Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?

competiția fraternă

Duminica trecută Fip a făcut un giumbușluc cu bicicleta. Ca un adevărat acrobat de la Cirque du Soleil, a coborât panta cu mare viteză pe bicicleta lui de echilibru, apoi s-a dat peste cap peste ea. Mă rog, cu siguranță că un acrobat de la Cirque du Soleil n-ar fi și picat, dar na… Nimeni nu s-a născut învățat. Practic, Fip e jumătate de acrobat. A doua jumătate e cascador, dar nu unul foarte priceput.

În fine. Și în urma giumbușlucului ăstuia, Fip și-a rupt mâna stângă. Am fost cu el la spital, i-au pus mâna în ghips și de atunci îl tratăm ca pe un bibelou. O să rog una din bunici să croșeteze un mileu sa i-l pun sub fund și o să încerc să nu uit să-l șterg de praf de două ori pe zi. I-aș pune și o undiță în mână, ca să semene cu faimosul pescar chinez.

Sursă foto: http://blog.minimecraft.ro/bobblehead-versus-statueta-pescar

Ema a fost foarte îngrijorată la început. A plâns pentru el, a încercat să-l ajute, a încercat să se calmeze ca să-l calmeze și pe el, a avut răbdare la spital, i-a desfăcut oul Kinder pe care i l-am luat lui Fip după ce s-a încheiat evenimentul, ba chiar a făcut și liniște în mașină când el adormise, fără să o roage nimeni.

Dar de a doua zi a început să se cam sature de toată atenția pe care o primea fratele ei, iar ea nu. Și-a făcut loc competiția fraternă. Își ținea mental evidența atenției primite de amândoi, ca un contabil mic și simpatic, cu păr blond și nas în vânt. Și nu-i dădea deloc bine. Îi ieșea cu minus. I-am recunoscut privirea. The evil look.

A început prin a-l tachina pe Fip. Apoi, când el dormea de prânz, făcea zgomot cât să-l trezească. Apoi era ea însăși nemulțumită de orice. Nu-i paharul de culoarea potrivită, nu stau bine pernele, nu stau bine eu. În joaca de pe canapea, reușea cumva să mă tot lovească din greșeală.

Spre seară a început să plângă.

– Măi mami, ce să fac să primesc și eu atenție? Fip primește toată atenția și mie nu-mi mai rămâne nimic. Nu e deloc cinstit! Eu nu primesc deloc atenție pentru că eu sunt copil mare, iar copiii mari nu primesc atenție! Nu-mi place.

 

– Păi cum e atenția de copil mare?

– Nu știu…

– Ce fel de atenție vrei?

– Așa cum primește Fip…

– Atenție de copil mic și cu mâna ruptă?

– Nu… Atenție de copil mare și sănătos.

Și am început să ne acordăm atenție una alteia. Eu îi acordam ei atenție de copil mare, iar ea mie atenție de adult. Ne-am jucat ce a vrut ea (atenție de copil mare), apoi am rugat-o să-mi aducă un pahar cu lapte, în timp ce eu stăteam întinsă pe canapea (atenție de adult).

– Wow, Ema… Nu m-a mai servit nimeni cu un pahar de lapte de foarte mult timp. Mă simt tare bine…

S-a bucurat tare mult să vadă că mă poate ajuta și ea pe mine să mă relaxez și am văzut-o că a simțit emoția aia frumoasă pe care o simți când ajuți pe cineva. Așadar ne putem bucura și când oferim atenție, nu doar atunci când primim? Așadar reușim să ne conectăm și atunci când dăm, nu doar când cerem… Ce plăcut…

A doua zi am ieșit ca fetele la film, a treia zi a fost cu tati la bazi, a patra zi a fost cu mine la bazin. Am petrecut timp de calitate cu ea… Inițial întrebarea era:

– Aaaaa, mergem la film. Vine și Fip cu noi?

– Nu…

– Super, e o ieșire de feteeeeeee!!!

După reconectare și echilibrarea balanței contabile a afecțiunii, o aud în mașină:

– Mami, ce păcat că nu e și Fip cu noi. S-ar fi bucurat tare mult să vadă avionul ăla de pe cer…

Sursa foto: Shutterstock

Vrei să primești postările mele pe email?

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte
Crezi că ești pregătit să fii părinte?
Share This