Despre LOVE - un fel de recenzie de hater
In excursie cu copiii

Ei, aseară mi-a adormit în brațe. De fapt, nu în brațe, pentru că așa mi-a mai adormit el. Ci pe burta, la pieptul meu. Exact așa cum dormea atunci când era (mai) mic. Exact așa cum am dormit împreună în prima lui noapte de viață. Doar că atunci era mic și brunet. Și acum e lung și blond.

Și m-a luat așa o melancolie, de nedescris. Mă mai ia din când în când, dar ca aseară mai rar. Respira mic și cald cu fața pe pielea mea și mă întrebam oare ce viseaza.

E un copil minunat. Toți copiii sunt minunați, deci n-ar avea cum să fie altfel. E atât de vesel și simpatic, încât îmi vine să-l mănânc. Își scoate șosetele și dă ture desculț prin casă, în timp ce bodogăne tare, apoi vine cu obrajii băloșiți și își lipește fruntea cu piele fină de fața mea, ca să-l pup. Apoi pleacă iar și vine iar și iar îl pup și mă uit fascinată la el. E așa, ca o iubire tâmpă, m-aș uita la el ore întregi cum se plimbă desculț prin casă ca și cum ar face cine știe ce lucru nemaifăcut până acum de niciun copil al lumii…

Și e atât de atent și de interesat la orice facem noi, de parca ar vrea să înghită pe loc toată știința lumii… Mă surprinde când văd câte înțelege, câte poate face și câte încearcă să facă. Își aduce pantofii când vrea afară, întinde mâini și picioare prin craci și mâneci de haine, de a ajuns să se îmbrace singur (eu doar îi țin hainele), se dezbracă singur, îi aduce și Emei pantofii dacă vede că ne pregătim să ieșim, pune lucruri la loc prin dulapuri (le ia dintr-un dulap și le pune în altul, de am amețit, pentru că nu mai găsesc nimic :)))… Plus că imită și copiază orice gest sau acțiune care îl interesează… Se piaptănă în oglindă, își pune fular la gât, plimbă prin casă bebeluși de jucărie. Mă uimește în fiecare zi.

Unul din lucrurile pe care le-a preluat de la Ema e… cititul. De unde în primul lui an de viață nu prea l-au pasionat cărțile cu pagini de hârtie, deși i le-am tot prezentat, mai nou își alege o carte și vine să i-o citesc. Se așază comod, tolănit pe mine sau tolănit pe burtă și îi citesc. Are o răbdare fantastică. Astăzi mi-a adus să-i citesc ”Pietrele lui Aston”, iar după ce am terminat-o și i-am întins-o, mi-a dat-o înapoi și am citit-o din nou. Are un an și aproape două luni. Deci, multă răbdare, după cum ziceam, pentru că nu e chiar scurtă povestea.

Și totul a început cu un set de cărticele de la Usborne. Black and White Little Library. Noi le avem de la Citim cu Drag. Voiam niște cărticele ușor de pus în geantă, micuțe și pe care să poată arăta Filip cu degețelul. Nu avea răbdare de citit pe vremea aia, dar îi plăcea să arate imaginile cu degețelul și eu să-i spun ce e acolo. Cele patru cărticele sunt perfecte pentru asta și cred că sunt extraordinar de potrivite și pentru bebeluși micuți, pentru că imaginile sunt destul de clare, iar culorile sunt foarte contrastante, cu mult alb și mult negru.

Partea simpatică e că le-a descoperit și Ema. Și îi plac. Pentru că sunt, de fapt, niște dicționare vizuale în engleză. Și așa a mai învățat și alte cuvinte decât cele pe care le știa deja.

usborn usborne usborne1 usborne2

Iar Filip și le ia din dulap și se uită peste ele cât timp eu mă pot învârti prin casă, pot pune rufe la spălat sau pot pune ingredientele la gătit pentru prânz. Le luăm cu noi în mașină, le pot pune în geantă, sunt mici și ușoare.

image

Și apropos de citit, cuvântul lui preferat (și aproape singurul pe care îl folosește) e ”catea” (cartea adică). Suntem niște intelectuali, ce pot spune… Presimt că urmează o nouă perioadă de petrecut ore întregi pe canapea, cu teancuri de cărți în față. Tare mă bucur…
Oare contează și exemplul părinților?

Despre LOVE - un fel de recenzie de hater
In excursie cu copiii