Eu n-am să mai cresc ghiocei
Vara și curtea pentru familiile cu copii

Cea mai mare parte din viața mea nu am avut o relație prea sănătoasă cu emoțiile mele. Nu le știam, nu știam cum se face asta, ce ai voie și ce n-ai voie să simți, că poți să le trăiești productiv sau mai puțin productiv, de unde să le iau și unde să le pun.

De fapt, cea mai mare parte din viața mea, nici măcar nu am știut că am o problemă cu asta. Era o mare virtute pentru mine să nu plâng niciodată de față cu alții, era o mare virtute că nu mi-e niciodată frică și era o mare virtute că nu mă certam niciodată cu nimeni. Apoi, în altă perioadă din viața mea mi-am dat seama că e o mare virtute să exprim furia și că așa fac toți oamenii: țipă, urlă și apoi se simt mai bine. Vă zic acum, cu mintea de om de aproape 31 de ani, că nu era bine nici așa, nici așa.

Din fericire, maternitatea m-a schimbat și m-a făcut să fiu mult mai conștientă de mine. Am pus mâna pe cărți, am făcut cursuri și am vorbit cu specialiști și am reușit să aflu, teoretic, ce-i cu emoțiile astea. Am vrut ca pentru ei să fie mai ușor să trăiască ce au de trăit. Am vrut ca pe ei să nu-i sperie ceea ce simt, să nu mai ascundă, să nu mai reprime. Să nu se mai simtă împovărați de ele.

Apoi, am început și eu să experimentez cu ele. A fost greu la început. Au fost momente în care mi s-a părut penibil ce se întâmplă. Am fost și furioasă pe mine că trebuie să plâng și mi-am dat seama că a simți frică nu ține de slăbiciune, ci, mai degrabă de a fi puternic. Mi-am dat voie să fiu vulnerabilă, mi-am dat voie să simt chiar și furia pe care știam că nu am voie să o simt. Și m-am simțit mult mai bine.

Să vă spun ce i-am învățat și pe copii, pentru că poate vă ajută.

Despre tristețe le-am spus așa:

Atunci când pierdem ceva, suntem triști. E normal să fie așa, e normal să plângem. Am plâns când a murit cineva, dar am plâns și când mi-am scăpat telefonul în wc. Ema a plâns când i s-a uscat plastilina, iar Filip a plâns când s-a rupt coada de la cal. Inițial, reacția reflex era ”Lasă, luăm altul”. Apoi m-am mai cizelat și am trecut la ”Văd că ești tristă pentru că s-a rupt rochița ta preferată. Vrei să plângi la mine în brațe?”

Despre frică le-am spus așa:

E normal să simțim frică. De fapt, e de dorit să o simțim. Pentru că dacă nu simțim frica, atunci vom face lucruri periculoase și ne putem răni, sau chiar muri. Dacă n-aș simți frica, m-aș duce să mângâi crocodilii pe limbă. N-ar fi deloc o idee bună. Așa că nu e nicio ”rușine” să te temi să sari de la 1 metru. Ba chiar e bine, dacă simți că nu poți să o faci. Altfel, ai putea să-ți rupi un picior.
Partea bună e că atunci când simți frică, poți să-ți faci un plan, pentru că frica e prietena noastră. Ne trage un semnal de alarmă, iar noi trebuie să acționăm atunci. Deci, nu pot sări de la 1m, pentru că mă tem să nu mă lovesc. Dacă aș sări de la 60 cm ar fi mai bine? Sau dacă aș pune o saltea sub mine, aș reuși?

Despre furie le-am spus așa:

Când ni se întâmplă lucruri cu care nu suntem de acord, ne înfuriem. Ne înfuriem când cineva ne ia ceva care este al nostru, ne înfuriem atunci când cineva ne trezește dimineața, atunci când noi am vrea să mai dormim, ne înfuriem chiar și când ne este foame. Și e bine, iar furia asta trebuie să o scoatem din noi. Câteodată putem să o controlăm, câteodată încercăm, dar nu ne iese. Eu vreau să aud furia voastră, dar ar fi mai ușor pentru noi să o exprimați productiv. Dacă te înfurii și țipi, dai din picioare și te tăvălești pe jos, eu accept emoția, te iubesc în continuare, dar nu te pot ajuta, pentru că nu înțeleg despre ce e vorba. La fel cum dacă mă înfurii pe tati că a chemat oameni să demoleze baia, dar eu nu am știut înainte, ca să pot strânge tot ce era pe dulapuri, iar acum toate sunt pline de praf, dar nu îi spun nimic, ci doar sunt îmbufnată și îi vorbesc în doi peri, data viitoare el n-o să știe că mie nu mi-a plăcut și va face la fel.

Despre fericire nu le-am mai spus nimic, pentru că despre asta mă învață ei pe mine.

Sunt curioasă ce o să ne spună Laura Markham despre emoții. Conferința ei, organizată de Totul despre mame la Rin Grand Hotel, o să fie pe 13 mai (adică peste 2 săptămâni). De înscris vă puteți înscrie aici, iar dacă nu reușiți să ajungeți, o să puteți urmări live-bloggingul pe care o să-l fac eu de acolo (din rațiuni tehnice, liveblogging voi face pe site-ul meu și nu aici, pe blog).

Eu n-am să mai cresc ghiocei
Vara și curtea pentru familiile cu copii
Share This