10 idei de activități pentru 10 luni
Ema minte

LE: Felicitări Corina Maria Dragomir! Să o folosiți sănătoase!

Of, cât m-am ținut să le fac copiilor o carte senzorială. Chiar începusem una pentru Ema, dar nu am reușit să o termin niciodată. Dacă nu știți ce e aia o carte senzorială, nu-i nimic. Nici eu nu știam până acum ceva vreme.

O carte senzorială e o carte textilă, cu tot felul de activități interesante pentru copil, senzoriale sau de dezvoltare motrică. Pe lângă faptul că îți trebuie o tonă de idei să o faci, să știți și că e foarte migăloasă, mai ales dacă vreți să arate bine.

Așa că tare m-am bucurat când Careme Creme mi-a propus să le trimită copiilor o carte senzorială cu tema Crăciunului. Eram sigură că va ieși minunat cartea, pentru că de la Careme Creme am avut lumânarea de botez și trusoul și care au fost extrem de frumoase, departe de orice alt model de lumânare de botez aș fi văzut în alte părți. Vă las și vouă o poză, ca să vedeți despre ce vorbesc.

Botez Filip - petrecere - web-22

Așa că am așteptat cartea senzorială de la Careme Creme cu sufletul la gură, până când, într-o dimineață, a venit un pachet frumos împachetat. Și greu. Am așteptat-o pe Ema să ajungă acasă, ca să îl desfacă ea împreună cu Filip și am găsit cartea… închisă într-o cutie frumoasă de Crăciun.

La fel de frumoasă cum e cutia, să știți că e și cartea. Are activități interesante, care pe Ema au prins-o de la prima răsfoire. Cea mai iubită pagină din carte este cea cu decoratul bradului de Crăciun, la care ne oprim de fiecare dată și pe care îl decorăm zilnic de câteva ori. Vă las niște poze și cu cartea (desigur, nu la fel de frumoase ca poza cu lumânarea).

image image image image image image image image

Iar dacă vreți să câștigați o astfel de carte, vă invit la concurs.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ați primit de Crăciun și de la cine? Eu nu îmi mai amintesc nici măcar o jucărie primită de când eram mică, dar ce îmi amintesc era că sub brad era mereu plin de cadouri frumos împachetate de mama… Am uitat obiectele fizice, dar mi-a rămas în minte altceva. Efortul ei de a avea totul perfect de Crăciun din iubire față de noi. Și pentru asta îi mulțumesc.

Până să fug să o sun ca să-i pot spune ce v-am scris mai sus, vă mai spun că lăsăm concursul deschis până pe 2 decembrie, la ora 23:59. Cartea va fi primită până pe 22 decembrie de acela sau aceea dintre voi care va aduna cele mai multe like-uri la comentariu.

Vă urez mult succes!

10 idei de activități pentru 10 luni
Ema minte