Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?

Generația părinților noștri e o generație crescută să fie responsabilă pentru generația părinților lor. Iar generația părinților lor a fost o generație responsabilă pentru părinții lor. Și tot așa înainte, copii responsabili pentru părinți, copii responsabili pentru părinți. Antropologic vorbind, cred că asta s-a oprit undeva în istoria noastră. Pentru că, antropologic vorbind, nu e viabil ca cei tineri să aibă ca scop și responsabilitate îngrijirea celor bătrâni.

Și noi suntem o generație de la care se așteaptă asta. ”Am făcut un copil ca să aibă cine să-mi aducă o cană de apă  la bătrânețe” sau ”N-are copii, n-are cine să o îngrijească. Nu s-a gândit la asta toată viața?” sunt niște replici pe care eu le aud foarte des în jurul meu. De parcă a face copii este automat o asigurare de boală și îngrijire pentru bătrânețe, un fel de pilonul 2 de pensii.

Societatea nu îți permite să alegi dacă vrei sau nu să te îngrijești de o altă persoană, fie ea și părintele tău, pe principiul ”e părintele tău, trebuie să-l iubești, indiferent ce ți-a făcut vreodată”. Cunosc foști copii, actual adulți, bătuți cu cruzime în copilărie până li se umpleau hainele de sânge, de la care se așteaptă să-și iubească și să-și respecte părinții, pentru că ”aia e, sunt părinții tăi”. Cunosc copii care asistau constant la episoade crunte de violență domestică și abuz psihic, dar ”măi, bun, rău, e tatăl tău. Nu poți să-l lași așa, singur”. Indiferent ce ar fi făcut părinții, indiferent de nivelul abuzului, ei merită să primească iubire și respect.



Părerea mea e diferită și probabil că o să-mi atrag multe antipatii după articolul ăsta. Părerea mea e că respectul nu vine odată cu un spermatozoid și un ovul pe care le-ai dat. Nu vine nici odată cu vârsta, nici sub presiunea familiei sau societății. Eu cred că a-ți îngriji părintele bătrân și bolnav nu e o îndatorire care vine automat, scrisă în certificatul de naștere, ci e o decizie pe care trebuie să o ia fiecare dintre noi. E o întrebare la care trebuie să răspundem, simplu, cu ”da” sau cu ”nu”.

O chestie pe care abia generația noastră începe să o învețe e legată de respect. Din copilărie am prins din zbor ideea că respectul și frica sunt unul și același lucru, plus că respectul vine odată cu vârsta. Oamenii bătrâni trebuie respectați, pentru că sunt bătrâni. Iar din cei tineri, îi respectăm pe cei de care ne temem. Cu siguranță că în alte vremuri, gândirea asta era potrivită. Dar vremurile s-au schimbat, iar oamenii încep să practice un alt fel de respect. Un respect care nu se mai leagă nici de vârstă și nici de putere. De ce? E simplu.

Respectul se câștigă (prin conectare) sau vine odată cu autoritatea. Cu autoritatea ierarhică sau orice alt tip de autoritate. Astfel de respect nu e intrinsec, nu  e un respect pe fond, ci doar de formă. Dar e tot o formă de respect. În generațiile anterioare, vârsta era o formă de autoritate. Lucrurile s-au schimbat, iar acum treaba nu mai stă așa. Într-o generație în care suntem (sau credem că suntem) liberi, în care internetul ne dă o voce care se aude până departe, în care punem mare preț pe dezvoltarea personală, vrem și cerem respect și noi, ăștia tineri. Chiar îl cerem în fața celor mai în vârsta dintre noi. Iar asta nu înseamnă că suntem o generație de nerecunoscători, ci doar că ne cunoaștem valoarea de om, indiferent de vârsta lui.

Și acum că-s și părinte, știu sigur că de la copii nu mă aștept să mă ajute la bătrânețe. Încerc să fac tot posibilul să mă ajut eu pentru atunci, dar nu vreau să se simtă responsabili pentru mine. Din punctul meu de vedere, i-am făcut pentru că mi-am dorit copii, pentru că mi-am dorit ca ei să existe. I-am născut, i-am alăptat și i-am crescut pentru că asta a fost alegerea mea, pentru că i-am iubit necondiționat… până la urmă, pentru că e normal. De m-or iubi și ei pe mine necondiționat și și-or dori să mă ajute, foarte bine. De nu, îmi asum…

Cred că fiecare dintre noi e responsabil pentru el însuși. Desigur, vorbesc despre adulți. Și aici iar poate că o să vă par nesuferită, dar nici sacrificiul suprem al părinților pentru copii nu intră în sistemul meu de valori. Așa că, pentru mine, bătrânețea mea nu o să cadă în responsabilitatea copiilor, dar, în același timp, nici nu voi fi mama-bunica aia care își va dedica fiecare clipă din bătrânețea ei pentru a-și ajuta copiii. Pentru că, adulți fiind, și ei vor fi responsabili pentru viața proprie.

Drept urmare, plănuiesc să am viața mea chiar și la 60 de ani, chiar și la 70, dacă voi mai fi sănătoasă. Sper să mai am prieteni atunci, sper să pot călători, sper să am tabieturile mele și sper să mă pot bucura sănătos de vârsta a treia. Sper să pot rămâne în continuare un adult responsabil, care să poată petrece timp de calitate împreună cu copiii mei adulți și cu copiii lor. Iar ajutorul pe care o să-l ofer copiilor mei va fi tot o alegere, nu o datorie. Așa cum acum, că au mai crescut copiii, nu mă rezum la a fi doar mamă, ci încerc să mai fiu și alte lucruri, să nu uit nici de mine, atunci aș vrea să fiu și altceva, nu doar bunică.

Și de n-o fi să mai fiu prea sănătoasă, sper să mă ajute banii pe care îi economisesc acum pentru atunci să mă îngrijesc de mine. Ce îmi doresc de la ei este să-mi găsească un azil bun, dacă n-oi mai fi eu suficient de lucidă să-mi caut singură.

Vrei să primești postările mele pe email?

Chiuveta de la baie – Piece de resistance

Podcast cu Diana (Episodul 2) - Salvatorul
Belgia - O țară tare frumoasă

Mai mult decât cum arată restul casei, baia spune multe multe despre persoana care o folosește. Cel puțin, îmi spune mie. Dacă e să mă uit la băile pe care le avem noi, pot să confirm.

Podcast cu Diana (Episodul 2) - Salvatorul
Belgia - O țară tare frumoasă

Ce mâncăm inainte și după antrenamentul la sală

Despre purificatorul de aer și ce face el
Cum circulă informația

Azi vă propun un articol care iese din zona mea de expertiză, așa că nu l-am scris eu, ci un domn care cu asta se ocupă. Mihai o să vă povestească astăzi despre ce anume e bine să mâncăm înainte și după exercițiile de la sală, ca să beneficiem cel mai mult de pe urma antrenamentului nostru. 

Despre purificatorul de aer și ce face el
Cum circulă informația

Cum am ales noi complexul rezidențial în care locuim

8 tehnici de pictat pentru copii - Tema ”toamna”
Momentul ăla când ajungi să cumperi rucsac și stilou în loc de puzzle încastrat

Locuim într-un complex rezidențial de aproximativ 8 ani. Înainte de asta am locuit în alt complex rezidențial. Țin minte primul Crăciun petrecut acolo și cum am rămas absolut fascinată de faptul că în holul blocului era un brad de crăciun, decorat și tot tacâmul și nu-l fura nimeni

8 tehnici de pictat pentru copii - Tema ”toamna”
Momentul ăla când ajungi să cumperi rucsac și stilou în loc de puzzle încastrat

Cum să avem grijă de noi toamna

Ce se mai poartă în toamna anului 2018
Infecțiile urinare

Mai e puțin și putem spune că a trecut și vara asta. Poate o să vă întrebați la fel ca și mine: când? A trecut repede, cum trecea pe vremuri vacanța de vară. Parcă ieri căutam costumele de baie prin fundul dulapului, iar acum stau și mă întreb dacă am suficiente umbrele în casă.

Ce se mai poartă în toamna anului 2018
Infecțiile urinare

Ce faci dacă îți scapi telefonul în WC, ca mine

Infecțiile urinare
3 lucruri pe care animalele de companie le fac pentru copilul tău

Acum un an, cam pe vremea asta, trântisem portbagajul peste telefon și îi mai schimbasem apoi ecranul de încă vreo trei ori (o dată îl scăpasem din patul supraetajat al copiilor, o dată îl scăpase un copil pe jos la grădiniță și o dată îmi crăpase pur și simplu în mână, în timp ce mă uitam la el)

Infecțiile urinare
3 lucruri pe care animalele de companie le fac pentru copilul tău

Cum să ai grijă de oasele tale la tinerețe, ca să le poți folosi și la bătrânețe

Noi, copiii din Bahnhof Zoo - O părere
Vreau să mă vezi așa cum sunt, ca să te iubești așa cum ești

La noi în familie a existat un tipar de probleme de sănătate. Bine, cu siguranță nu suntem noi mai speciali și nu-i un tipar ieșit din comun, dar eu am simțit că e ceva de care parcă nu mai scăpăm. Și anume, probleme cu oasele.

Noi, copiii din Bahnhof Zoo - O părere
Vreau să mă vezi așa cum sunt, ca să te iubești așa cum ești

Cum depozităm parfumurile

Idei de cocktailuri și mocktailuri cu cafea pentru zile și seri de vară
Raftul cu cărți (2)

Primul parfum pe care l-am avut a fost o sticluță mică de Chanel No. 5, primită de la bunica. Nu-mi plăcea și nu era potrivit pentru vârsta mea, dar țineam de el cum ții de o butelcă de apă atunci când mergi prin deșert.

Idei de cocktailuri și mocktailuri cu cafea pentru zile și seri de vară
Raftul cu cărți (2)

Ce greșeli mari am făcut atunci când am mobilat casa

3 lucruri pe care să nu le spunem copiilor despre ... serviciu
O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

Și nu suntem la prima casă pe care am mobilat-o, ci la a treia. La toate am făcut greșeli, care au ajuns să ne coste. Fizic, concret, financiar. Dacă ar fi să mobilez din nou, a patra casă, aș ține cont de ce am învățat primele dăți.

3 lucruri pe care să nu le spunem copiilor despre ... serviciu
O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

În salopetă la nuntă

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?
Povestea nisipului

Dar, dacă ar fi să mai merg la  o nuntă, m-am gândit de pe acum cu ce m-aș îmbrăca. Poate e în ton cu schimbările din interiorul meu, poate e doar un răspuns la modă și la ce se mai poartă acum, dar nu m-aș îmbrăca – șoc și groază – cu o rochie. Nici cu o fustă. Nu. Mi-aș lua o salopetă pe mine. Vai, le ador! 

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?
Povestea nisipului
Cum să scapi de păduchi
Ce-o fi fost în capul meu?