Unde comunicare nu e, nimic nu e - Comunicarea asertiva
Ea si eu suntem diferite

Aștept concediul ăsta ca ploaia în deșert. Anul trecut am cam ratat marea, acum doi ani eram însărcinată și muream de călduri, iar plaja era un chin pentru mine, acum trei ani parcă fu mai bine…

Dar eu sunt omul mării. Acolo mă caut, acolo mă regăsesc. Acolo îmi făceam introspecțiile pe vremea când nu știam ce-s alea introspecții. Acolo, pe plajă, doar eu cu marea. O iubeam și încă o iubesc. Îmi e ca o prietenă bună, dar pe care am cam neglijat-o în ultima vreme.

Mi-e dor de mirosul de mare. De nisipul dintre degetele de la picioare. De părul aspru de la sare. De ieșirile de seara cu pielea încă nițel încinsă și cu mușchii relaxați. De valuri și scoici. De pescăruși. De briză.

Mâine plecăm. Nu știu încă la ce oră, nici nu mă interesează asta acum. Am decis că n-o să mă stresez cu nimicuri și că o să ne simțim liberi toți. Bagajul e în dormitor, așteaptă să fie închis. Mașina e curată, verificată în service, cu portbagajul gol, în aceeași așteptare ca și mine.

Of, mare… Tare dor mi-a fost de tine…

deckchairs-355596_1920

Unde comunicare nu e, nimic nu e - Comunicarea asertiva
Ea si eu suntem diferite