Crizele de furie ale copiilor (II) – Ce se întâmplă după criză?
Maria și apele roz de mătase

Oricât aș scrie despre crizele de furie ale copiilor și oricât aș discuta despre comportamentele lor pe care le percepem ca fiind dificile, tot nu mi se pare suficient. Despre tantrumuri am mai scris și voi mai tot scrie. Puteți găsi chiar la finalul acestui articol câteva linkuri către articolele în cauză, așa că, dacă treceți prin astfel de perioade cu copiii voștri, vă încurajez să le citiți și pe acelea.

Drept urmare, pentru că ziceam că mi se pare insuficient ceea ce scriu și ceea ce vorbesc cu mamele pe subiectul acesta, iată un nou articol, despre ce ne facem atunci când copilul are un comportament care este ”necorespunzător”.

Comportamentul este un limbaj al nevoilor

Atât la adulți, cât și la copii, comportamentul este un limbaj prin care semnalăm nevoi împlinite sau neîmplinite pe care le avem. Un comportament ”pozitiv” arată nevoi împlinite, o persoană echilibrată emoțional, ceea ce am numi ”o persoană fericită”. Pe când, un comportament dificil, distructiv, vine pe baza unor nevoi neîmplinite.

De multe ori uităm asta și încercăm punctual să schimbăm anumite comportamente. Ale noastre sau ale copiilor noștri. Doar că e un proces foarte dificil, pentru că omitem cauza și ne concentrăm doar pe efect. E ca atunci când ți-ai rupt degetul de la un picior și te tratezi cu analgezice. Durerea trece după doza luată, dar revine imediat ce analgezicul nu-și mai face efectul. Iar degetul se poate reface, dar în lipsa tratamentului corespunzător, oasele se pot suda strâmb, iar durerea poate persista toată viața pacientului.

M-am gândit, deci, să public o ”trilogie” în care să abordez acest subiect, cel legat de comportamentele copiilor noștri, pe care nu mai știm cum să le abordăm.

Astăzi veți citi despre întrebările pe care să le punem despre ce s-a întâmplat în viața copilului ÎNAINTE de comportamentul dificil. 

Miercuri veți putea citi a doua parte, în care vom dezbate întrebarea ”Ce se întâmplă DUPĂ ce trece criza de furie?”

Iar vineri va fi ultimul episod, legat de ce strategii putem aborda pe termen lung pentru a încuraja comportamentele ”adecvate” în favoarea celor distructive. 

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele. 

Da, mă înregistrez

Întrebări pe care să le pui atunci când copilul trece printr-o perioadă dificilă.

Ce s-a întâmplat înainte de criza de furie?

Concret, atunci când copilul are o perioadă mai dificilă, cu comportamente dificile, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să descoperim motivul. Ce s-a întâmplat înainte de criza de furie? Imediat înainte, sau cu mult timp înainte. Poate e un eveniment singular sau poate e ceva constant în viața copilului. Motive pot fi multe, iar ele pot fi împărțite în următoarele categorii

  1. Copilul trece printr-un puseu de dezvoltare

    Că vorbim despre un salt cognitiv sau emoțional, asta contează mai puțin. Ce contează mai mult este că în astfel de perioade, creierul este suprasolicitat și greu de controlat de câtre copil.

    Adesea putem observa că după o perioadă marcată de puzderii de crize de personalitate, după o perioadă în care ne plângem mereu că ne-a schimbat cineva copilul și că nu ne mai putem înțelege cu el, copilul înflorește. Fie emoțional, fie cognitiv, fie motric. Ori începe să meargă, ori să vorbească, ori învață să citească, ori îl simțim mai empatic, mai iubitor.

    Toate aceste progrese vin după multă muncă obositoare pentru ei (și pentru noi 🙂 )

  2. Copilul are un temperament mai dificil

    Oricât de părinți perfecți am fi noi, oricât de minunat ar fi mediul în care ne creștem copiii, temperamentul copilului poate fi recunocut de la o poștă. Ca idee, citeam niște studii care comparau temperamentul (înnăscut) cu educația (învățată) și încercau să afle ce are cea mai multă influență asupra indivizilor… Studii făcute pe gemeni separați imediat după naștere, care au trăit în familii și culturi diferite, au arătat multe asemănări din punct de vedere al temperamentului la ei, chiar mai multe decât diferențele induse cultural. Vă las pe voi să trageți concluziile, dar încercați să rețineți asta mai ales în momentele în care simțiți că ați eșuat ca părinți, sau că veți eșua ca părinți…

  3. Copilul are un disconfort fizic

    Foame, sete, somn, îl doare burta sau un dinte. Oricare dintre astea îi poate provoca accese de furie. De fapt, ne provoacă și nouă, adulților, astfel de accese, dar noi avem creierul rațional mai bine dezvoltat și le putem controla (nu mereu 🙂 ). Creierul lor rațional e în plin avânt de dezvoltare, așa că orice astfel de amenințare la homeostazie activează toate semnalele de alarmă. De unde, un copil înfometat va face o criză de furie… La fel și un copil obosit, care a ratat somnul de prânz, de exemplu.

  4. Lipsa de conectare

    Ok, știu că unii dintre voi v-ați săturat de ”conectarea” asta permanentă, dar așa e… Conectarea aduce după sine sentimentul de siguranță. Unui copil căruia îi lipsește conectarea, îi lipsește și siguranța. Creierul percepe lipsa de siguranță ca pe un… pericol. Și va acționa ca atare. Un copil furios, cu comportamente dificile, este în cele mai multe cazuri (să nu zic toate 🙂 ) un copil care simte o frică mare și nu știe ce să facă cu ea.

  5. Mediul în care trăiește

    Un copil care trăiește într-un mediu tensionat, cu părinți care se ceartă, cu bunici care îl ceartă, înconjurat de oameni temători, anxioși, va simți, la rândul său teama. Și la fel ca în cazul copiilor care simt o lipsă de conectare, vor reacționa arătând furia care acoperă frica lor.

………………………………………………………………………………………

Atât pentru astăzi. Ne revedem/recitim/reauzim miercuri, cu următorul articol din această serie.

Lăsați în comentarii orice nelămuriri, completări sau gânduri pe care le aveți. Mi-ar plăcea să discutăm pe marginea lor. Vă îmbrățișez pe toți!

Despre tantrumuri

Mă întreba cineva la un moment dat cum gestionez eu crizele de nervi și furie ale Vandei Mici. Și mi-am dat seama atunci că nu am scris până acum despre asta, deși crizele pe la vârsta lor reprezintă o parte importantă din viața noastră.

Vreau să vă spun întâi și întâi ce e cu crizele astea de nervi, denumite în general ”tantrum”, ca să știm exact despre ce discutăm. >>>

Eu și tantrumurile copilului meu

Pe măsură ce scriam articolul despre Filip, îmi tot aminteam de aceeași perioadă din viața Emei, când treburile erau foarte complicate. Ori că perioada în care trecea ea prin vârsta asta fatidică a celor doi ani era mai grea, ori că era ea mai complicată, ori că eram eu mai stresată, nu știu. Dar îmi amintesc perfect cum mi se întâmpla de multe ori să îmi vină să o iau pe câmpii. >>>

Am ascultat un tantrum

De când s-a născut Juniorul, timpul meu doar cu Vanda Mică a scăzut enorm. Încă suntem nedespărțite, dar acum mai e și el cu noi. Care el o fi mic și drăguț, mereu în sling, deci am mâini libere, dar asta nu înseamnă cu nu a intervenit între mine si ea. Nu mai pot sta în fund în nisip să ne jucăm cu lopățica, adesea nu mai pot sta cu ea pe canapea să citim tone de cărți, nu prea am cum să fac orice activitate care implică să stau jos perioade lungi de timp. >>>

Crizele de furie ale copiilor (II) – Ce se întâmplă după criză?
Maria și apele roz de mătase
Share This