Iubesc rechizitele școlare
Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

sfaturi impotriva racelii

Mai sunt câteva săptămâni și începe iar școala sau grădinița. Apoi urmează anotimpurile mai reci și, după cum probabil știți deja, vor începe mucii (pardon, nu-i frumos să le zic așa), răceala, tusea, febra, bronșiolitele și cine mai știe ce.

Acestea fiind spuse, vorbesc adesea cu mame care se întreabă cum pot ele preveni toate bolile astea. Ce pot face pentru a avea măcar senzația de puțin control asupra sănătății copilului. Sunt recomandate rapid tot felul de cure pentru ridicarea imunității, cu fel și fel de pastile și siropuri, despre care nu știm, de fapt, dacă vor funcționa sau nu. Eu o să vin astăzi cu alte sugestii și idei despre cum să ne protejăm copiii să nu mai răcească atât de des sau atât de rău. Și nu, n-o să scriu despre cum să închideți ușa, ca să nu se facă_”curent”, nici să nu-i mai dați înghețată ca să nu facă ”roșu-n gât” (mă scuzați, dar eu cred că_curentul trage doar pe cel care crede în el, valabil și pentru roșu în gât de la alimente reci).

1. Aer cu sare

Am planificat ca în vara asta copiii mei să inhaleze mult aer cu sare. Am fost în saline, stăm mai mult la mare. Știu că povestea cu salinele e cu dus și întors, pentru că unii medici nu le recomandă copiilor mici, iar alții da. Eu am ales să mergem, mai ales că nu mai am copii atât de mici (2 ani și jumătate și 4 ani și jumătate) și am simțit pe pielea mea cum m-a curățat pe interior aerul de acolo, deși nu simțeam nicio răceală. Am fost la salina de la Slănic și la cea de la Turda. După ce am urcat 14 etaje la Turda, cu aproape 14 de kg de copil mic în brațe, când am ajuns la suprafață am tras un strănut care m-a curățat până în, vărogsămăscuzaț, dos.

2. Controlul umidității

Scriam în alt articol că mama are aerul prea umed la ea acasă. Ei bine, la noi e invers. Aerul de la noi de acasă e prea uscat, ceea ce susține și încurajează orice răceală, viroză. Anatomia ne învață că avem secreții nazale tocmai pentru a filtra ceea ce intră pe nas. Atunci când aerul e foarte uscat, secrețiile se usucă (adică avem nasul uscat) și dispare bariera. Hop, iacătă cum trec crocobaurii la nivelul următor. Așa că e importantă umiditatea din casă. Ea trebuie să fie undeva între 40% și 60%, dar dacă simțiți că deja ați răcit, puteți crește și până la 70%. Umidificatorul nostru și-a dat obștescul sfârșit, așa că va trebui să începem anotimpul mohorât cu o investiție. Am găsit ceva interesant, dar scriu mai jos despre asta.

3. Igiena personală

Da, în perioadele astea puteți să încurajați copiii să se spele (și) mai des pe mâini. Acasă, la școală, pe drum, oriunde. E important și să știe să se spele corect pe mâini, chiar dacă sunt mici. Și să le explicați și de ce e atât de important, ce e o răceală, ce e un virus, ce e o bacterie.

4. Igiena casei

Și în casă puteți dezinfecta mai des suprafețele des folosite, clanțe, telefoane. E indicat să spălați și așternuturile mai des, iar hainele copiilor să și le schimbe imediat ce au venit de la școală/grădiniță. Noi ne luptăm la categoria asta și nu prea câștigăm, copiii adormind de multe ori în mașină, direct cu hainele de peste zi pe ei. Lucrăm să corectăm…

5. Purificator de aer

Scriam tot în articolul despre problemele pe care le are mama cu umiditatea din aerul apartamentului ei și despre cât de important e un purificator de aer. Dacă restul suprafețelor le putem curăța și dezinfecta, dacă putem spăla mai des țesăturile, dacă putem spăla pe jos cu un mop cu abur fierbinte, ei bine, la aer nu prea putem lucra. Sau putem, dar mai greu, cu ajutorul plantelor sau unor ”curățători de aer” cu lămpi UV. Dar nu e un flux continuu de curățare, iar cine are copii predispuși la diferite boli ale sistemului respirator (cum e Fip, care făcea luna și bronșiolita) sau cu diferite alergii, știe bine cât de important e un aer curat de bacterii. Eram invidioasă pe mama, că găsisem pentru ea un dezumidificator cu purificator inclus, dar m-am gândit apoi mai bine că dacă există dezumidificator cu purificator, de ce n-ar exista și umidificator cu purificator în el. Și iaca, el există. Ne depășește bugetul cu mult, dar dacă-i cu adevărat eficient și nu mai plimbăm crocobaurii între noi (iarna trecută am fost răcită încontinuu, de exemplu… luam de la copii, dădeam înapoi și tot așa), tai din alte părți și aia e.

6. Dormi

Da, nu glumesc. În somn, organismul tău intră în revizie. Dacă nu dormi suficient, nu repară tot ce are de reparat și, în concluzie, nu funcționează cum ar trebui. Ziceam că iarna trecută am fost într-o răceală continuă. Așa e. Pe lângă asta, iarna trecută dormeam câte 4 ore pe noapte… Așa că fă ce spune popa, nu ce face popa 🙂 Sau Diana.

7. Fă sex

Am citit pe site la BBC că dacă faci sex de câteva ori pe săptămână, crește nivelul imunoglobulinei A, care te ajută să te lupți cu răcelile. Vorba mamei, dacă mint ei, mint și eu.

Vrei să primești postările mele pe email?

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Căderea părului la femei

Căderea părului la femei

Dar au fost vremuri când nu mai aveam foarte mult păr, sau, cel puțin, nu pe cap. Aveam foarte mult păr pe jos, pe așternuturi, pe haine. Soluția miraculoasă în cazul meu, în situațiile respective, a fost să-mi echilibrez alimentația și să-mi gestionez mai bine stresul. 

10+ idei pentru bradul de Crăciun

10+ idei pentru bradul de Crăciun

Drept urmare, pentru că m-am cam lungit și aș vrea să trec la subiect, eu deja m-am plictisit de globurile pe care le-am cumpărat acum 9 ani, la primul nostru Crăciun făcut împreună. Bine, m-am plictisit de ele de câțiva ani, dar încă n-am rupt pisica în două (ce vorbă sinistră!) să le și schimb. Dar anul ăsta o s-o fac. Așa că am luat pinterest la puricat, ca să văd cum m-aș putea inspira de acolo. În căutările mele, am observat câteva trenduri pentru anul 2017. Și anume:

7 mituri despre Laponia

7 mituri despre Laponia

Wow… Țara lui Moș Crăciun, m-am gândit eu. Apoi, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre țara asta. Doar că e o țară unde e frig și unde locuiește Moș Crăciun. Sau, pentru aceia mai pragmatici dintre noi, o țară care face turism pe ideea de Moș Crăciun. Gata, l-am dat afară pe Grinch, nu vă mai supăr.

Garderoba capsulă – Cum ți-o creezi?

Garderoba capsulă – Cum ți-o creezi?

Cu alte cuvinte, e un soi de articol despre cum să-ți compui o garderobă capsulă. Ideea cu garderoba asta e să ai câteva piese esențiale, care să nu-ți lipsească niciodată din garderobă. Iar ce mai iei pe lângă ele, să le tot schimbi, în funcție de modă, nevoi, dorințe, plăceri.

Iubesc rechizitele școlare
Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”