Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?

Generația părinților noștri e o generație crescută să fie responsabilă pentru generația părinților lor. Iar generația părinților lor a fost o generație responsabilă pentru părinții lor. Și tot așa înainte, copii responsabili pentru părinți, copii responsabili pentru părinți. Antropologic vorbind, cred că asta s-a oprit undeva în istoria noastră. Pentru că, antropologic vorbind, nu e viabil ca cei tineri să aibă ca scop și responsabilitate îngrijirea celor bătrâni.

Și noi suntem o generație de la care se așteaptă asta. ”Am făcut un copil ca să aibă cine să-mi aducă o cană de apă  la bătrânețe” sau ”N-are copii, n-are cine să o îngrijească. Nu s-a gândit la asta toată viața?” sunt niște replici pe care eu le aud foarte des în jurul meu. De parcă a face copii este automat o asigurare de boală și îngrijire pentru bătrânețe, un fel de pilonul 2 de pensii.

Societatea nu îți permite să alegi dacă vrei sau nu să te îngrijești de o altă persoană, fie ea și părintele tău, pe principiul ”e părintele tău, trebuie să-l iubești, indiferent ce ți-a făcut vreodată”. Cunosc foști copii, actual adulți, bătuți cu cruzime în copilărie până li se umpleau hainele de sânge, de la care se așteaptă să-și iubească și să-și respecte părinții, pentru că ”aia e, sunt părinții tăi”. Cunosc copii care asistau constant la episoade crunte de violență domestică și abuz psihic, dar ”măi, bun, rău, e tatăl tău. Nu poți să-l lași așa, singur”. Indiferent ce ar fi făcut părinții, indiferent de nivelul abuzului, ei merită să primească iubire și respect.



Părerea mea e diferită și probabil că o să-mi atrag multe antipatii după articolul ăsta. Părerea mea e că respectul nu vine odată cu un spermatozoid și un ovul pe care le-ai dat. Nu vine nici odată cu vârsta, nici sub presiunea familiei sau societății. Eu cred că a-ți îngriji părintele bătrân și bolnav nu e o îndatorire care vine automat, scrisă în certificatul de naștere, ci e o decizie pe care trebuie să o ia fiecare dintre noi. E o întrebare la care trebuie să răspundem, simplu, cu ”da” sau cu ”nu”.

O chestie pe care abia generația noastră începe să o învețe e legată de respect. Din copilărie am prins din zbor ideea că respectul și frica sunt unul și același lucru, plus că respectul vine odată cu vârsta. Oamenii bătrâni trebuie respectați, pentru că sunt bătrâni. Iar din cei tineri, îi respectăm pe cei de care ne temem. Cu siguranță că în alte vremuri, gândirea asta era potrivită. Dar vremurile s-au schimbat, iar oamenii încep să practice un alt fel de respect. Un respect care nu se mai leagă nici de vârstă și nici de putere. De ce? E simplu.

Respectul se câștigă (prin conectare) sau vine odată cu autoritatea. Cu autoritatea ierarhică sau orice alt tip de autoritate. Astfel de respect nu e intrinsec, nu  e un respect pe fond, ci doar de formă. Dar e tot o formă de respect. În generațiile anterioare, vârsta era o formă de autoritate. Lucrurile s-au schimbat, iar acum treaba nu mai stă așa. Într-o generație în care suntem (sau credem că suntem) liberi, în care internetul ne dă o voce care se aude până departe, în care punem mare preț pe dezvoltarea personală, vrem și cerem respect și noi, ăștia tineri. Chiar îl cerem în fața celor mai în vârsta dintre noi. Iar asta nu înseamnă că suntem o generație de nerecunoscători, ci doar că ne cunoaștem valoarea de om, indiferent de vârsta lui.

Și acum că-s și părinte, știu sigur că de la copii nu mă aștept să mă ajute la bătrânețe. Încerc să fac tot posibilul să mă ajut eu pentru atunci, dar nu vreau să se simtă responsabili pentru mine. Din punctul meu de vedere, i-am făcut pentru că mi-am dorit copii, pentru că mi-am dorit ca ei să existe. I-am născut, i-am alăptat și i-am crescut pentru că asta a fost alegerea mea, pentru că i-am iubit necondiționat… până la urmă, pentru că e normal. De m-or iubi și ei pe mine necondiționat și și-or dori să mă ajute, foarte bine. De nu, îmi asum…

Cred că fiecare dintre noi e responsabil pentru el însuși. Desigur, vorbesc despre adulți. Și aici iar poate că o să vă par nesuferită, dar nici sacrificiul suprem al părinților pentru copii nu intră în sistemul meu de valori. Așa că, pentru mine, bătrânețea mea nu o să cadă în responsabilitatea copiilor, dar, în același timp, nici nu voi fi mama-bunica aia care își va dedica fiecare clipă din bătrânețea ei pentru a-și ajuta copiii. Pentru că, adulți fiind, și ei vor fi responsabili pentru viața proprie.

Drept urmare, plănuiesc să am viața mea chiar și la 60 de ani, chiar și la 70, dacă voi mai fi sănătoasă. Sper să mai am prieteni atunci, sper să pot călători, sper să am tabieturile mele și sper să mă pot bucura sănătos de vârsta a treia. Sper să pot rămâne în continuare un adult responsabil, care să poată petrece timp de calitate împreună cu copiii mei adulți și cu copiii lor. Iar ajutorul pe care o să-l ofer copiilor mei va fi tot o alegere, nu o datorie. Așa cum acum, că au mai crescut copiii, nu mă rezum la a fi doar mamă, ci încerc să mai fiu și alte lucruri, să nu uit nici de mine, atunci aș vrea să fiu și altceva, nu doar bunică.

Și de n-o fi să mai fiu prea sănătoasă, sper să mă ajute banii pe care îi economisesc acum pentru atunci să mă îngrijesc de mine. Ce îmi doresc de la ei este să-mi găsească un azil bun, dacă n-oi mai fi eu suficient de lucidă să-mi caut singură.

Vrei să primești postările mele pe email?

Cum și unde montăm centrala termică?

Din seria articolelor despre casă, aparatură electrocasnică, decorațiuni, etc, astăzi m-am gândit să discutăm puțin despre centralele termice. Nu o să intru foarte mult în detalii legate de specificațiile lor tehnice, pentru că nu mă pricep prea bine, iar priceputul...

Înapoi pe bicicletă

   Urmărește-mă pe facebook Una din bucuriile copilăriei mele a fost mersul pe bicicletă. Inițial tricicletă, apoi bicicleta au fost niște jucării care nu mi-au lipsit în copilăria mea. Tricicleta recunosc sincer că nu mai știu cum arăta. Dar bicicleta o țin...

Tips’n’Tricks pentru mame care n-au timp

Cine mă urmărește pe Facebook știe că de la o vreme am început să am grijă de tenul meu. Nu chiar voluntar, ci pentru că deja nu mai suportă, săracul, indolența mea. De unde acum un an pe vremea asta uitam și să mă demachiez, acum am ditamai ritualul pentru seara și...

Cum să scapi de păduchi

Ce fericire că în anul 2017 nu mai ești un stigmat atunci când descoperi că ai păduchi. Nu știu cum fu copilăria voastră, dar eu am avut păduchi o singură dată. Practic. Teoretic, n-am avut niciodată, pentru că lucrurile astea nu se spuneau. Nici fetița cu care mă...

Cum să-ți ții casa ordonată când ai copii (și nițică dezvoltare personală la final)

Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine e foarte importantă ordinea în casă. Nu reușesc să o țin mereu, dar asta nu înseamnă că îmi place haosul. De fapt, nici măcar nu-i vorba că nu-mi place haosul din casă, ci că, haosul din casă îmi creează haos în minte. Devin...

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce....

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

  Atunci când ai un copil mic (sau mai mulți), una din provocările serioase ale vieții de părinte include chiar și să-l speli pe păr. Copilul nu vrea, protestează energic, plânge, se tânguie, sau urlă ca din gură de șarpe, opunându-se de parcă l-ai...

Cum să-ți alegi frigiderul

  Așa, la rece, pare simplu să-ți alegi frigiderul. Îți trebuie un dulap care răcește alimente. Ar fi și mai simplu dacă nu ai avea atât de multe opțiuni pe piață. Chiar, de ce or fi atât de multe opțiuni, dacă ceea ce cauți la un frigider e să răcească...

Cum am construit noi un cort pentru copii (și poze cu alte lucruri pe care le-am mai meșterit)

Vă scriam aici despre cum aș visa eu să ne amenajăm curtea. Între timp, suntem la mijlocul verii și am reușit să facem un cort pentru copii (teepee) . Pentru că ocupă cam jumătate de curte și pentru că noi încă mai avem chestii de amenajat la terasă, ne-am oprit la...

Cum să-ți cureți bijuteriile de argint – 5 metode testate de mine

Am purtat întotdeauna argint. Am foarte puține bijuterii de aur, pe care le mai port câteodată, dar foarte rar. În schimb bijuterii de argint am suficiente, cât să umplu un cufăr mediu. Multe dintre ele datează de pe vremea când eram fată la mama acasă și încă le mai...
Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?
Share This