Și eu am trăit în comunism
7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)

arbore genealogic

Ai mei au fost întotdeauna mândri de rădăcinile noastre ca familie. Nu exista eveniment, nuntă, botez, aniversare, Crăciun sau Paște, la care să nu se aducă vorba de Onkel Bubi, Onkel Didi sau celelalte personaje din istoria familiei Gheorghiu (numele meu de fată). De fapt, istoria cunoscută de mine a familiei mele începe cu suita regelui Carol, în care se pare că se aflau Emma și Adolf, strămoșii mei, care au călătorit către România și s-au mutat aici. Au făcut mulți copii, care au mai făcut niște copii și așa a apărut bunica mea.

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Concret este că eu n-am fost niciodată atentă la discuțiile astea. Toate numele îmi erau familiare, dar n-aș fi putut spune niciodată cine e mama cui, care e mătușa nu știu care și cine e văr cu cine. Știam că oricând am o curiozitate, mă duc și întreb.

Dar… A murit bunicul, apoi bunica, apoi și tata. Începeam să nu mai am pe cine să întreb. Când a murit și nașa mea (verișoara bunicii mele), mi-a fost clar că dacă n-o ascult acum pe mama, o să se facă pierdută toată istoria familiei. Și n-o să aflu niciodată dacă sunt înrudită cu vreo zeiță cu sanctuare în Elada sau nu.

De fapt, începusem acum vreo 2 ani să-mi fac arborele genealogic, dar mai timid așa. Mersesem 3 generații în sus și mă oprisem. Aflasem atunci multe despre mine, pentru că psihogenealogia e un domeniu fascinant (cel puțin pentru mine), dar era doar o picătură într-un ocean.

 

Mai citisem atunci despre importanța pe care o are pentru orice individ să-și cunoască rădăcinile. Despre cum a-ți cunoaște trecutul te ajută să te simți mai ancorat în prezent, să ai mai multă încredere în tine și să te simți mai valoros. Să nu fii o frunză în vânt, plimbată pe unde te duce curentul, ci să ai rădăcini puternice. Eu am refuzat mult timp ideea de a avea rădăcini. Mi-am dat seama apoi că mă speria ideea de a-mi accepta trecutul și a-mi asuma responsabilitatea pentru prezent. E mai confortabil să te ducă vântul pe unde crede, decât să-ți asumi călătoria ta.

Luând toate astea în calcul, duminică m-am pus la laptop și am rugat-o pe mama să-mi spună tot ce știa. Apoi și pe soacră-mea. Am început arborele genealogic al copiilor. Ne-am oprit la Emma și Adolf, iar acum documentarea va deveni mai dificilă. Vreau să merg tot mai sus, vreau să aflu dacă poveștile familiei erau adevărate sau nu. Îmi propun să încerc să aflu cât pot de multe. Dacă aveți idei ce aș putea face să-mi ușurez munca, vă rog să-mi scrieți.

În concluzie, vă sfătuiesc să le faceți acest cadou copiilor voștri: rădăcinile lor.

Maria și apele roz de mătase

A fost odată ca niciodată o fetiță, pe care o chema Maria. Maria avea 2 luni și locuia împreună cu mama, cu tatăl și cu fratele ei. Pentru că Maria era atât de mică, ea nu știa încă să vorbească și să le spună părinților ei atunci când îi e frig sau cald, când îi e...

Mâine sărbătoresc vara la Balul Britanic

Când eram eu mică, finalul școlii era un eveniment. Nu pentru că aș fi fost repetentă, nici pe departe. Ci pentru că, premiantă cum eram, ai mei încercau să sărbătorim evenimentul și presiunea prin care trecusem un an întreg pentru 10 ăla pe linie (da, am fost...

Și eu am trăit în comunism
7 jocuri între frați (și activități pentru bebeluși)
Share This