Ce se mai poartă în 2017 la mine în dulap?
Crizele de furie ale copiilor (II) – Ce se întâmplă după criză?

Acum că știți deja mai multe despre crizele de furie ale copiilor și despre comportamentele lor dificile (de aici și de aici), putem discuta despre cum și ce putem face pentru a încuraja comportamentele ”adecvate” în favoarea celor distructive.

Scriam și în articolele anterioare (și în multe altele) că emoțiile nu sunt greșite, ele doar există. E ok și e normal să fim furioși, triști, speriați, bucuroși. Nu e nimic greșit în niciuna din aceste emoții, doar că uneori, modul în care ne exprimăm emoțiile poate fi dăunător. Fie pentru noi, fie pentru cei din jur, fie pentru relația noastră cu cei din jurul nostru.

Dar există câteva strategii eficiente pe termen lung care să îl poată ajuta pe copil să gestioneze emoțiile dificile, prea greu de dus și să fie mai conștient de sine, alegând astfel comportamente constructive, și nu distructive.

  • Acceptă emoția copilului

    Cea mai eficientă strategie (pe termen lung) este acceptarea emoției. Și când spun ”pe termen lung”, mă refer la copilul devenit adult. Atât de ”pe termen lung”

    Să ne gândim puțin la noi înșine și la cât de tare ne sperie pe noi emoțiile grele. Cât de greu acceptăm tristețea cuiva, cât de mult ne afectează furia cuiva, cât de tare ne sperie furia noastră.

    Toate astea vin din modelele pe care le-am văzut pe parcursul vieții noastre. Atunci când iubești pe cineva, trebuie să te asiguri că nu plânge niciodată, pentru că plânsul e ceva… dramatic.

    ”Nu are de ce să-ți fie frică, trebuie să fii curajos” sau ”Nu ai de ce să fii tristă, ia uite ce viață frumoasă ai”

    Toate aceste mesaje ne-au transmis ideea că anumite emoții nu trebuie simțite. Doar că dacă noi nu vrem să le arătăm/simțim, asta nu înseamnă că ele dispar, ci că se ascund în noi și ies la suprafață atunci când ne așteptăm mai puțin.

    E foarte mult de discutat pe tema emoțiilor neacceptate și ascunse…

  • Pune emoția în cuvinte

    Experiența de viață limitată a copilului îl împiedică să recunoască și să definească fiecare emoție în parte în fiecare situație de viață în care le întâlnește. Dar noi putem să-i ajutăm, dând un nume emoției pe care o simte. Odată ce emoția are un nume, ea poate fi mai ușor depășită, pentru că este mai puțin înfricoșătoare. E ca atunci când te lupți cu un monstru care nu știi ce e. ”Ah, da… Furie… Parcă am mai auzit de asta… Și sigur am mai simțit-o.”

  • Subliniază comportamentele constructive/pozitive

    Atunci când copilul reușește să depășească în mod constructiv anumite momente dificile, l-ar ajuta mult dacă am sublinia aceste comportamente.

    ”Am observat că te-ai înfuriat tare și ai vrut să lovești, dar te-ai oprit.”

    Apoi putem adăuga și o întrebare care să invite la puțină introspecție.

    ”Cum ai reușit să faci asta?”

    Odată descoperită strategia folosită de copil, ea poate fi refolosită și cu alte ocazii…

    ”Am reușit să mă opresc pentru că… m-am gândit că îl doare/am numărat până la 5/am ales să plec/am folosit repirația de dragon”

    Pe măsură ce copilul găsește tot mai multe strategii pentru rezolvarea unor astfel de situații, noi, adulții, le putem nota pe un panou pe care să îl afișăm la nivelul copiilor și către care să se îndrepte atunci când caută soluții de gestionare a situațiilor de criză.

Ai nevoie de consiliere de parenting?

 

 

 

Dacă da, programează-te direct în calendarul meu pentru o ședință de consiliere de parenting sau dezvoltare personală.

  •  Denumește comportamentele negative și subliniază efectele lor

Cât de tare îl doare pe copilul lovit? Cât de mult l-au întristat cuvintele urâte? Ce se întâmplă atunci când cineva este rănit? Cum afectează asta relația de prietenie?Apoi, odată explorate consecințele negative ale comportamentului, esențial este și să descoperim împreună soluții de a repara aceste consecințe.
”Ce ai putea să faci să repari situația/relația/să-l ajuți pe celălalt copil să se simtă mai bine?”

  • Oferă opțiuni

    Câteodată copiii devin mai recalcitranți atunci când simt că pierd controlul vieții lor. Și, ca să fim foarte corecți și cinstiți, prea mult control oricum nu au ei.

    Problema se acutizează atunci când intervin schimbări serioase în viața lor, schimbări pe care nu le pot controla. Părinții decid că e momentul pentru grădiniță, pentru renunțat la suzetă sau la scutec, pentru sandale (în loc de cizme), să vină sau să plece bunica, să doarmă singuri, să etc.

    În astfel de perioade e foarte util să îi oferim copilului mai multe opțiuni în restul vieții lui de zi cu zi. Nu alegeri mărețe, ci nimicuri, dar care să îi ofere puțin din hățurile propriei vieți.

    E minunat să poată alege copilul cu ce tricou vrea să se îmbrace, ce vrea să facă după grădiniță, ce vrea să mănânce la felul doi. Nu uitați, însă, că atunci când au prea multe opțiuni, se vor simți copleșiți de multe ori. Ca și noi, adulții, de altfel. Limitați numărul opțiunilor, ca să îi ajutați.

  • Evită luptele pentru putere

    Din luptele pentru putere, nimeni nu iese câștigător. Atunci când copilul își pune ambiția, dar și părintele își pune ambiția, se strică relația, nu mai există încredere, nu mai există cooperare.

    Deci, dragi părinți, nu vă mai puneți ambiția cu copii, ci găsiți metode mai eficiente de a gestiona situația. Le găsiți chiar în articolul de față.

  • Oferă structură și consecvență

    Pe cât posibil, pentru că uneori e dificil rău (mai ales când în familie sunt mai mulți copii mici, care au multe nevoi imediate). În general, structura și consecvența îi oferă copilului sentimentul de predictibilitate, iar prin acesta, de siguranță.

    Dar și aici încercați să aveți o abordare echilibrată. Pe lângă predictibilitate, copilul are nevoie și de flexibilitate (și va avea tot mai mult pe măsură ce va crește și va deveni adult în ”lumea de mâine” 🙂 )

  • Schimbă mediul

    Scriam și în articolele anterioare că, de multe ori, cauza comportamentului dificil al copilului este mediul în care crește. Poate la grădiniță îi este greu, iar mediul nu e chiar propice dezvoltării. Sau poate că acasă există certuri și tensiuni, poate bona e o persoană mai dificilă sau cine știe ce alte lucruri se regăsesc în mediul copilului.

    Cea mai bună abordare în această situație (dar și cea mai dificilă, de multe ori) este să scoți copilul din mediul cu pricina.

  • Ține un jurnal

    Atunci când nu reușești nicicum să găsești motivul pentru comportamentul dificil al copilului și nu știi cum să-l ajuți să gestioneze mai bine momentele dificile, observă-l. Observă-l și ia-ți notițe, în mod absolut obiectiv, fără judecăți și fără idei preconcepute. Observă când îi este greu și când reușește să aplice strategii potrivite, ce îl ajută, ce îl împiedică, ce declanșează un comportament și ce îl oprește.

    După o vreme, vei observa (cu siguranță) tipare și strategii pe care nu le-ai observat până acum.

Să fii părinte e o muncă tare dificilă, așa că sper să vă fie de folos instrumentele pe care vi le-am oferit în aceste 3 articole.

Cu drag,

Diana 🙂

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Da, mă înregistrez
Ce se mai poartă în 2017 la mine în dulap?
Crizele de furie ale copiilor (II) – Ce se întâmplă după criză?