Niște lucruri pe care să nu le spui unui părinte (I)
Filip și cărțile (P)

Disclaimer: Dacă vă știți mai pudici, săriți peste articolul de față.

Trebuie să vă povestesc asta. Am avut un weekend foarte interesant, lejer, cu dus copilul mic la Dalcroze și copilul mare la înot, cu conferința despre educație sexuala a lui Meg Hickling (Raluca a făcut un rezumat tare bun aici, așa că nu simt nevoia să reiau cele spuse de ea) și cu… timp pentru mine de mers la… film.

Ehei, dragii moșului, de când n-am mai fost eu la un film la cinematograf, tare multă apă a trecut pe Dâmbovița. Nu e ca și cum ultimul film văzut ar fi fost un film mut, dar orișicum, fu destul de demult.

Așa că, văzând eu cum mi se aliniază toate planetele în weekendul ăsta, am zis că-i musai să ajung la film. Am hotărât împreună cu Alexandra Moga de la Părinți Împreună că vom merge amândouă. Singurul criteriu fiind ca filmul să fie sâmbătă după amiază, între orele 5 și 8. Înainte nu putea ea, după aia trebuia să mă prezint acasă, la culcat de copil. Am decis, în mare grabă, că vom merge la Love, în 3D. Am văzut noi că posterul filmului era cam prea mult, dar na… Love, iubire, sigur e ok filmul. Cât de rău poate să fie?

Am ajuns, am luat bilete, nachos, băuturi, înghețată. Ne-am dus în sală, ne-am hlizit nițel, am dat un checkin și am așteptat filmul. Și cum ronțăiam noi tacticos nachos cu sos de brânză, începe filmul. Cu o mare scenă… porno… Cum am aflat de la conferința despre educație sexuală de duminică dimineață, că era vorba despre sex oral și sex digital (cu mâinile/degetele adică). Explicit. Minute în șir. În 3D. Noi cu nachos în continuare.

Nu aș vrea să vă ratez șansa de a vedea filmul, dând prea multe detalii despre acțiunea lui (care acțiune?). Vă spun doar că, după umila mea părere, filmul este un porno artistic mainstream. În 3D. Cu multe scene de sex (nimic ieșit din comun pentru un film porno), sex în 3, în grup, în club, cu minore, cu transsexuali, cu ce vreți voi. Și cu droguri. Și penisuri erecte în prim plan. În 3D. Despre spermă zglobie în 3D nu vă mai spun, că e spoiler.

Acum nu aș putea să vă spun dacă motivul pentru care nu mi-a plăcut a fost pentru că filmul în sine era prost, sau pentru că nu mă așteptam să mă duc împreună cu o prietenă la pornache la mall în 3D în miezul zilei, sau din cauza tuturor clișeelor oribile din film. N-am idee. Dar ceva învățăminte am tras din toată experiența asta și vi le zic și vouă, ca să știți.

  1. Pariziencele sunt neepilate inghinal.
  2. Doar europencele minore sunt bune și destrăbălate, probabil americancele sunt mama virtuții
  3. Nu e ok să îți inviți vecina la un menage a trois
  4. …mai ales dacă vecina are 16 ani
  5. Dacă îți înșeli prietena cu vecina de 16 ani cu care ai făcut un menage a trois și ți se rupe prezervativul, recomandă-i să ia pastila de a doua zi
  6. Dacă nu știi dacă mai vrei o femeie sau un bărbat ca să faceți threesome, un transsexual nu e chiar un compromis
  7. Bărbații cu mustață mică și subțire arată ciudat
  8. Nu exista un CNA ceva care să se autosesizeze când rulează filme care promovează sex în 3 cu minore fumate?
  9. Întotdeauna așteaptă să înceapă filmul înainte să dai checkin pe facebook.

Mă rog, cam asta pe scurt. De ce am stat până la finalul celor 118 minute, întrebați? Pentru că nu mi-am putut imagina că filmul e chiar atât de prost, sau că un film poate fi chiar atât de prost… Am așteptat zvâcul ăla de geniu până în ultima secundă de film. Momentul ăla în care rămâi cu gura căscata și ți se pare că totul a fost genial. N-a venit.

Mai nașpa decât noi probabil că s-a simțit doar tipa care a plecat la mijlocul filmului, dar în drumul ei către ușă a călcat în brânza noastră de la nachos.

Ah da… Frumos nume, Electra…

Vă prezint (probabil) singurele scene fără sex din tot filmul, adunate în acest trailer:

Niște lucruri pe care să nu le spui unui părinte (I)
Filip și cărțile (P)