
Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”
Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.
Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.
Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.
Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.
Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.
Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.
Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.
După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.
Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.
Când am început mutarea copilului în camera lui?
Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.
Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.
Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.
Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.
Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.
Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.
Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?
1. Am amenajat-o împreună
Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)
2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă
Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.
3. Am făcut cunoștință cu patul
Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.
4. Am invitat copii la joacă și la somn
Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.
5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat
După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.
6. Am împins-o de la spate
Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.
Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.
Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.
Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.
Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.
Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici
Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani
Urmează articol despre camera lor actuală

3 lucruri pe care să le faci pentru bebelușul tău, pe care societatea te învață să le faci pe dos
Sunt convinsă că până la al doilea paragraf (acesta) deja jumătate din cititori au închis pagina zicându-mi mărunțel din barbă, iar cealaltă jumătate citește mai departe doar ca să mă poată combate în gând.
”Cum să-l adormi după ritmul lui?! Nu e sănătos pentru el să se trezească de atâtea ori noaptea. Copilul are nevoie de un somn neîntrerupt, căci altfel nu crește” (din rolul de specialist îți spun că în 98% din cazuri afirmația asta e o balivernă și că facem din țânțar armăsar; bebelușii așa dorm, întrerupt, iar pentru ei asta este ceva normal și natural: așa sunt construiți să doarmă).
sau

Parenting după o experiență înfricoșătoare
Din fericire, ea s-a tăiat doar puțin la picior iar eu am avut multe tăieturi mici doar pe unul din brațe și pe mână. Ne-am speriat rău și eram amândouă pline de ciobulețe mici, ca de șrapnel peste tot. Am reușit să ne curățăm și de ieri avem și o cabină de duș nouă.
Dar ce faci atunci când trece copilul printr-o astfel de sperietură?

Cum se manifestă babesioza – sau Cum era să moară Doni
A doua zi dimineața (ziua unsprezece după ultima drumeție) i-am găsit sub zgardă o căpușă gingantică. L-am ambalat cu lesa lui de câine și am plecat direct la veterinar. Nu i-am scos-o eu, mai ales că veterinarul este la 5 minute de mers pe jos de casă. Dar și dacă n-ar fi fost, tot nu cred că i-aș fi scos-o. Am preferat să-l vadă medicul așa cum era.
Acolo l-au testat și a primit diagnosticul pentru babesioză.

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin
Mai pe scurt, despre cancerul de col uterin pot să vă spun câteva date preluate de la Institutul Național de Sănătate Publică și apoi să vă invit să ascultați specialiștii de la Regina Maria și apoi să mergeți voi însevă la medic. Articolul meu asta vreau să reprezinte: pasul de dinaintea informării de către specialiști.

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală
Din campania ”Școala fără pauză”, campanie lansată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu ONG-ul Banca de Bine, am aflat și despre o altă realitate. Sau, citind despre ea și văzând-o, mi-a fost greu să mă mai fac că n-o văd. Campania este și o inițiativă de prevenire a abandonului școlar, care face parte dintr-un amplu program dedicat luptei împotriva unuia din fenomenele flagel ale societății actuale: accesul precar și inegal la educație al copiilor.

Ce să faci în Bilbao de ziua ta
Mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit tare bine la muzeu. Pe lângă asta, eram și foarte curioasă cum vor trăi copiii contactul cu arta modernă, care, de multe ori, pare de neînțeles. Sau poate că pare de neînțeles pentru adulți, care prin artă înțeleg un anume tip de artă: arta-poză. Dar m-au surprins copiii și mi-au depășit toate așteptările.

Locul dulce între pandemie și normalitate
facebookinstagramyoutuberss La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”, în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu...

Cum învață copiii să meargă cu bicicleta
Din punct de vedere al dezvoltării copilului, începând cu vârsta de 3 ani, toți copiii tipici sunt perfect capabili să se dea pe o bicicletă cu pedale fără roți ajutătoare. Însă fiecare copil e diferit, ceea ce înseamnă că ce poate face și ce vrea sau se simte capabil să facă sunt două lucruri total diferite, așa că pentru unii dintre ei durează mai mult până când devin autonomi pe o bicicletă.

De ce le place copiilor apa
Apa e unul din elementele esențiale ale planetei noastre. Chiar și noi înșine suntem făcuți, în mare parte, din apă. Apa e prezentă peste tot în jurul nostru (chiar acum am pe birou 3 tipuri diferite de ”apă” – sau, mă rog, lichid: apă, cafea și o loțiune pentru iritația mea de pe mână). Iar copiii iubesc apa.

Copiii au nevoie să se murdărească atunci când mănâncă
Dacă e să lăsăm jos toată abordarea științifică și discursul sec și uscat, care ne spune cum copiii explorează lumea prin simțuri, prin gust, prin etc., am putea spune despre copii că ei explorează lumea prin mozoleală.

Grijă de tine, ca să-ți fie bine
De ce să ai grijă de tenul tău și să vrei să te tratezi de coșuri e frivol, însă să te tratezi de stomatită aftoasă nu e? De ce bubele din gură sunt serioase, dar cele de pe obraz sunt semne de superficialitate?
Nu e nicio diferență. În existența noastră pe planeta pământ, suntem multe. Suntem un corp și o minte, suntem emoții și suntem gânduri și e important să avem grijă de toate.

De ce nu putem să avem lucruri frumoase
Astăzi o să fie mai degrabă un articol despre cum să ai copii și nice things on a bugdet nu prea se pupă. Sau nu mereu. Sau nu pentru toată lumea. Așa că azi o să vă povestesc puțintel despre cum a fost acum 3 ani și jumătate, când ne-am luat mașina nouă.

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor
Mă rog. Chestia e că primul lucru pe care o să să-l facem în 2021 o să fie să zugrăvim. Bine, nu chiar primul lucru. Primul lucru în 2021 o să fie să bem șampanie și să ne pupăm. Dar primul lucru mare din 2021 acesta o să fie: vin niște oameni în casa noastră și zugrăvesc.

4 produse de machiaj ieftine și bune
Lucrurile au decurs tare bine și am trecut de la fond de ten cu acoperire mare la un fond de ten cu acoperire medie, apoi la un fond de ten translucid, apoi la CC cream, iar acum o mai aplic doar în zona de sub ochi, pentru că și la anticearcăn am renunțat. În rest, să vă zic pe scurt cam ce produse de makeup folosesc. Le împărtășesc cu voi pentru că nu-s scumpe și pentru că-s bune (din punctul meu de vedere):

Copilul tău știe ce are de făcut dacă ție ți se face rău în casă?
De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?