Idei de cadouri de Craciun pentru doamne si domnisoare
Cum alegi o masina de spalat vase

ema-si-fip

Bună dimineața, soare. Prea dimineața, dacă mă întrebați pe mine… Of, iar am uitat să închid ușa la dormitor și a intrat cățelul peste noi. Oare câte jucării poate să roadă, câte lemne poate să trântească pe jos, de câte ori poate să alerge în jurul camerei cu gheruțele lui ascuțite pe parchet?

Și iată și prima dilemă a zilei. Cu copilul mic mufat la țâța mă-sii, stau să fac o analiză de riscuri și beneficii. Dacă mă ridic acum din pat, ca să dau cățelul afară din cameră și să închid ușa, e posibil să trezesc de tot copilul mic și să nu mai adoarmă neam. E 5 jumătate dimineața. Asta înseamnă să cobor cu el și să adorm în mers, pe scări. N-ar fi prima dată, dar parcă n-aș vrea să repet. Beneficiul ar fi că dacă nu s-ar trezi, aș mai putea dormi și eu lângă el, pentru că în harababura asta, mi-e imposibil.

De obicei mă tem să risc, așa că stau în hărmălaia aia făcută de câine, trăgând speranțe că poate adorm totuși și eu și nici copilul mic nu se trezește. Câteodată am noroc, și se trezesc copilul meu dintâi împreună cu sfertul meu mai bun și îl scot ei pe cățel afară din cameră. Câteodată nu, și ne trezim cu cățelul dornic de joacă peste noi, în pat. În cap. În ochi. Peste tot.

Să luăm, dară, un exemplu fericit, în care cățelul e scos din cameră, iar copilul mic reușește să-și facă somnul de frumusețe și eu alături de el. Se trezește la un moment dat, sare direct în picioare, se dă jos din pat și mă cheamă poruncitor, arătându-mi cu mâna către ușă. ”Ade mami, mino” (Haide, mami, vino). Dacă nu percutez în secunda doi, repetă isteric aceeași propoziție până mă mișc.

Coborâm. Salută politicos pe toată lumea. ”Asaaaaaa. Emaaaa. Taaatiiii. Doooooniiii” (Neataaa. Emaaa. Taaatiii. Dooooniii). Și se înființează pe scaunul de la bucătărie, unde ia micul dejun alături de sora lui mai mare. Cere, tot pe ton ușor isteric, ”lapteeeeee”, mănâncă și cereale, mai cere ajutor când se încurcă, îi mai aruncă și cățelului din mâncarea lui. În mod tradițional, o masă nu se poate încheia decât cu lapte vărsat pe masă și pe jos. E o tradiție a familiei noastre, pe care Fip o respectă cu strictețe și o aplică cu mare dăruire. Apoi cere ”zos”.

Timpul pentru micul dejun a trecut. Ema și-a mâncat și ea cerealele cu iaurt și și-a băut paharul cu must. Vrea să se uite la televizor. Fug amândoi în living și se plantează pe canapea. Minunat, ne putem pregăti și noi, pentru că la 9 și ceva plecăm spre ora de înot a Emei. Desigur, înainte de asta, ”Fiiiippp, dă-te la o parte că nu văăăăăd. Fiiiiip, dăăăă-teeeeeeee” – împins – căzut – plâns. Sau, câteodată, el se așază în brațele ei și stau așa și se mai și pupă. Ce să zic… După sufletul omului și câte păcate avem de plătit pentru săptămâna în curs. Contabilitatea se ține foarte strict, na…

Un minut mai târziu, Fip se plictisește de desene și se dă jos. Încearcă să se joace cu Doni, dar totul se transformă într-o mare dramă. Lui Doni i se schimbă dinții și ronțăie tot ce prinde (asta ca să-i găsesc o scuză, când, de fapt, el așa ronțăitor a fost de când se știe. Habar n-are că se poate juca și altfel). Implicit, ronțăie degețele de copil mic.

Intervine tatăl familiei și-mi dă timp să mă pregătesc de ieșit pe ușă. N-aș vrea să bag în sperieți populația Ștefăneștiului, cu cearcănele mele până la genunchi. Îmi pun, deci, masca și cobor. Nu înainte de a mă spăla, a-mi aranja părul, a mă schimba de haine (de mai multe ori), a-mi căuta ceasul care nu e nicăieri, șamd.

Din fericire, în timpul ăsta, când eu cobor cu șosetele în mână, pentru că vreau să pară că mă grăbesc, tatăl familiei a reușit să îmbrace cei doi copii și pe el însuși și să pregătească și geanta pentru înot. Din nefericire, eu n-am fost gata la timp, după cum spuneam, așa că e târziu.

Luăm genți, geci, cizme, copii, fulare, telefoane și ce mai nimerim și fugim pe ușă. Înghesuim copii în scaune de mașină, punem centuri… aham… pardon… asta face tot V, pentru că eu, ca o floare, trebuie să-mi fac și un capuccino (pe măsură ce citesc asta, îmi dau seama că mult mai trebuie să mă iubească omul ăsta de mă suportă așa :)) În apărarea mea, nopțile sunt încă tulburate, deși copilul meu de somn face în curând 2 ani, așa că, dimneața sunt, de multe ori, mai obosită decât seara.

Enfin, reușim să plecăm. Pe vremuri îmi mai bătea obrazul și V… Chiar așa să nu fiu în stare să fiu gata la timp? Cred că s-a resemnat între timp.

Gonim, iaca, până la bazin. Scoatem apoi din mașină copii, geci, cizme, genți, căciuli și fugim către poartă.

Va urma 🙂

Idei de cadouri de Craciun pentru doamne si domnisoare
Cum alegi o masina de spalat vase