Încep așa: nu mi-a plăcut niciodată să-mi cumpăr haine online. De fapt, nu plăcutul e problema, cât faptul că nefiind slabă ca un băț , nu-mi vine bine orice (da, am impresia că dacă ești slabă slabă, poți purta aproape orice, fără să pară că ai încercat prea mult sau prea puțin, fără să fii vulgară și fără să fii penibilă. Mă iertați, doamnelor slabe, dacă greșesc. Știu că și voi aveți multe provocări în a vă alege hainele). Și pentru că nu-mi vine bine orice, simt mereu nevoia să nu cumpăr fără să probez, fără să mă uit de o mie de ori în toate oglinzile și fără să mă gândesc de multe ori. Chiar și așa tot ajung acasă și mă mai uit o dată în oglindă și trag concluzia că nu-mi place sau nu-mi vine.
Cu toate astea, nu am mereu timp să cutreier magazinele ca să-mi aleg toate hainele, ci aș vrea măcar câteodată, să mă așez la laptop și să dau cu mouse-ul pe ele, apoi să mă trezesc cu ele la ușă, fără să umblu, fără să mă complic.
Și nu știu dacă ați observat sau nu, dar magazinele de haine vând prea multe… haine. Când intru aproape oriunde, mă simt copleșită. Cred că există magazine unde sunt expuse peste o mie de modele de haine. Hai, n-or fi o mie. Dar câteva sute tot sunt. Cum să am pretenția de la mine să mă uit prin sute de modele și să-mi mai și aleg ceva. Și la magazinele online întâlnim problema asta, dar parcă acolo e mai simplu. Mai pui un filtru, mai ordonezi în ordinea prețurilor, ai mai mult control.
Citeam niște studii care vorbeau despre opțiuni și alegeri. Cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât sunt mai mici șansele să facem o alegere. Avem sute de opțiuni la aproape orice decizie trebuie să luăm. De la haine la posturile tv, la cafele, la orice. Seara, când te așezi în fotoliu și îți iei telecomanda, nu faci decât să treci prin canale, prin toate, sperând ca la fiecare apăsare de buton să găsești ceva MAI BUN decât găsisei pe canalul anterior. 2 ore mai târziu îți dai seama că ești obosit psihic și că n-ai urmărit nimic, de fapt. Cam așa e cu alegerile astea.
OK. Dacă și vouă vă e greu să vă alegeți hainele online, vă ofer câteva idei care mă ajută pe mine să nu dau greș (de tot și mereu). Iată ce trebuie să faceți:
1. Măsurați-vă
Ca să știți ce să vă cumpărați, e important să știți ce suprafață trebuie să acoperiți. Unele site-uri conțin informații foarte detaliate legate de dimensiunile hainelor. Vă atașez mai jos un grafic pe care să-l puteți completa și să-l aveți mereu la îndemână, atunci când vreți să comandați ceva haine. Rețineți să vă măsurați fără alte haine pe voi, doar cu lenjerie ușoară și sutien fără bureței. Nu strângeți metrul, ci măsurați cu el fix pe lângă corp.
Asta trebuie să măsurați la voi dacă sunteți femei:
Asta trebuie să măsurați la voi dacă sunteți bărbați:
2. Căutați tabelul de măsuri
Știu că atunci când mergeți în magazin alegeți, în general, o anume măsură. Dar nu tot ce alegeți să probați vă și vine. Acum că aveți măsurătorile voastre, verificați în tabelul de măsuri dacă și ce număr vă vine.
3. Rețineți modele sau mărci care v-au plăcut
Rețineți anumite modele de haine pe care v-ați simțit bine purtându-le. Sau rețineți braduri care croiesc haine care să vi se potrivească. Încercați să cumpărați mai des de la ele. Sau, de exemplu, unii blugi vin în anumite coduri. Rețineți codul pantalonilor care au venit bine și comandați mereu același cod.
4. Citiți comentariile
Atunci când cumpărați online, e foarte important să citiți recenziile sau comentariile altora care au comandat înaintea voastră. Puteți să aflați acolo dacă numărul 38 s-ar potrivi mai degrabă cuiva care poarta 36 sau cuiva care poartă 40, sau dacă pantofii sunt prea înguști pentru cineva cu piciorul mai lat. Mai puteți afla și dacă materialul real se aseamănă cu cel din poză, dacă este aceeași culoare și alte detalii pe care nu le puteți vedea din poze.
5. Cumpărați modele fluide
Dacă nu știți sigur ce măsură vă trebuie, încercați să evitați să cumpărați fuste mulate, ne-elastice, sacouri, etc. Alegeți, mai degrabă, rochițe fluide, de vară, fuste cu elastic în talie, pantaloni scurți lejeri. bluze cu volane, cămăși supradimensionate.
Și acum, ce să vă zic. Succes la cumpărături!
Vrei să primești postările mele pe email?
Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.
Amenajarea dormitorului mic al copilului tău
Primul pas este să iei în considerare personalitatea unică a copilului tău. Fiecare copil are preferințe și interese diferite, iar dormitorul lor trebuie să reflecte această individualitate. Întreabă-ți copilul despre culorile și temele preferate (s-ar putea să te surprindă răspunsurile lui) și include-l în procesul de planificare. Nu subestima puterea deciziilor luate în echipă!
Vine, vine primăvara
Primăvara e anotimpul meu preferat, plin de speranță și iubire de viață. Îmi place să arunc din șubele de pe mine și îmi place să observ natura cum reînvie.
De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el
Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.În acest articol o să vă povestesc nițel...