10 metode sa incurajezi copilul sa fie generos
Tabara de karting

Postul ăsta pornește tot de la Cristina. Ca, de altfel, cam toate gândurile mele din perioada asta. Toată lupta asta a ei mi-a deschis parcă niște ochi în plus față de ăștia doi pe care îi am deasupra nasului. Și uite așa, am văzut mult moloz în viața mea, mult nimic, mult surplus. Cam ca dulapul meu de haine, din care am golit peste 50 și ceva de umerașe acum câteva luni. Tot așa vreau să fac și în mintea mea. Tot un soi de declutter, din care să scot tot ce nu-mi mai trebuie și să înlocuiesc ce e vechi, urât și ponosit.

Cristina nu mai e, deși și-ar fi dorit enorm să mai fie, să se mai bucure de viață și de copiii ei minunați, să facă socată și deliciosul cheesecake pe care și eu am învățat să-l fac de la ea. Dar cel mai mult am învățat de la ea să lupt și să mă bucur de viață. Pentru că asta a fost Cristina până în ultimul ei minut de viață, fie ea și artificială.

1. Vreau sa fiu mai implicată în viata copiilor

Stau acasă de 3 ani și jumătate ca să cresc copii. O să ziceți că ce vreau mai mult de atât? Vreau să fiu prezentă mereu atunci când sunt cu ei. Să nu mai stau să dau cu un zar în timp ce mă gândesc la altele, sau să-mi fugă mintea către clienta X sau mailul Y în timp ce stăm pe canapea și citim o carte.

E adevărat, petrec mult timp cu ei, dar nu tot timpul ăsta e de calitate. Și nu mai vreau așa. Oricum, din iarnă, timpul pe care o să-l stăm împreună o să fie din ce în ce mai scurt. Vreau să ne bucurăm de el, să ne conectăm, să îi văd cu adevărat așa cum sunt.

2. Vreau sa petrec mai mult timp cu oameni dragi

Când ai doi copii e atât de ușor să te eschivezi, chiar și involuntar, de la a te întâlni cu oameni pe care îi iubești. Azi ești obosit, mâine e dat peste cap programul de somn al copilului, poimâine e caniculă, răspoimâine ai ceva de lucru și tot așa, până trec săptămâni și chiar și luni de zile de când nu v-ați mai văzut.

Nici asta nu mai vreau. Vreau să petrec timp alături de oamenii pe care îi iubesc, să adun amintiri în cutia cu amintiri din capul meu, să mă bucur de viață și să împărtășesc bucuria asta cu ei.

3. Vreau sa scap de regrete

Unul din regretele care mă bântuie acum a fost că nu am reușit să ajung la întâlnirea cu Cristina înainte să se deterioreze de tot starea ei. Câteva prietene s-au adunat și s-au întâlnit cu ea, dar eu nu am putut, pentru că Fip era bolnav și n-am avut cu cine să-l las (iar cu mine era exclus să-l iau, pentru că pe ea orice mic virus ar fi destabilizat-o de tot). Acum, privind în urmă, nici măcar nu m-am străduit suficient. Puteam face cumva să las copilul cu altcineva măcar jumătate de oră, cât aș fi intrat la ea să o îmbrățișez și să-i spun că sunt lângă ea și că o iubesc. N-am știut că aia era unica șansă. Că alta nu voi mai avea.

Dar nu vreau să mai am regrete. Asta a fost atunci. Acum e altfel. Atât am putut atunci. Atât am știut. Atât am făcut. Am învățat ceva din asta? Sigur. Am învățat să nu iau pe nimeni de bun. Știți cum se zice, ”azi ești, mâine nu mai ești”. Am învățat că de la un minut la altul totul se poate schimba și că omul ăla despre care eu zic ”lasă că ne vedem săptămâna viitoare”, săptămâna viitoare s-ar putea să nu mai fie. Sau s-ar putea să nu mai fiu eu…

Deci nu, nu mai vreau regrete. Învăț din experiențe și merg înainte.

4. Vreau sa traiesc fiecare clipa

… ca și cum ar fi ultima. Da, sună ca ultimul clișeu, dar așa e. Dacă în 3 secunde aș muri, aș fi mulțumită de ce am făcut până acum? Nu? Păi să pun mâna să fac. Să pun mâna să îmbrățișez mai des, să spun mai des cuvinte frumoase, să spun mai des ”te iubesc”, să nu las supărări să mocnească în mine sau în ceilalți, să ajut, să nu mai amân să fac lucruri… pentru că e posibil să nu mai fie timp.

5. Vreau sa-mi analizez relatiile cu ceilalti

Să decid pe cine vreau să păstrez în viața mea și să lucrez la relațiile cu persoanele respective. Să scap de tot balastul emoțional, de persoanele care îmi strică starea de bine, zenul, mă destabilizează și mă dau peste cap. Nu vreau să mai fie nimeni în viața mea doar ca să fie, ci vreau în viața mea doar oameni alături de care mă pot bucura că sunt sănătoasă, oameni frumoși, care știu că vor să rămână alături de mine indiferent de circumstanțe, așa cum și eu voi rămâne alături de ei, indiferent de ce se va întâmpla.

Astea sunt lucrurile pe care vreau să le schimb acum în viața mea. Astea sunt lucrurile care sunt cu adevărat importante acum pentru mine. Pentru că dacă mor în 3 secunde, nu mai contează nimic altceva, decât ce las în urmă. Amintiri, emoții, iubire, încurajare, ajutor, compasiune, vorbe blânde.

10 metode sa incurajezi copilul sa fie generos
Tabara de karting