Despre somnul bebelusilor - ce e normal si ce nu
Asta a fost atunci; acum e altfel - Cum sa te bucuri de viata în 5 pasi


După ce am stârnit o a doua furtună de controverse pentru că încă mai țin la a nu învăța copiii cu forța să împartă, mă simt datoare să vă dau și câteva alternative prin care să-i învățăm despre generozitate. Nu uitați, exemplul propriu are cea mai mare influență și dacă pe voi nu vă văd că sunteți darnici și generoși, e cam greu să cereți asta de la copii.

  • Dacă e vară și e foarte cald afară, iar în fața casei sunt niște muncitori care lucrează în plină bătaie de soare, puteți face o limonadă împreună cu copilul, pe care să le-o oferiți împreună cu niște cuburi de gheață.
    Puteți oferi o astfel de băutură rece și curierului care vă aduce pachetul, polițistului care dirijează mașinile în intersecție, paznicului de la școală, sau oricui.
    Mai departe de gustul plăcut și răcoros, oamenii se vor simți, cel mai probabil, apreciați.
  • Atunci când vă întâlniți pe stradă cu domnul care este angajat să măture trotuarul din fața casei voastre îi puteți mulțumi pentru că ține străzile curate.
    De multe ori luăm lucrurile astea ca atare. Da, ăsta e jobul lui, e meseria lui, și-o face și aia e. Dar poate că și nouă ne place la birou să ne fie apreciată munca. Să primim un feedback pozitiv.
    Cu siguranță și domnul respectiv se va simți apreciat și îi veți face ziua mai frumoasă.
  • Iarna puteți face împreună cu copilul sendvișuri și băuturi calde pe care să le duceți apoi în gentuțe termoizolante oamenilor care locuiesc pe stradă.
    Oricât de mare ar fi mafia cerșetoriei, faptul că oamenii ăia stau la -20 de grade pe stradă pentru că așa e viața lor în momentul ăla și nu au o altă variantă, e o realitate. Le e foame, le e frig.
    Un sendvis cald și un ceai i-ar face, măcar pentru câte clipe, să se simtă mai bine. Să simtă că și ei contează.
  • Tot iarna puteți purta după voi haine de donat către oamenii străzii care nu sunt îmbrăcați adecvat temperaturii (șosete, cizme, geci, căciuli, mănuși, etc.)
    De multe ori spunem că sunt îmbrăcați sumar ca să impresioneze. Dar nu-s toți așa. În cele mai multe cazuri se bucură de niște șosete groase, de mănuși și de cizme, poate și de o pătură călduroasă dacă îi vedeți că dorm pe stradă.
  • Încurajați copilul să ofere din jucăriile sale mai vechi (dar în stare bună) altor copii, care nu au jucăriile lor. La fel și cu hainele.
    Nu alegeți voi pentru el ce oferă, ci lăsați-l chiar pe el. Dacă nu vrea să dea nimic, faceți voi un pachet cu lucruri ale voastre, pe care să le donați împreună cu copilul. Imaginea unei persoane care se bucură primind ceva de la voi s-ar putea să-l impresioneze suficient pentru ca imediat ajunși acasă, să facă și el un pachet.
  • Le puteți scoate chiar și la vânzare, explicându-i copilului că banii strânși se vor duce într-un caz caritabil. Puteți alege cazul respectiv împreună.
    Viața e grea pentru unii dintre noi. Există copii bolnavi, copii fără părinți, mame care mor. E trist, groaznic de trist. Dar noi îi putem ajuta pe oamenii ăștia, iar copilul cu imaginea asta trebuie să rămână. Că noi, oamenii de rând, putem rezolva probleme, putem ajuta alți oameni, putem corecta nedreptăți, putem vindeca, susține, putem aduce un zâmbet pe fața cuiva.

  • De Crăciun faceți pachete cu cadouri pe care să le lăsați la ușile necunoscuților. Nu-i musai să puneți marea cu sarea în pachete. O cutie cu ceai și o cană frumoasă. Sau o carte și un baton cu scorțișoară. O decorațiune mică. O lumânare. Și un mesaj frumos.
  • Faceți felicitări pentru oamenii dragi (asta m-a învățat Ema pe mine).
  • Oferiți-vă împreună să ajutați. Pe oricine puteți. Cu orice. Să cărați unei mame cu doi copii plasele cu cumpărături. Clișeicul să ajutați o bătrânică să traverseze. Să sfătuiți un domn ce fel de cacao să cumpere.
  • Faceți complimente străinilor. În metrou, poate doamna drăguță din fața voastră are o eșarfă foarte frumoasă. Îi puteți spune. Sau băiatul trist citește o carte foarte interesantă. Sau fetița fredonează o melodie foarte frumoasă (și asta am învățat tot de la Ema).

Flora stomacală și echilibrul psihic al copiilor: O conexiune esențială pentru sănătatea lor

Și dacă vorbim de psihologie, cercetările au demonstrat că există o comunicare strânsă între flora stomacală și sistemul nervos central al copiilor (și adulților, desigur) prin intermediul așa-numitei „axe microbiom-creier”.

Ce să faci dacă ai un copil ‘obsedat’ de ceva?

– Diana, ce mă fac cu el? Toată ziua nu se joacă decât cu trenurile. Are o casă plină de jucării, dar nu-l interesează nimic altceva. Am încercat să i le iau, să nu-l mai las cu ele, dar nu se joacă apoi cu altceva. Sau ia mingiile și își imaginează tot că sunt trenuri.

În substrat eu înțeleg îngrijorarea. E îngrijorarea părintelui că are un copil care ‘nu e normal’. Ba, cu toată informația asta la îndemâna tuturor dintre noi, unii părinți se duc deja cu gândul către diferite tulburări (în mod special la spectrul autist) și de aici începe o luptă cu copilul, care nu ajută pe nimeni.

3 lucruri care nu existau în copilăria mea

Da, am ajuns la vorba ”pe vremea mea”. Mă mai întreabă copiii de diferite lucruri și, adesea, răspunsul e ”pe vremea mea, asta nu exista”. V-ați gândit vreodată câte astfel de lucruri (obiecte, evenimente, orice) sunt atât de comune în viața copiilor noștri, dar cu care noi n-am crescut? 
Mă simt ca bunica mea, care se mândrea că avea propriul aparat de radio în 1940, singura adolescentă de pe stradă, care asculta radio în camera ei. 

Și sunt extrem de multe astfel de obiecte, dar azi mi-au venit în minte 3, care sunt și foarte utile, până la urmă. 

Camera copilului care crește <3

Așa că eu una abia aștept să le zugrăvim camera și să dăm jos stickerele de pe pereți, pe care să-i umplem de mesaje mai relevante pentru ei. De exemplu, afirmații potrivite vârstelor lor și etapelor lor de dezvoltare. Aveam gândul de mult timp, însă mi-a revenit în atenție când am înregistrat podcastul despre bullying, împreună cu Alexandra Iftode

Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața

… sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help”

… sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal”

… sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda”

Cum a fost la conferința despre Efectul Cibernetic cu Dr. Mary Aiken

Comportamentul uman se schimbă funtamental în mediul online
De ce? Din cauza a mai mulți factori pe care nu-i întâmpinăm în lumea reală (deși, da, și spațiul cibernetic e tot o lume reală). Cum și de ce? Iată:

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra

La momentul în care vă scriu articolul, ce știu eu este că sunt 8 simțuri prin care experimentăm lumea. Și nu știu dacă pe undeva e în dezbatere, dar mie și experiența de viață mi se pare un simț bun de luat în calcul, care modifică felul în care percepem și trăim realitatea.

Ghid de supraviețuire pentru proaspetele mame – 10 sfaturi utile!

Când habar n-aveam să fiu mamă, când copilul ăsta se născuse fără instrucțiuni de folosire și când instrucțiunile pe care le primeam de la alții nu erau universale? Mi-am intrat, ușor-ușor, în ritm. Dar la început a fost greu. Ce mi-ar fi plăcut atunci să știu, ca să-mi fie viața mai ușoară?

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Povestea ta de viață a fost scrisă deja. Nu, nu mă refer la soartă, nici la ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, ci la faptul că fiecare dintre noi și-a scris singur deja povestea de viață.
Cu toții am început să ne scriem povestea de viață atunci când ne-am născut, sau chiar mai devreme. Unii specialiști au demonstrat prin studii că povestea vieții noastre începe să fie scrisă încă de când pluteam în lichidul amniotic din uterul mamei noastre.

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Prima dată mi s-a întâmplat când eram în generală. Să ne înțelegem. Nu am fost niciodată una din fetele mega populare, după care leșinau toți și toate colegele. Școala am făcut-o la un liceu mai „de fițe” să-i spun, unde eram pătura de mijloc printre pături superioare. Vacanțele mi le făceam la Ploiești, și nu la Disney, tata conducea un Oltcit, și nu un Tucson, n-aveam rucsac Herlitz și nici camera mea.

Despre somnul bebelusilor - ce e normal si ce nu
Asta a fost atunci; acum e altfel - Cum sa te bucuri de viata în 5 pasi