Sufletul blogului meu
Cum să-ți comanzi online haine care să-ți vină - 5 sfaturi utile




Înainte

Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat.

Ordine, rufe, vase, gătit, totul se făcea doar cu acompaniament. Și asta indiferent cât timp petrecuserăm împreună în ziua respectivă.

Chiar mă uitam într-o zi la toate rafturile cu jucării frumos expuse de la ei din cameră și mă gândeam că dacă mâine ar dispărea toate, nu s-ar schimba nimic în viața lor de copii. Oricum nu le foloseau. Iar când intram la ei în cameră, simțeam cum picau toate pe mine, deși erau bine organizate în rafturi sau cutii, ca să le fie la îndemână și să știe cum să și le găsească.

Așa că am zis că dacă oricum nu le atrag atenția așa aranjate și afișate, mai bine pun uși la rafturile respective, măcar să nu mai am impresia că mă înghit de vie atunci când intru la ei în cameră (și intru des :))). Am fost frumos la magazin, am cumpărat uși albe, le-am ținut în casă o lună până când a avut V. un pic de timp să le instaleze, a trecut luna, le-a instalat și brusc camera părea mai mare, mai luminoasă, mai îmbietoare. Am reorganizat puțin rafturile din interiorul noilor dulapuri, am mai strâns de prin cameră, am făcut puțin curat și…

După

La 5 minute după povestea asta, Ema a luat macheta cu corpul uman (la care nu se mai uitase de cel puțin jumătate de an), cartonașele cu organe și m-a invitat să-i arăt care e creierul reptilian. De la asta am ajuns la o activitate de asociere a tuturor organelor cu cartonașele aferente, a desfăcut macheta bucată cu bucată, apoi a pus-o la loc. Mi-a cerut telefonul să pozeze macheta. La final și-a luat o carte despre corpul uman și s-a pus singură la masă să citească. Eram bulversată.

În timp ce ea citea din carte, apare și Fip. Fip vede singurele două păpuși pe care le mai lăsasem în cameră și se bucură, vorba aceea, ca un copil.

– Ute, Ema, bebelusii. Ăta e putu mine si ăta e putu tine.

El îl ia pe Cătălin, iar Emei i-o oferă pe Yukiko. Se așază toți 4 la masă. Ema începe să le explice diverse din cartea cu corpul uman. Când termină, închid cartea, o pun la loc și pleacă împreună să-și culce bebelușii. Joc liber încă o vreme… vreme în care eu eram și mai bulversată.

Aparatul Emei

Bine, se încheie și jocul ăsta, mănâncă amândoi, apoi se apropie ora de somn (cel puțin pentru Ema, care nu dormise la prânz 4 ore și ceva, cum dormise Fip). Fip pleacă la plimbare, iar eu rămân acasă cu Ema. Îi propun să urcăm în cameră.

– Da, e o idee foarte bună. Vreau să construiesc un aparat care să ne ajute dimineața să ne trezim.

– Bine, dar să știi că eu mă simt tare obosită și nu am energie să te ajut.

– N-are nimic. Tu îți iei o carte, iar eu lucrez la aparat.

Zis și făcut. Eu mă pun în patul lui Fip cu o carte în mână, iar ea își adună de prin cameră materiale pentru aparat. În mintea mea eram: POFTIM?! Le duce la masă, apoi mă anunță:

– Întâi fac schița, să știi.

Face schița, apoi mi-o arată. Este extrem de gândită, corespunde exact cu materialele pe care le adunase. Sunt suprinsă, pentru că mă așteptam la ceva mai fantasmagoric.

– Acum mă apuc de treabă. Mi-am luat și scotch, mi-am luat și foarfecă. 

Și lipește și dezlipește și iar lipește. Eu, în pat, o tot priveam pe deasupra cărții… Așteptam momentul ăla în care mă cheamă la joacă și se supără că nu vin mai repede.

– Mami, nu reușesc să-l termin azi. Mai e mult de muncă la el și mai bine îl fac mai încet, dar iese bine, decât să-l fac repede și să nu iasă cum trebuie. 

– Bine. Vrei să ne așezăm în pat și să ascultăm o poveste? Eu  m-aș mai relaxa nițel.

– Eu nu m-aș relaxa…

Hait, stai să vezi că s-a spart bula de puf roz în care mă ținuse. Acum o să înceapă circul, pentru că e obosită, pentru că ta-su nu e acasă să doarmă cu el, vai de mine și de mine…

Continuă fraza:

– Eu nu m-aș relaxa, pentru că mi-e somn. Eu aș vrea să mă culc. Pui povestea cu Alice?

Mă gândeam dacă nu cumva am ajuns și eu în vreo țară a minunilor. Oi fi alergat de dimineață după vreun iepure alb și am dat de fetița asta care se joacă singură și cere la culcare atunci când i se face somn.

N-am zis prea multe. De fapt, n-am zis nimic, sperând să nu spulber vraja. Am tras draperiile în liniște, am coborât la bucătărie să-i pun un pahar cu lapte, m-am întors în cameră, am dat drumul la cd-player, m-am urcat la ea în pat. A ascultat cântecul cu care începea povestea, apoi a adormit. S-a trezit de dimineață:

– Aparatul meu e tot acolo, ce bine că nu l-ai strâns. Îl termin diseară. Acum, hai repede jos. Ne pregătim să plecăm la grădiniță!

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele. 

Da, mă înregistrez
Sufletul blogului meu
Cum să-ți comanzi online haine care să-ți vină - 5 sfaturi utile