viață, în care avusesem și eu, parcă, tocuri și fuste mulate până la genunchi, în care purtam cămăși călcate pentru că se potriveau la sacou, nu ca să alăptez din ele, în care și eu mă vopseam la timp, eram aranjată, machiată și parfumată. Cred că asta fusese pe vremea dinozaurilor, cândva. Pentru că nu-mi mai aduceam aminte decât fragmente din toată povestea asta, văzute ca prin abur, de parcă m-aș fi uitat la ele din treningul meu de casă, prin ușa de la dușul fierbinte. Și nu mă uitam la mine, ci la o altă femeie, care semăna puțin cu mine, dar nu eram eu.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Am schimbat câteva politețuri, discuții de nimic, despre vreme și politică. Apoi, nu m-am putut abține și i-am zis. I-am zis că e frumoasă, că e minunată, că e ca o zână. Și apoi am gândit, dar nu i-am mai și spus, că am momente în care sunt invidioasă pe femei ca ea. N-aș schimba nimic din viața mea, dar tot am momentele alea.

– Da, mulțumesc. Dar știi ceva? Aș da tot ce am pe o viață ca a ta…

Ne-am îmbrățișat, am strâns-o tare. Va veni și vremea ei, am gândit. N-am zis nimic. N-o ajuta că va veni și vremea ei. În vremea asta, ea suferea și îi era greu. În vremea asta ea voia o familie fericită, nu fuste și tocuri…

Nu știu ce o mai fi cu ea acum, dar sper din tot sufletul că e fericită. Și că se bucură de fericirea ei și nu se uită prin alte ogrăzi, ca mine. Că tot citeam zilele trecute că fericirea nu e altceva decât să te concentrezi pe lucrurile minunate din viața ta și nu pe cele mai urâte sau mai grele…

Tips'n'Tricks pentru mame care n-au timp
Ce-i învățăm pe copii?
Share This