Valuri împotriva cancerului - Swimathon 2017
Creierul cu care citești și creierul cu care lovești

Am doi copii fără scutece. Asta mi se pare dovada supremă că sunt mari, că nu mai am bebeluși în casă, ci copii în toată regula. Scutecele parcă sunt din altă viață, deși nu a trecut mai mult de o lună și jumătate de când n-am mai schimbat fund de bebeluș murdar.

Noi am avut o experiență tare bună cu ambii copii la capitolul ăsta. Dacă la somn a fost mereu greu cu ei, măcar aici lucrurile au mers ca unse. Nu poți să le ai pe toate. Dar știu că pentru mulți părinți renunțatul la scutece e o provocare, o grijă, o mare teamă. Cum o să fie? Cum să fac? Cum să-l ajut? Cum să-l conving?

 Cu sau fără comunicarea eliminării?

Cu Ema lucrurile au fost ușor atipice. Cu ea am mers pe comunicarea eliminării de la câteva luni, așa că la un an și jumătate am spălat pentru ultima dată toate scutecele textile și le-am băgat în dulap, în așteptarea Juniorului. Țin minte că era fascinată când scoteam chiloții noștri de la spălat, așa că am întrebat-o dacă vrea și ea. A zis că vrea. Atunci i-am spus că de acum înainte va trebui să facă doar la oliță, chiar și când suntem afară sau noaptea (afară sau noaptea purta scutece). A zis că vrea. A avut accidente cât să le număr pe degete și aia a fost. Provocarea cea mai mare a fost să-i găsesc chiloți pe măsură, în rest toate s-au legat foarte frumos.

Cu Fip n-am mai mers pe comunicarea eliminării, pentru că n-am mai reușit. Am pus presiune pe mine la început, dar apoi mi-am dat seama că atunci când ai doi copii în casă, ai nevoie de liniște psihică, nu de targeturi puse sus, sus de tot, unde să-ți fie greu să le atingi. Așa că am renunțat la ideea de a mai încerca și mi-am concentrat atenția aia pe altceva (pe soră-sa, în principiu, care avea nevoie de ajutor să se adapteze la noua viață în 4, sau pe mine, ca să nu o iau razna).

Nu doar că nu am mai mers pe comunicare eliminării, dar nici măcar nu m-am obosit să îi prezint prea în detaliu subiectul. La doi ani știa ce se întâmplă la toaletă, o vedea pe Ema când se ducea, ne vedea și pe noi și făcuse la wc de cel mult 5 ori. Am decis atunci câ asta e varianta care funcționează cel mai bine pentru noi și că vom scoate scutecele din uz atunci când va cere el. Mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta la 5 ani, dar aia e… mergem pe mâna copilului.

Doar că socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg. Fip a avut întotdeauna o piele foarte sensibilă în zona scutecului și reușeam, cu greutate, să ținem lucrurile în frâu. Așa că, la un moment dat, când începuse să se mai încălzească nițel, am început să-l ținem în casă fără scutec. Nu stăteam noi prea mult pe acasă (cel mult 2 ore pe zi) și rar prindea câte un pipi să-l facă la wc, dar începuse să anunțe în timp ce făcea.

Apoi lucrurile s-au complicat. În sensul că a făcut o iritație rea de tot pe pulpe, de la scutec… Și n-am avut cum să-i mai punem deloc. Erau răni, care s-au vindecat de tot în vreo 2 săptămâni. Asta doar pentru că stătuse cu scutecul pe el plin de pipi și nu fusese cu mine să-l schimb la timp…

Așa că scutecul a fost scos din ecuație brusc. Ziua și la somnul de prânz. I-am explicat și lui atunci că nu mai are scutec și că trebuie să folosească wc-ul sau olița. Noaptea încă i-l puneam. Mai larg, ca să nu-l deranjeze, dar era acolo.

 Urmărește-mă pe facebook

Evoluția renunțării la scutece

Prima zi

În prima zi, Fip a folosit wc-ul sau olița. Mai întrebat, mai spunea el, dar nu a avut decât un accident. Nu-mi venea să cred… Deci copilul ăsta știa ce are de făcut, dar nu avea ocazia să o facă. Interesant… Măcar eram mulțumită că e pregătit cât de cât.

 

A doua zi

A doua zi n-a mai vrut să facă doar la wc sau pe oliță și a făcut și pe el. Destul de mult. Cu cât îl întrebam mai des, cu atât zicea că nu vrea. Cu ceilalți accepta. Cu mine nu.

 

A treia zi

Și în a treia zi lucrurile au decurs la fel ca în a doua zi. Atunci m-am hotărât să mă dau un pas mai în spate și să-i las lui controlul. A fost mai bine, pentru că…

 

A patra zi

… în a patra zi a revenit la obiceiuri mai bune și a început să anunțe din nou. Victorie, ziceam eu. Victorie! Pipi făcea la wc. Caca mai mult pe el. În continuare purta scutec

 

A cincea zi

În a cincea zi a fost la fel de bine ca în a patra. Seara am plecat la munte și a adormit în mașină, fără scutec. L-am mutat în pat și nu l-am mai trezit ca să-l scutecesc. Nu a făcut pe el toată noaptea, ci dimineața, la trezire, pe oliță. Yuhuuuu! Încă o victorie.

 

A șasea zi

În a șasea zi m-am transformat eu în mama pisăloagă, isterică și enervantă, care îl întreba la fiecare pas dacă face pipi sau caca. Eram în vizită la prietenii unor prieteni, casă în care erau multe covoare și mă temeam să nu facă vreun pocinog acolo. A făcut pocinogul, din fericire mereu fără să ude canapele, covoare, paturi. Nu știu cum a reușit. În a șasea zi, cu cât eram eu mai stresată, cu atât făcea mai mult pe el. Doar pe el.

Noaptea iar s-a nimerit să fie fără scutec și tot nu a făcut pe el

 

A șaptea zi

În a șaptea zi m-am calmat… Mi-am dat două palme imaginare de dimineață, când copilul s-a trezit și a anunțat panicat că face pipi. A făcut la oliță, apoi repeta obsesiv că nu s-au udat pantalonii. Mi-am dat seama cât de tare îl stresasem cu o zi în urmă și cât de neplăcută făcusem experiența asta. Am zis (din nou) că nu mai zic nimic, orice ar fi.

 

Asta a fost ultima zi de probleme.

Din a doua săptămână, Fip a fost scutec-free. Cu câteva accidente, foarte puține. Mult mai puține decât mă așteptam.

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Da, mă înregistrez

 

Ce am învățat eu din experiența renunțării la scutec

 

În afară de Filip, am mai trecut și cu alți copii prin experiența renunțării la scutec. Și de la fiecare am învățat câte ceva, aceleași lucruri, în forme diferite.

 

 

1. Atunci când renunță la scutece, copiii au nevoie de o perioadă de adaptare

 

Oricât ar vrea ei să nu facă pe ei, au nevoie întâi să învețe cum decurg lucrurile mai nou. Am mai zis asta, dar o zic și aici. E ca și cum ne-am duce noi într-o navă spațială și am învăța să facem pipi în imponderabilitate. Cunosc copii care nu știau să-și facă nevoile stând jos. Așa că, simțeau că vine, se așezau pe wc, senzația se oprea, se ridicau, simțeau iar că vine, iar se așezau și tot așa… Sus-jos-sus-jos, până făceau, de obicei pe ei. Au nevoie de timp de adaptare, ca să învețe despre senzațiile noi, despre cum trebuie să faci (fizic) să faci caca stând pe un scaun, despre cum se simte să eliberezi urina în hăul wc-ului sau oliței, despre cum e când trebuie să împingi puțin ca să iasă, etc.

 

2. Copiii au nevoie întâi să-și cunoască senzațiile și corpul

 

Până acum nu aveau nevoie să dea importanță senzațiilor atunci când le venea. Se puteau juca în continuare, nu era nevoie să se oprească din ce făceau. Acum au nevoie să simtă.Să se uite în interiorul lor, să vadă ce se întâmplă acolo, să-și asculte corpul. Îi ajută să le spunem, din când în când ”Ascultă-ți corpul. Îți spune el că e nevoie să faci pipi?” sau ”E prea multă distracție aici și nu-ți poți asculta corpul? Hai să mergem undeva liniștit ca să auzi ce îți spune.”

 

3. Olița și luptele pentru putere

 

Atunci când trebuie să renunțe la scutece (mai ales dacă nu este din proprie inițiativă), copiii simt că pierd controlul. Controlul vieții sau al corpului lor. Din pricina asta, cu cât insistăm mai mult, cu atât vor opune mai multă rezistență. Corpul lor este singurul lucru asupra căruia pot avea control cu adevărat, așa că și-l exercită netăgăduit. Dacă le veți acorda timp, susținere și încredere, nu va fi nevoie să intrați în lupte pentru putere. Și ei vor să facă pasul ăsta, doar că au nevoie de timp să învețe.

 

În plus, scopul nostru este să-și asculte corpul, așa că dacă ducem copilul la wc când vrem noi, îl vom învăța să facă la comandă și nu să asculte de corp. Asta va prelungi foarte mult procesul de renunțare la scutece.

 

4. Frica

Știm foarte bine (sau dacă nu știați, vă spun eu acum) că noi, ca oameni, adulți sau copii, nu putem învăța atunci când ne este frică. Frica blochează creierul rațional (creierul care ne ajută să învățăm) și îl face să nu fie receptiv.

 

În plus, atunci când ne este frică, tindem să ne protejăm organele de reproducție. Pentru că așa suntem noi construiți. Trebuie să ne protejăm organele cu pricina, ca să ne putem reproduce mai târziu. Animalele își acoperă zona cu cozile, noi strângem din buci… pardon, din mușchii pe care îl avem pe acolo. Asta duce, desigur, la constipație și probleme ale tractului urinar… Un copil căruia îi e frică, nu-și va controla prea bine procesul de eliminare.

 

Și încă una și mă duc… Tot de la animale (din care am evoluat și noi): animalele nu își fac nevoile atunci când se tem, pentru că nu vor să lase urme, ca să fie apoi găsite de prădători. Acest instinct l-am păstrat și noi, așa că iată încă un motiv să nu facem pipi atunci când ne e frică (sau să ne constipăm atunci când plecăm într-un loc nou, de exemplu).

 

Așa că sper să vă gândiți de două ori înainte să certați un copil care a făcut pe el, să-l loviți sau să-l pedepsiți. Nu-l ajutați să treacă prin acest episod, ci îl încurcați.

 

5. Multe explicații

 

Unii copii sunt reticenți să-și facă nevoile la wc pentru că nu știu unde se duce cadoul ăsta pe care îl face el lumii, lucrul care iese din el și este doar al lui. În scutec era evident că e acolo, dar la wc se pierde în neant. Explicați-i pe înțelesul lui unde dispar fecalele noastre. Pentru Ema construisem o poveste frumoasă despre ”domnul Căcuț” și cum se duce el, după ce tragem noi apa, într-o canalizare cu toți prietenii lui, domnii Căcuți, să se plimbe acolo cu bicicleta.

 

Explicați-i, de asemenea, ce sunt urina și fecalele, de unde vin ele, cum se formează, etc. Există multe cărți pentru copii care redau procesul în desene foarte frumoase.

 

În plus, spuneți-i cum toată lumea face pipi și caca, mami, tati, sora sau fratele, bunica, domnul de la ziare, doamna de la casă, poștașul, curierul, educatoarea, animalele, etc. Dacă simțiți că ajută, includeți și păpușile în jocul vostru. Procurați-le olițe și implicați-le în proces. La fel și cărțile. Pe ele nu trebuie să le puneți pe olițe, dar puteți căuta cărți despre copii care folosesc olița sau wc-ul, cu povești sau doar cu imagini, pe marginea cărora să discutați.

 

6. Accidentele sunt oportunități de învățare

 

A făcut pe el? Foarte bine. Se mai întâmplă. Nu e nevoie de certuri și explicații interminabile. Este, însă, nevoie să-i subliniați că este ud, să-l întrebați dacă e o senzație neplăcută, să-i reamintiți ca data viitoare să încerce să-și asculte corpul, să schimbați copilul și să-l includeți în procesul de curățare. Cam așa:

 

”Uite, ești ud. Ce s-a întâmplat?”

”Am făcut pipi”

”Da, ai făcut pipi pe tine. Cum se simte?”

”Ud.”

”Îți place?”

”Nu”

”OK. Ce trebuie să facem acum?”

”Să mă schimb”

”OK. Și data viitoare poți să încerci data viitoare să fii mai atent la ce îți spune corpul tău?”

”Da”

”OK, hai să-ți pui alte haine. Acum, pui tu rufele în mașina de spălat? Iți dau cârpa să ștergi? Ștergem împreună?”

 

La voi cum a fost?

Idei de activități pentru copii – VIDEO

Săptămâna trecută am reușit să fac ce tot plănuiam de o vreme încoace: ordine și disciplină în camera copiilor. Fac periodic, desigur, doar că mereu se adună tot felul de nimicuri, care se împrăștie peste tot. Nu mai insist pe tema asta, ca să nu credeți că avem o...

Cuplul după ce vin copiii – Cum am rezistat noi

Înainte de copii: - Unde ieșim și noi în seara asta? - Unde vrei tu, guguștiuca mea... După copii: - Ce facem după ce se culcă copiii? - Sforrrrrrrr Cum eram? Ok, exagerez. Din fericire, nu mi-a zis niciodată ”guguștiuca mea”. Dar cam ăsta era trendul când nu aveam...

Aș da tot ce am pe o viață ca a ta

 Urmărește-mă pe facebook Acum vreo 4 ani și jumătate, când eu eram mai mică pe interior, iar Ema era mai mică și pe interior și pe exterior, încercam încă să ne adaptăm cu toții vieții de părinți. Nu fuseserăm părinți niciodată până atunci. Asta era o...

Valuri împotriva cancerului - Swimathon 2017
Creierul cu care citești și creierul cu care lovești
Share This