Dacă ar fi după mine, ar fi îmbrăcată în rochițe cusute manual. În culori pale și delicate. Din materiale naturale în croiuri comode. Cu sandale finuțe în picioare. Poate tot murdară de acuarele și mure. Cu o codiță împletită ca să nu-i intre părul în ochi, prinsă în capăt cu o agrafă cu o floricică. Sau cu o inimioară.
S-ar juca doar cu jucării de lemn. Cele de la Grimms. Am juca jocuri cu zâne, role-play cu păpuși Waldorf făcute de mine. Ar avea puține jucării și de calitate. Jucării pasive, care nu ar face nimic fără ea. Ar avea câteva puzzle-uri, jocuri de logică. Am citi cărți fără prinți și prințese, ci cărți educative.
Nu ne-am uita deloc la televizor, iar muzică… am asculta clasică sau jazz, muzică de radio și am dansa pe ea împreună. Hai, poate am face o zi pe săptămână în care ne-am uita împreună la ceva frumos.
Dar nu-i deloc după mine. Rochițele ei preferate sunt țipătoare și mai plasticoase ca o pungă de la Billa. Au volane, tul și paiete. Sunt, pe cât posibil, roz. Dacă nu roz, atunci măcar cu Elsa, sau cu niște zorzoane, lungi până în pământ. Că-i cu bicicleta, cu trotineta, pe jos, în parc sau la cules de roșii, așa se îmbracă ea. De mi se strepezesc dinții și mă ia cu călduri când văd plasticul ăla lipit de pielea ei pe care o sufocă ușor.
Sigur că aș putea insista să nu le mai poarte. I-aș putea explica de ce purtăm materiale naturale, le-aș putea chiar face pierdute dacă aș vrea neapărat. Dar nu vreau. Sunt deciziile ei, unele pe care chiar le poate lua în nume propriu, iar eu trebuie să învăț să le respect. Îmi repet mereu în gând că îi respect deciziile, asta înseamnă că o respect pe ea. Mă consolez cu gândul ăsta.
În rest, sandale cu paiete, sandale roz, adidași cu ștrasuri sau desculță, părul în ochi sau 45 de agrafe prinse de ea fără să se uite în oglindă… cam asta e Ema.
Cu jucăriile m-am lecuit și cu alea. Ce jucării de lemn? Ce jucării inteligente? Nu. Bebeluși cu tot trusoul, prințese, Masha, stickere cu paiete, acuarele cu sclipici, coronițe de Elsa, plastilină doar roz. (Disclaimer: Bine, exagerez de dragul licenței poetice. Are și jocuri interesante, educative, frumoase, cărora le acordă cam 50% din timpul de joacă).
Astăzi și-a cumpărat chiar și un laptop. Eu nu i l-aș fi cumpărat niciodată, decât dacă ar fi fost de lemn și ar fi venit cu creioane și hârtie, dar are banii ei din care ea decide ce-și cumpără. După ce a strâns aproape un an la ei, azi a decis să-i folosească și să-și ia laptopul… Nici n-am mai încercat să-i prezint alte jucării, i-am respectat dorința, deși e împotriva a ceea ce aș fi ales eu.
La televizor când se uită alege desenele de pe Disney Junior. Momentan văd că a trecut perioada Sofiei și e fan Eroi în pijamale (măcar atât), dar îi plac. Pline de idei ce contravin credinței mele și valorilor noastre, dar ea alege să îi placă. Și e ok să-i respect decizia.
Pentru că asta e lumea reală, din jurul ei. Lume plină de prejudecăți și clișee, etichete, lume plină de kitsch, de roz și de sclipici. Și vreau s-o las să le experimenteze. În paralel, să-i prezint valori reale, dar nu să i le impun. Pentru că, din nou, revenim la încredere… Și am încredere în ea.
E ok să se piardă în visare că e minunat să fii prințesă călare pe un cal înaripat, dar uite exemple de femei puternice în istoria lumii. Iată ce au putut face unele femei, iată cât de puternice sunt femeile, de fapt. Femei care nu puneau preț pe cât de roz e rochia sau pe ștrasurile de la sandale. Astea sunt detalii acum. Acum…
Cred cu putere că nu poate mediul să strice în copiii noștri cât putem noi să construim. Că pentru fiecare exemplu de prințesă leșinată care își așteaptă prințul, vede în realitate x femei puternice, care n-au nevoie de bărbați ca să existe. Că pentru fiecare non-valoare ce i se prezintă, primește de acasă un set întreg de valori pe care o să și-l asume. Și că e ok să fim diferite.
Poate Fip…