Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?

Generația părinților noștri e o generație crescută să fie responsabilă pentru generația părinților lor. Iar generația părinților lor a fost o generație responsabilă pentru părinții lor. Și tot așa înainte, copii responsabili pentru părinți, copii responsabili pentru părinți. Antropologic vorbind, cred că asta s-a oprit undeva în istoria noastră. Pentru că, antropologic vorbind, nu e viabil ca cei tineri să aibă ca scop și responsabilitate îngrijirea celor bătrâni.

Și noi suntem o generație de la care se așteaptă asta. ”Am făcut un copil ca să aibă cine să-mi aducă o cană de apă  la bătrânețe” sau ”N-are copii, n-are cine să o îngrijească. Nu s-a gândit la asta toată viața?” sunt niște replici pe care eu le aud foarte des în jurul meu. De parcă a face copii este automat o asigurare de boală și îngrijire pentru bătrânețe, un fel de pilonul 2 de pensii.

Societatea nu îți permite să alegi dacă vrei sau nu să te îngrijești de o altă persoană, fie ea și părintele tău, pe principiul ”e părintele tău, trebuie să-l iubești, indiferent ce ți-a făcut vreodată”. Cunosc foști copii, actual adulți, bătuți cu cruzime în copilărie până li se umpleau hainele de sânge, de la care se așteaptă să-și iubească și să-și respecte părinții, pentru că ”aia e, sunt părinții tăi”. Cunosc copii care asistau constant la episoade crunte de violență domestică și abuz psihic, dar ”măi, bun, rău, e tatăl tău. Nu poți să-l lași așa, singur”. Indiferent ce ar fi făcut părinții, indiferent de nivelul abuzului, ei merită să primească iubire și respect.



Părerea mea e diferită și probabil că o să-mi atrag multe antipatii după articolul ăsta. Părerea mea e că respectul nu vine odată cu un spermatozoid și un ovul pe care le-ai dat. Nu vine nici odată cu vârsta, nici sub presiunea familiei sau societății. Eu cred că a-ți îngriji părintele bătrân și bolnav nu e o îndatorire care vine automat, scrisă în certificatul de naștere, ci e o decizie pe care trebuie să o ia fiecare dintre noi. E o întrebare la care trebuie să răspundem, simplu, cu ”da” sau cu ”nu”.

O chestie pe care abia generația noastră începe să o învețe e legată de respect. Din copilărie am prins din zbor ideea că respectul și frica sunt unul și același lucru, plus că respectul vine odată cu vârsta. Oamenii bătrâni trebuie respectați, pentru că sunt bătrâni. Iar din cei tineri, îi respectăm pe cei de care ne temem. Cu siguranță că în alte vremuri, gândirea asta era potrivită. Dar vremurile s-au schimbat, iar oamenii încep să practice un alt fel de respect. Un respect care nu se mai leagă nici de vârstă și nici de putere. De ce? E simplu.

Respectul se câștigă (prin conectare) sau vine odată cu autoritatea. Cu autoritatea ierarhică sau orice alt tip de autoritate. Astfel de respect nu e intrinsec, nu  e un respect pe fond, ci doar de formă. Dar e tot o formă de respect. În generațiile anterioare, vârsta era o formă de autoritate. Lucrurile s-au schimbat, iar acum treaba nu mai stă așa. Într-o generație în care suntem (sau credem că suntem) liberi, în care internetul ne dă o voce care se aude până departe, în care punem mare preț pe dezvoltarea personală, vrem și cerem respect și noi, ăștia tineri. Chiar îl cerem în fața celor mai în vârsta dintre noi. Iar asta nu înseamnă că suntem o generație de nerecunoscători, ci doar că ne cunoaștem valoarea de om, indiferent de vârsta lui.

Și acum că-s și părinte, știu sigur că de la copii nu mă aștept să mă ajute la bătrânețe. Încerc să fac tot posibilul să mă ajut eu pentru atunci, dar nu vreau să se simtă responsabili pentru mine. Din punctul meu de vedere, i-am făcut pentru că mi-am dorit copii, pentru că mi-am dorit ca ei să existe. I-am născut, i-am alăptat și i-am crescut pentru că asta a fost alegerea mea, pentru că i-am iubit necondiționat… până la urmă, pentru că e normal. De m-or iubi și ei pe mine necondiționat și și-or dori să mă ajute, foarte bine. De nu, îmi asum…

Cred că fiecare dintre noi e responsabil pentru el însuși. Desigur, vorbesc despre adulți. Și aici iar poate că o să vă par nesuferită, dar nici sacrificiul suprem al părinților pentru copii nu intră în sistemul meu de valori. Așa că, pentru mine, bătrânețea mea nu o să cadă în responsabilitatea copiilor, dar, în același timp, nici nu voi fi mama-bunica aia care își va dedica fiecare clipă din bătrânețea ei pentru a-și ajuta copiii. Pentru că, adulți fiind, și ei vor fi responsabili pentru viața proprie.

Drept urmare, plănuiesc să am viața mea chiar și la 60 de ani, chiar și la 70, dacă voi mai fi sănătoasă. Sper să mai am prieteni atunci, sper să pot călători, sper să am tabieturile mele și sper să mă pot bucura sănătos de vârsta a treia. Sper să pot rămâne în continuare un adult responsabil, care să poată petrece timp de calitate împreună cu copiii mei adulți și cu copiii lor. Iar ajutorul pe care o să-l ofer copiilor mei va fi tot o alegere, nu o datorie. Așa cum acum, că au mai crescut copiii, nu mă rezum la a fi doar mamă, ci încerc să mai fiu și alte lucruri, să nu uit nici de mine, atunci aș vrea să fiu și altceva, nu doar bunică.

Și de n-o fi să mai fiu prea sănătoasă, sper să mă ajute banii pe care îi economisesc acum pentru atunci să mă îngrijesc de mine. Ce îmi doresc de la ei este să-mi găsească un azil bun, dacă n-oi mai fi eu suficient de lucidă să-mi caut singură.

Vrei să primești postările mele pe email?

Garderoba capsulă – Cum ți-o creezi?

Episodul 13: Diminetile cu doi copii
Organizarea dulapului și dezvoltare personală - De-clutter

Cu alte cuvinte, e un soi de articol despre cum să-ți compui o garderobă capsulă. Ideea cu garderoba asta e să ai câteva piese esențiale, care să nu-ți lipsească niciodată din garderobă. Iar ce mai iei pe lângă ele, să le tot schimbi, în funcție de modă, nevoi, dorințe, plăceri.

Episodul 13: Diminetile cu doi copii
Organizarea dulapului și dezvoltare personală - De-clutter
Citește tot

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Citește tot

Care este stilul tău personal – 8 întrebări pe care să ți le pui

Episodul 10: Senzorii copiilor mei
3 deserturi sănătoase cu... năut

De ce să-ți găsești stilul personal?
Problema noastră e că întotdeauna ni s-a spus ce să facem. Cum să fim, cum să gândim, cum să ne îmbrăcăm, ce merge cu ce. Sigur, multe din lucrurile astea sunt de bun simț.

Episodul 10: Senzorii copiilor mei
3 deserturi sănătoase cu... năut
Citește tot

Cu ce ne îmbrăcăm iarna asta? Paltoane și jachete ”în trend”

Citește tot

Cum să ai haine netede fără să calci

Citește tot

Cum și unde montăm centrala termică?

Citește tot

Înapoi pe bicicletă

Citește tot

Tips’n’Tricks pentru mame care n-au timp

Citește tot

Cum să scapi de păduchi

Citește tot

Cum să-ți ții casa ordonată când ai copii (și nițică dezvoltare personală la final)

Citește tot
Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?