Ce culoare are NU?
Amintiri din copilaria Emei

Dacă aș avea câte un bănuț pentru fiecare articol pe care l-am citit care ridica în slăvi plânsul, pentru fiecare persoană care îmi spunea cât de bine e să plângi, câte beneficii are, că e raiul pe pământ să plângi, mi-ar trebui o pușculiță tare mare. Aș cumpăra haine de iarnă de toți banii pentru copiii care îngheață de frig, mâncare, jucării. Ați înțeles voi. S-ar strânge mulți bani.

Mda… și mie îmi cam dădea cu virgulă. Mă uit la mine. Da, sunt dăți când am nevoie de un plâns bun, care mă răcorește și mă face să mă simt om din nou. Dar rar. Foarte rar. În niciun caz la fiecare colț de stradă cum tot citeam prin diverse articole sau cărți, sau auzeam la tot felul de experți sau persoane cu multă încredere în experții ăștia.

Apoi toată lumea mămicească mă trimitea la Aletha Solter când strâmbam din nas la plânsul copiilor. Da, știu teoria Alethei, am citit-o. Nu m-a prins nici ea, recunosc.

Acum, nu vă imaginați că le-am interzis copiilor plânsul. Nici pe departe. Copiii mei nu au auzit niciodată de la mine ”Nu mai plânge pentru că…” și nici atenția nu le-am distras-o niciodată. Da, plânsul e normal, e natural, dar dacă-l putem evita, eu una îl evit. Profilactic.

 

secom

 

Am fost mereu de părere că energia se poate descărca și prin râs, și prin exerciții fizice, și prin țipat. Nu neapărat doar prin plâns. Seara avem mai mereu tura de hârjoneală, de râs tare, de joacă de conectare, de alergat prin casă, de râs în hohote.

Da, și cum mi se părea mie că nu mi se potrivește treaba asta cu plânsul de descărcare, plânsul terapeutic și alte plânsuri, m-am apucat să mai cercetez. Și e interesant ce am găsit.

Pe site la APA (American Psychological Association) am descoperit că mai sunt și alți oameni care au pus în dubiu beneficiile plânsului. Niște oameni mult mai inteligenți decât mine. Și iacătă ce au aflat:

  1. Acum vreo 30 de ani, un biochimist, pe numele lui Frey, a descoperit că lacrimile emoționale conțin mai multe proteine decât cele non-emoționale. Adică, dacă plângi că te-ai certat cu soțul, elimini niște proteine prin lacrimi, pe care nu le elimini și atunci când tai ceapă.
    Drept urmare, concluzionau pe vremea aia, atunci când plângi, sigur te vindeci emoțional.
    Doar că un alt domn, profesor dr. Ad Vingerhoets, a încercat de vreo două ori să repete experimentul și nu a ajuns la aceleași concluzii. Pam-pam.
  2. O doamnă, cu numele de buletin Lauren Byslma, PhD (aveți aici CV-ul ei de vreo 9 pagini, probabil varianta prescurtată), pune și ea în dubiu teoria asta. Se pare că ea ajunge la concluzia că doar 30% dintre cei care iau parte la experimentul ei (femei) au declarat că s-au simțit efectiv mai bine după o tură de plâns. 60% au zis că se simt la fel. 9% chiar s-au simțit mai rău după ce au plâns.
    Ce e interesant la experimentul ei este că doamnele care au luat parte la el, au povestit imediat despre cum s-au simțit. În timp, amintirile noastre se modifică și e posibil să ni se pară doar că acum x timp, când am plâns în hohote, ne-am simțit mai bine.
  3. Tot ea mai trage niște concluzii. Că în general ne simțim mai bine atunci când plângem singuri sau alături de un prieten și ne simțim mai rău, sau tot la fel, dacă plângem în prezența a mai mulți oameni.
  4. Un alt studiu mai zice ceva interesant. Că nevoia de a plânge și frecvența plânsului au fost asociate unei stări de spirit proaste și înainte și după plâns. Deci și după.

Așa că eu una nu mai trag nicio concluzie suplimentară și vă las pe voi să analizați informația.

Ce părere aveți?

Sursa foto

Ce culoare are NU?
Amintiri din copilaria Emei