Mi-am amintit azi de o scenetă simpatică de acum aproape un an, fix înainte de Paște. Ema avea doi ani și câteva luni pe vremea aia.
Știți că adulții folosesc de multe ori Iepurașul și Moșcrăciunul ca metode de mic sau mare șantaj. Devine ușor să condiționezi copilul că dacă nu e cuminte, nu mai vine Iepurașu și Moșcrăciunul nu-i mai aduce nimic. Așa că trebuie să doarmă, să mănânce tot, să spună o poezie, să dea din coadă… pardon, asta e altceva, mă scuzați.
În fine. Și când un adult din ăsta i-a zis fie-mii că dacă nu face liniște, Iepurașul se întoarce înapoi în pădure, fie-mea nu a prins apropoul subtil, ci a intrigat-o informația aflată parțial. Așa că a pus întrebări:
– Și ce face el acolo în pădure? Da în care pădure se duce? La Băneasa? Vreau și eu la Băneasa.
Nicio clipă nu s-a gândit că întoarcerea Iepurașului în pădure ar putea fi o amenințare sau o pedeapsă. Iar eu nu am mai putut de mândrie.
Cât de puri sunt ei, înainte să-i stricăm noi…