10 lucruri pe care le puteti face cu pulpa de fructe
Dor de mare

comunicare asertivaNu știu dacă știți melodia aia care zice la un moment dat că ”unde dragoste nu e, nimic nu e” (nu mă refer neapărat la pornoșagul Deliei filmat parcă în ghena unui ospiciu, dar merge și ăla). E old news deja, pentru că între timp oamenii au început să înțeleagă că degeaba e dragoste, dacă nu-i comunicare. Așa că dacă aș avea voce și oameni dispuși să mă asculte cântând (din proprie inițiativă adică), aș compune și eu o melodie care să se numească ”Unde comunicare nu e, nimic nu e”.

Da, degeaba îl iubesc eu pe V, dacă nu știu să comunic cu el. Pentru că ”a vorbi” nu e echivalentul lui ”a comunica”. Și, din păcate, cei mai mulți dintre noi nu prea știu (știm) să comunicăm. Nu am fost învățați, nu am primit un exemplu de acasă (pentru că nici cei de acasă nu știau să comunice) și nu vedem prea des în jurul nostru oameni care să știe să comunice. Dacă ar fi după mine, una din materiile cele mai importante pe care le-aș introduce în școli și grădinițe ar fi despre comunicare. Comunicare asertivă.

În relațiile de cuplu, comunicarea e esențială. Așa văd eu lucrurile. Fără comunicare nu vom reuși să transmitem cu adevărat ceea ce este în noi. Nu vom reuși să ne deschidem, iar partenerul nu ne va cunoaște niciodată în totalitate. Va lipsi intimitatea, atât de importantă între doi oameni ce se iubesc. Și nu mă refer aici la intimitatea aia, deși comunicarea e la fel de importantă și când vine vorba despre sexualitate.

Barbati vs. femei

Din păcate circulă peste tot un mit care pune mereu bețe în roate comunicării. Că bărbații nu știu să comunice, nu-i interesează, că ei sunt mai pragmatici, nu vor să-și exprime emoțiile și că trebuie să-i acceptăm așa. În schimb, că femeile sunt mai sensibile și comunică mai bine.

Mi se pare foarte greșită abordarea asta. Eu cred că, bărbați și femei, deopotrivă, sunt capabili să-și comunice nevoile. Că bărbații nu sunt o specie handicapată din punct de vedere emoțional, ci doar că societatea le-a pus eticheta asta în frunte. Că-i învățăm de mici că ”băieții nu plâng”, ”ce bâzâi așa ca o fată”, că băieții nu se joacă niciodată cu păpuși și cărucioare, că există un standard suprem al bărbăției, pe care trebuie să-l atingă. Un băiat trebuie să devină puternic. De parcă ”a fi puternic” nu ar putea conviețui cu comunicarea.

Dimpotrivă, o persoană (fie că-i bărbat sau femeie) mi se pare cu atât mai puternică cu cât își recunoaște emoțiile și le poate exprima. Poate spune deschis ce o supăra, cum se simte într-o anumită situație, de ce nu-și dorește să mai experimenteze X lucru și așa mai departe. Comunicarea asertivă merge mână în mână cu inteligența emoțională.

Dar cum putem comunica mai bine?

E atât de simplu, dar necesită exercițiu. Atât, doar exercițiu. E vorba doar de schimbarea perspectivei.

Atunci când transmit un mesaj, în loc să-l fac despre interlocutor, îl fac despre mine. Asta e tot. Asta e cheia.

În loc de ”TU niciodată nu duci gunoiul”, spui ”EU îmi doresc să duci gunoiul”.

Din start interlocutorul nu se mai simte pus la zid, dispare reproșul din ecuație, totul se transformă în aici și acum. Aici și acum gunoiul nu e dus, iar eu îmi rog partenerul să-l ducă.

Comunicarea si emotiile

Următorul pas este să-i transmit partenerului cum mă face să mă simt faptul că gunoiul nu e dus. Mă supără, mă înfurie, mă enervează? Rețineți, faptul că gunoiul nu e dus mă supără, mă înfurie și mă enervează. Nu partenerul. De ce se întâmplă asta? De ce mă supără, mă înfurie și mă enervează? Ce trezește în mine gunoiul ăla nedus? Că mă simt neimportantă? Că am nevoie de ajutor? Că-s copleșită de responsabilități? Că iubirea, în perspectiva mea, se traduce în atenția partenerului? Pot să fie o mie de motive. Doar eu le pot identifica.

Comunicarea si nevoile mele

Ok. Deci, mesajul este despre mine, nu despre partener. Despre cum ma simt EU atunci când el face sau nu face ceva. Următoarea întrebare pe care aș putea să mi-o pun ar fi ”Ce nevoie neîmplinită am eu acum”? Până la urmă, ce cerință am eu de la partener? Concret. Am nevoie de ajutor în casă? Am nevoie de mai multă atenție în cuplu? Am nevoie să știu că dacă a preluat el responsabilitatea gunoiului, pot avea încredere în el?

Și cam asta e tot. Din ecuația asta aș scoate generalizările. Nu, nu cred că partenerul nu a dus ”niciodată” gunoiul și nici că ”mereu” face așa. A fost cel puțin o situație până acum când a dus gunoiul fără să-i amintesc eu și cel puțin o dată în viață nu a făcut ”așa”.

Deci, iată un mesaj lipsit de reproșuri, în care eu transmit concret ce mă supără în clipa asta și cum aș vrea ca lucrurile să se schimbe.

”Ah, nu ai dus gunoiul. Îl poți duce, te rog? Am nevoie de ajutor în bucătărie, pentru că nu mai fac față cu toate lucrurile pe care le am de făcut și aș vrea să te ocupi tu de asta. Crezi că poți?”

Ei, cum sună? Cum ați percepe voi mesajul ăsta, dacă ați fi voi destinatarul?

Respect, ascultare, comunicare

De multe ori uităm să acordăm partenerului respectul pe care îl acordăm altor interlocutori. Poate unei prietene nu ne-am permite să-i reproșăm verzi și uscate, dar partenerului da.

Ne scapă din vedere faptul că intențiile sunt bune, că partenerul nu are un scop în viață din a ne scoate pe noi din sărite. Câteodată chiar trecem cu vederea lucrurile „bune” pe care le face. Iar asta, alături de reproșuri constante, este, din punctul meu de vedere, cheia către erodarea oricărei relații.

Și să mai reținem ceva. Comunicarea nu este doar despre ”a vorbi”. Cel mai des este despre ”a asculta”. Cu sufletul deschis, lipsit de prejudecăți…

10 lucruri pe care le puteti face cu pulpa de fructe
Dor de mare