Neconditionat
Despre parteneriatele de ascultare si cea mai coplesitoare experienta din viata mea

bani

Vai, nu pot să cred că scriu un astfel de articol… Eu, care sunt mână spartă și departe de a fi econoamă… Dar chiar și așa, ca să pot fi mână spartă pe o parte, trebuie să fiu chibzuită pe altă parte, deci ceva educație financiară tot îmi trebuie.

Noteaza – Analizeaza – Concluzioneaza

Scrie peste tot, prin toate articolele, că primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când te hotărăști că vrei să economisești e să-ți analizezi puțin cheltuielile. O poți face în excel, pe caiet, sau în aplicațiile dedicate pentru asta. Scopul este să vezi unde se duc banii tăi, așa că ideal ar fi să treci acolo toate cheltuielile, inclusiv pe cele ale partenerului sau oamenilor cu care împarți bugetul.

Poate că o să te uimească să vezi câți bani se duc pe niște chestii inutile complet  sau de care te-ai putea lipsi foarte ușor. Eu am constatat că extrem de mulți bani se duc atunci când ieșim din casă. Și se duc pe lucruri care nu ne folosesc, pe tot felul de prostioare. Iar dacă scopul ieșirii din casă e chiar să mergem la cumpărături, niciodată nu mă țin de lista cu care plec de acasă. Tot timpul cumpăr mai multe… Mult mai multe.

Sigur știți și voi cum e să pleci țintită pe paste, ouă, lapte, brânză, pâine și un kilogram de roșii și să te întorci acasă cu dezodorizante pentru băi, perdele noi, o cratiță, două bluze pentru copilul mic, o fustă pentru copilul mare, prostii de mâncat, paste, ouă, lapte, brânză, pâine și un kilogram de roșii, castraveți, cartofi, avocado, frigărui de porci spinoși, șamd.

Gaseste solutii

După ce ai văzut unde se duc banii tăi și ți-ai dat seama de unde ai mai putea tăia fără să resimți prea mult austeritatea asta, încearcă să-ți dai seama cum să o faci.

De exemplu, n-avem cum să stăm doar în casă. Dar, putem ieși mai rar. Nu-i musai să ieșim în fiecare seară, sau putem orienta ieșirile către zone cu mai puține tentații pentru toți.

O altă sursă de cheltuieli inutile o reprezentau cumpărăturile de cadouri. Și nici măcar alea pentru noi sau pentru copiii noștri. Dar când ieșeam cu Ema să-i cumpărăm altui copil un cadou, evident că voia și ea ceva din magazinul de jucării. Cum ne șade în fire să luăm multe cadouri de copii, se duceau mulți mulți bani în direcția asta. Iar jucăriile pe care și le alegea Ema erau apoi uitate într-o cutie pe undeva prin casă. Da, am fi putut să nu luăm nimic, dar cum o fi să duci copilul în ditai magazinul cu jucării, să-l lași să se uite, să atingă, să testeze și apoi să-ți dai ochii peste cap când vrea ceva. E ca și cum m-aș duce eu leșinată de foame într-o brutărie. Evident că îmi voi lua o pâine.

Așa că, decât să agit copilul și apoi să-l las cu buza umflată, mi s-a părut mai fair să nu mai intrăm deloc în magazinele cu jucării. Profităm de faptul că trăim în anul 2016 în care ne putem folosi de plăți online și comandăm toate cadourile. Nu doar că nu mai dăm banii aiurea pe jucării inutile, dar nici nu ni se mai umple casa de mici nimicuri adunătoare de praf (ceea ce mă bucură tare mult, pentru că sunt într-o mare declutter-uială în ultima vreme).

Alți bani care dispăreau aiurea o făceau din cauză că pe cardul de salariu am și overdraftul. Și nu știu niciodată când se termină banii mei și încep banii băncii. Așa că tooooot dau cu cardul până când constat că … Hopa! Iar am intrat în limita de credit.

Drept urmare, am decis să dau o tură pe la bancă și să-mi mut overdraftul în altă parte, pe un cont separat. Să fie acolo, că poate trebuie, dar să-mi fie mai puțin accesibil. Dacă tot nu pot fi responsabilă de bunăvoie, măcar să mă forțez să o fac.

Acum lucrez la a mă ține de lista de cumpărături când mergem la supermarket, dar nu prea reușesc. Mă gândesc să testez și cumpărăturile astea tot online. Să comand de la marile hipermarketuri și să-mi vină acasă. Așa sigur respect lista.

Alte cheltuieli inutile nu mai am. Momentan…

Economiseste

Următorul pas ar fi să încep să și economisesc. De asta s-a ocupat parțial sfertul meu mai bun, așa că momentan avem pensii private, asigurări, conturi pentru copii… Dar aș vrea să reușesc să strâng bani din timp pentru ceva anume. De exemplu, pentru vacanța de anul viitor.

Când o să aflu cum pot face asta, o să vă spun. Până atunci, mă mulțumesc cu ce am reușit până acum.

 

Neconditionat
Despre parteneriatele de ascultare si cea mai coplesitoare experienta din viata mea
Share This