Ema la patru ani
Impodobeste, mama de doi copii si un catel, bradul!

turn

A fost odată ca niciodată o mamă de doi copii. Copii curioși, liberi, dornici de experimentat. De fapt, întâi a fost un singur copil. Curios, liber, dornic de experimentat. Experimentat la baie, când puneam rufele la spălat, experimentat în living cu mopul și mult prea multă apă, atunci când spălam pe jos, experimentat în bucătărie, atunci când găteam, când spălam vasele, când le puneam la loc.

Dar știți voi, copiii au un defect. Sunt mici de înălțime, și de multe ori nu reușesc să ajungă să vadă ce face părintele ăla pe bufet, pe masă, la chiuvetă.

Din cauza asta am gătit multă vreme cu Ema în sistemul de purtare. O puneam în spate sau în față și găteam. Îi plăcea, se uita, analiza cu atenție. Îmi amintesc despre petrecerea ei de 1 an pe care am organizat-o cu ea în spinare. Altfel n-aș fi reușit să fac nimic. Doar că zgâtia mică a crescut și nu i-a mai ajuns să mă vadă. Trebuia să și participe. Așa că i-a făcut V. un learning tower. I-a pus și roți, ca să-l poată muta ea prin casă pe unde își dorește și uite așa am ajuns să gătim împreună.

Când avea un an și jumătate, i-am luat un cuțit circular pentru pizza (arată ca un semicerc de plastic), cu care tăia și ea legumele (moi) pentru mâncare sau salată. Activitatea ei preferată era să spele vasele.

Când avea aproape doi ani, deja știa să ne facă și cafele. Își trăgea turnul unde avea nevoie, lua capsula, scotea sertarul aparatului, punea capsula înăuntru, închidea, pornea aparatul, aștepta să se încălzească, apăsa butonul pentru cafea, îl oprea la timp, lua cana și ne-o dădea. Deci, reținuse toată succesiunea asta de acțiuni și le putea reproduce. Wooooow…

Apoi ne-am reprodus și noi și a apărut și al doilea moștenitor al familiei.

Când avea aproape 3 ani, deja turnul începea să-i rămână mic. Iar frati-su aștepta la rând să-l folosească. Era rândul lui acum să taie cu cuțitul circular, să spele vase și să facă și cafea. (De fapt, doar să spele vase, restul nu-l pasionează. Mă rog, să arunce cu apă prin bucătărie.)

La un moment dat, turnul vechi i-a rămas Emei de tot mic. Intra în el, dar nu mai putea ieși singură. Arăta ca Gulliver, urcat în turnul piticilor. Ar mai fi vrut ea să-l folosească, dar chiar nu mai aveam cum. Așa că își trăgea un scaun. Și uite cum găteam eu cu doi copii cocoțați unul pe turn și unul pe scaun, mai mult deloc, pentru că nu mai aveam loc. Ei ocupau tot spațiul din zona de lucru a blatului, iar eu nu mai aveam unde să mă desfășor. Încercam să mă mai strecor printre ei, dar e tare greu când nu ești de dimensiunea grosimii unei foi de hârtie.

Am încercat să renunțăm la turn și să-l punem pe Fip pe același scaun cu Ema, dar nu a fost o idee bună, pentru că POOOOC, TROOOOSC, AAAAUUUU… Iar Fip e mare maestru la căzături artistice și foarte dureroase.

Na bun, știu că sunt alte probleme mai grave în lume, dar să am și eu loc la bucătărie să gătesc, ei bine, asta era esențial pentru mine.

Și uite așa am ajuns eu la concluzia că ne trebuie un alt turn, în care să încapă amândoi. Știu că o să mă întrebați în comentarii de unde l-am luat, așa că vă zic. Am vorbit cu cei de la Turnul lui Vlăduț (foarte amabili și de treabă), le-am spus ce doresc, cum să fie, m-au consiliat și pe partea de siguranță (vă amintiți de POOOOOC, TROOOOOOSC, AAAAAUUUU, da?) și l-am primit.

Este absolut genial, exact ce ne trebuia, încap perfect amândoi copiii în el. Îl pun pe colțul blatului, are fiecare acces la câte o latură de blat ca să meșterească ce are de meșterit, iar eu mă pot învârti în jurul lor. Ca să nu mai spun cât sunt de încântați că sunt atât de aproape unul de celălalt, și când nu POOOOOC, TROOOOOOSC, AAAAAUUUU, îi mai apucă îmbrățișatul și pupatul între doi biscuiți și trei pahare murdare de lapte.

Ce vreau eu să vă zic, de fapt, este că dacă aveți ocazia să includeți copiii în rutinele voastre, în munca voastră prin casă, nu ezitați să o faceți. Cu siguranță e mai simplu să îndrumi copilul către un țarc, unde să stea cu niște jucării, decât să-l lași despletit prin bucătărie, dar beneficiile nu se compară.

Părerea mea e că în bucătărie, copiii își dezvoltă cele mai multe deprinderi. Învață să se organizeze, să se disciplineze, își exersează motricitatea fină, experimentează senzorial cu nenumărate materiale, tactil, olfactiv, gustativ, își îmbunătățesc coordonarea mână ochi, își antrenează răbdarea, învață despre forme, culori, texturi, își îmbogățesc vocabularul și multe multe altele.

Mai pe scurt, în loc să-i duceți la ateliere senzoriale pentru copii, luați mai bine un learning tower, ca să știți copilul în siguranță (de exemplu că nu uită că s-a terminat scaunul în timp ce face 5 pași în dreapta), și pregătiți împreună cina, desertul, spălați vase, ștergeți blatul și ce mai faceți voi pe acolo.

Ema la patru ani
Impodobeste, mama de doi copii si un catel, bradul!