2016 e un an bun, simt eu asta
Brad viu sau brad de plastic?

Deja a început numărătoarea inversă până la Crăciun (deși prin magazine începuse de prin octombrie, dacă stau eu bine să îmi amintesc) și-s convinsă ce deja ați rezolvat-o cu cadouri pentru copiii voștri și ai prietenilor. Dacă totuși mai aveți nevoie de idei, vă pun mai jos o listă cu chestii interesante pe care le avem noi. Sau, mă rog, care mi se par mie interesante.

Kit magnetic

Nu-s foarte puternici magneții, dar își fac treaba. Prețul e destul de mic, până în 30 de lei După cum vedeți scris pe cutie, e de la Imaginarium.

image

Caleidoscop

Nu e cu mărgeluțe, ci cu geam în formă de semisferă. E simpatic, foarte bun în explicațiile cu oglinzi, lumini și culori. L-am găsit la Salingers, în Băneasa.

 

image

Trianglu

Eu lucrez acum să le fac copiilor o zonă de instrumente muzicale, dar chiar dacă nu aveți scopul ăsta, un trianglu poate fi un cadou potrivit pentru un copil. La noi, amândoi se bucură de el. Eu l-am luat din Imaginarium, dar cred că și mai bine e să le luați din magazine care se ocupă chiar cu vânzarea de instrumente muzicale

image

Pastiluțe senzoriale

Sau nu știu cum să le spun. E un set cu pastiluțe senzoriale în perechi de câte două. Sunt vreo 20 de perechi, cred. Jocul e simplu, bagi o mână în sac și scoți o pastiluță, apoi cotrobăi să o găsești, pe pipăitelea, și pe a doua. Dar nu-i musai să vă jucați așa. E un joc potrivit și pentru bebeluși, pentru că îi stimulează tactil. Jocul e de la Goki și, din păcate, nu mai știu cum îi zice. L-am cumpărat dintr-un magazin fizic din Craiova, dar sunt convinsă că se găsește și online.

image

Balanța

Tot de la Goki e și balanța asta. E bună pentru cântărit sau în jocul de-a magazinul. Mie îmi place și îi place și Emei.

image

Geomag

Cred că v-am mai povestit despre Geomag, dar de data asta am și cumpărat pentru prieteni ai Emei. Noi încă nu avem, pentru că mă uit cu groază la biluțele din cutie și apoi la Filip.

image

Joc cu zarul

Ema a primit jocul ăsta astă vară. Încă ne mai jucăm cu el. E un joc de dat cu zarul, dar necompetitiv. Nu pierde și nu câștigă nimeni, ci trebuie să ajutăm niște animăluțe să umfle niște baloane. E bun pentru potrivirea de culori, pentru răbdare, copiii învață să-și aștepte rândul.

image

Alt joc cu zarul, pe care l-am luat de la Lidl, e și cel de mai jos. Trebuie echilibrate niște piese pe placa broască țestoasă. Am văzut același joc și de la Goki și sigur mai e și de la alte firme. Nouă ne place și ne jucăm cu el, doar că se mai bagă Filip peste noi și ne ajută să dărâmăm toate piesele 🙂 .

image

Plastilina Doh Vinci

Pentru copiii mai măricei, pasionați de plastilină, cred că ăsta e nivelul următor. Mi-ar plăcea și mie să mă joc cu așa ceva.

image

Făcător de forme

Ah, nu știu cum să-i spun jucăriei ăsteia. E ok ”făcător de forme”? Ema l-a primit acum ceva vreme. E de la Imaginarium, dar văd că momentan nu mai e pe stoc. Poate îl găsiți în altă parte. E fascinant. Dacă îl puneți peste orice obiect, pinii albaștri se vor mișca și vor recrea forma obiectului respectiv.

image

Album foto

Unul din cadourile pe care le-a primit Ema acum de ziua ei și de care m-am entuziasmat foarte tare, e albumul ăsta foto. Poate o să vă scriu mai pe larg despre el la un moment dat. Momentan, aștept să avem ceva timp liniștit la dispoziție ca să începem să căutăm poze și să le printăm ca să și le pună în album. E drăguț să vadă și ea evoluția ei. Jurnalul are pagini pentru colegii de grădiniță, pentru poze cu camera, cu casa, cu toate detaliile din viața copilului.

Acum ceva vreme am primit de la Nestle un aparat foto cu film și o ramă. L-am păstrat atunci în ideea să i-l dau Emei la un moment dat, ca să facă poze. Acum mi se pare că s-ar potrivi de minune să-l folosească pentru a umple albumul. Mă gândesc inclusiv să developăm împreună pozele. Cred că o să fie distractiv.

image

Puzzle în straturi

Se pare că avem destule jucării de la goki. Asta e una dintre ele. I-a plăcut Emei mult de tot. Sunt 5 elefanți de aranjat, în ordine crescătoare. Acum l-am pus în dulap, în așteptarea lui Filip.

image

Geoboard

O placă de lemn, cu pini de lemn, pe care se prind elastice, cu care să creăm forme și imagini de tot felul. Vă recomand o planșă mai mare decât a noastră. O puteți face și acasă, nu-i mare scofală. A noastră e tocmai bună de transportat când plecăm de acasă. Aș vrea să investesc și în una mai mare, pentru că Ema o folosește pe asta cu mare plăcere.

image

Curcubeul Grimm’s

Dacă aveți un buget puțin mai consistent, aruncați un ochi peste jucăriile Grimm’s. Sunt de foarte bună calitate, materiale naturale, invită la gândire și creativitate. Mai jos, vă prezint o sirenă, făcută cu ajutorul curcubeului mare.

image

Planșă cu încuietori

E deja la a doua generație de copii. Ema s-a jucat enorm cu ea, acum văd că și pe Filip îl interesează. El încă nu poate încuia și descuia ferestrele, dar le închide și le deschide minute în șir. E de la Melissa & Doug
image

Planșă cu activități practice

Nu știu cum să-i spun nici ăsteia. Dar mi se pare elocventă poza. Tot de la Melissa & Doug. Din păcate, acum un an când am luat-o, nu am găsit-o în România, dar poate între timp a apărut.

image

Puzzle cu magnet

E un puzzle cu geam și labirint. Prin labirint puteți plimba niște bile cu ajutorul bețișorului cu magnet. Puzzle-ul e de la Hape.

image

Alte idei de cadouri mai aveți și pe aici:

Jucării inteligente pentru 3 ani +

Jucării inteligente pentru 1 an +

Idei de cadouri de Crăciun și un concurs – Cărți senzoriale de la Careme Creme

Idee de cadou de Crăciun ”Brad de fetru” și giveaway

Sper să vă ajute ideile mele și aștept completări 🙂

2016 e un an bun, simt eu asta
Brad viu sau brad de plastic?