Am avut întotdeauna o pasiune pentru părul colorat, vopsit, făcut în fel și fel de forme și culori. Am debutat cu asta prin clasa a noua, când m-am făcut roșcată cu un șampon colorant. Nefericită alegere de culoare pentru vremea respectiva. Acum mi-ar fi plăcut mai mult, ca să fiu sinceră. Dar atunci nu era ok, îmi scotea pistruii în evidență și mi se spunea Morcoveață.

Apoi, după ce am bocit cu lacrimi de crocodil când m-a văzut mama (mă colorasem pe ascuns, iar mama nu era de acord), am prins curaj văzând că încă mai trăiesc. Așa că am recidivat. Cu șuvițe blonde, făcute direct pe părul meu natural, cu pudra de la Gerocossen. Au ieșit atât de bine, încât vânzătoarea de la colț m-a întrebat dacă mi le-am făcut la un salon din cartier, ca să se ducă și ea tot acolo. Iar mama m-a întrebat de unde am avut bani să mă vopsesc la coafor.

Și de aici a început distracția. Imposibil să nu am câte un plic de pudră decolorantă în casă, când mă plictiseam, mai trânteam 2-3 șuvițe. Până la urmă am ajuns blondă peste tot. Și am trecut la vopsea. Căutam nuanța perfectă de blond sandre, nici închis, nici deschis.

Am trecut prin multe blonduri, până m-am făcut șaten. Cu șuvițe verzi în spate, la ceafă. Mega cool eram eu și doar eu. Că nu era o modă, doar așa îmi plăcuse mie.

Am jonglat și cu variate nuanțe de șaten, până am ajuns la brunet. Câțiva ani așa am stat. Am trântit chiar și un negru la un moment dat. Apoi am avut șuvițe lila gri pe negru. Apoi toate culorile de șuvițe, încercând să scap de brunet. Apoi, m-am sucit, și am pus iar negru.

Vreo doi ani mai târziu, am scos negrul din păr (la salon de data asta) și m-am făcut blondă iar. Din blond am ajuns rapid la arămiu, apoi direct portocaliu. De la portocaliu la roșu a mai fost un singur pas. Pe care l-am făcut. Dar roșul (roșu, nu roșcat, ca să vorbim pe aceeași limbă) curge ușor. Vară, soare, apă, piscină. Nu era cazul de roșu, așa că mi-am luat pudra decolorantă din dulap (da, încă mai țineam așa ceva în casă, just in case) și am trecut de la roșu înapoi la portocaliu.

După câteva ture de portocaliu, dintr-o eroare maximă, am ajuns iar brunetă. Am plâns în pumni o seară întreagă, dar m-am acceptat. Cu timpul, a mai ieșit la spălat. Oh, deja era culoarea perfectă pentru un ombre. Am luat, ați ghicit!, pudra decolorantă din dulap, și am pus ombre în păr. Am stat așa o vreme. Până am descoperit că am fire albe. Deci nu mai mergea să las părul să se regenereze doar cu ombrele de la vârfuri. Trebuia culoare.

Pac, șuvițe, pac iar șuvițe, pac portocaliu din nou. De data asta am trecut imediat la roșu și așa am stat o perioadă. Mai puneam nuanțator roz în cap, ieșea un roz aprins și puternic. Apoi se estompa înapoi la roșu.

Next step a fost fire ombre. Par roșu, cu ceva degrade portocaliu, blond la vârfuri. Îmi plăcea tare.

Alte variațiuni au mai fost vârfuri albastre pe roșu cu cretă colorată, șuvițe mov cu altă cretă colorată. Degrade de la albastru, mov, roșu.

Până în toamnă, când mi s-a făcut dor de blond. Dar nu orice blond, ci blond blond, deschis, cel mai deschis. Cum nu a fost niciodată. Și m-am dus la Monica Ioniță să-mi scoată roșul din cap.

Monica a făcut ea știe ce magie… Că după vreo 5 ore de stat la ea pe scaun, eram blond închis în șuvițe și baleyată, fără să am părul ars. Adică nu știu cum să vă explic, dar după 3 ture de decolorant și două de vopsea, nici măcar vârfurile nu erau tocite. Magie, vă zic…

O lună mai târziu, alte șuvițe, deja eram blondă bine.

Și ce-mi vine mie?

Îmi doream de mult timp culori turbate în cap. Nu, roșul și portocaliul nu fuseseră suficiente. Visam la un curcubeu în cap, la roz strident, la albastru, la mov. Acum era momentul, pe blond ar fi prins super. Iar riscurile ziceam eu că sunt mici. Culorile astea feșăn gen Manic Panic sau Directions ies la spălat. Fetele se plângeau chiar că ies prea repede.

Mi-am făcut comandă de un albastru și voiam să mă apuc să mi-l pun în cap. Dar Monica m-a invitat la ceva mai special. Și mi-a făcut asta în cap.

Cu albastrul meu și alte culori ale ei. Wow! Minunată combinația. Chiar arăta atât de bine ca în poze.

Încet încet, culorile Monicăi s-au dus la spălat. S-a mai estompat și albastrul, și a început să o dea în verde. Și aici începe calvarul.

Vedeți voi… Culorile feșăn ies la spălat. Cam toate. Mai puțin albastrul și verdele și culorile care se decolorează în albastru și verde. Astea nu ies. Pentru că astea pătează părul. Ca pe o bluză. Iar eu nu am știut. Am aflat ulterior, după ce nu mai scoteam nimic din el la spălat.

Am mai pus un mov la vârfuri, ca să mai salvez aparențele, dar movul a ieșit până la urmă și verdele tot a rămas…

Mi se spunea ”doamna cu mucegai în păr”. Am vizionat toate filmuletele de pe youtube cu alte doamne care încercau să-și scoată albastrul din păr. Am încercat multe din metodele de acolo.

Spălat des, spălat cu șampon anti mătreață (apropos, recomand cel de la alverde, care nu mi-a uscat părul). Spălam, lăsam să acționeze jumătate de oră, clăteam. Spălam din nou și tot așa. A funcționat până la un punct, apoi n-a mai ieșit nimic din el.

Următorul pas a fost șamponul amestecat cu bicarbonat, lăsat să acționeze. Mi-a uscat rău părul, dar a mai scos câte ceva.

De două ori pe săptămână, puneam seara ulei de cocos în păr și îl lăsam până dimineața.

Când devenea foarte verde, mă spălam cu șampon gri de la L’Oreal, care tăia pigmentul galben și făcea părul mai albastru (albastru era infinit mai bine decât verde).

Pe youtube mai văzusem și alte metode, gen vitamina c amestecat cu șampon antimătreață (asta am încercat cu altă ocazie, a scos ceva din vopsea, dar l-a uscat tare și nu era cazul de asta, decât dacă voiam să rămân cheală), detergent de vase, vanish, bleach bath și poate și altele. Nu le-am încercat, mi-a fost prea teamă. Plus că eram sigură că nu va ieși.

Până la urmă, tot la Monica am ajuns. Care, inițial, mi-a pus decolorant în șampon. Nu a scos tot verdele. Apoi decolorant normal. Apoi vopsea gri (că așa voiam eu, păr gri).

Toate bune și frumoase, doar că vopseaua gri a ieșit la spălat, cum ies cam toate vopselurile reci. Și a reieșit din dedesubturi, mărețul verde. Am crezut că turbez. Am reluat vizionările pe youtube. Și un băiat asiatic spunea de ketchup. Apoi am căutat mai bine și mai erau niște fete care ziceau tot de asta. Practic, verde și roșu sunt culori complementare și se neutralizează reciproc. Părul e pătat cu verde, deci soluția e să-l pătăm cu roșu. Pus ketchup în păr, lăsat acolo mult și bine, apoi clătit.

M-am gândit că asta ce rău să-mi facă? N-are ce. Am luat bulionul bio de la bunici, mi-am făcut mască în cap, l-am lăsat 20 de minute și am clătit. Pow, supriză. 80% din verde ia-l de unde nu-i.

Deci chiar funcționează? Bam, vosea un soi de golden rose fără amoniac peste păr. Bam, s-a dus și restul de verde.

Acum sunt normală. Încă mă tem de verde, să nu apară el de pe unde stă ascuns, dar sper să nu fie cazul. Păr mai am? Da… Mai am… Mulțumită uleiului de cocos. Doar două șuvițe care erau oricum deteriorate au fost scurtate de Monica, în rest am păr normal.

Am și un sfat? Da, ca om trecut prin atâtea vicisititudini, am. Dacă vreți păr albastru, puteți să vi-l faceți cu vopsea normală. Aia măcar iese cu decolorant. Eu am avut noroc ca era un singur strat de albastru de care voiam să scap. Dacă ar fi fost mai multe, cred că mă rădeam în cap…