Weekenduri in familia noastra
Cum sa mergi la IKEA cu doi copii mici după tine. Si sot.

NegotiationCopiii au nevoie de limite. Asta e părerea mea. Dacă o să vă urcați în mașină și o să circulați pe un bulevard lat de 3 benzi, dar nemarcat, o să observați că cele mai multe mașini circulă haotic, șoferii sunt nervoși, claxonează și se stresează. În schimb, vorba aceea, dacă îi tragi unui om două linii, el va merge între ele. Sau pe lângă ele. Dar va ține cont, chiar fără să vrea, de liniile alea.

Acum, ce fel de limite punem și mai ales CUM alegem să le aplicăm, asta e marea greutate. Nu știu ce ne-o fi atât de greu, dar mă gândesc că poate ne lipsește un exemplu bun. Poate părinții noștri nu ne-au pus niciodată limite sau poate le-au pus, dar nouă nu ne-a plăcut cum au făcut-o. Poate ne temem că dacă îi spunem unui copil că nu e ok să facă x lucru va începe să plângă. Și știm cât ne epuizează psihic un copil care plânge. Sau poate ne e frică să nu ne respingă apoi…

Motivele sunt foarte diferite și se leagă de bagajul cu care am venit noi în relația noastră cu copilul.

Așa că poate ideile de mai jos vă vor fi de folos în momentele în care vă simțiți pierduți.

 

1. Limitele trebuie să fie necesare

Nu e cazul să impuneți niciodată limite ca să demonstrați ceva copilului. Că voi sunteți adultul ăla mare și tare și aveți PUTERE. Atunci copilul va fi tentat să vă arate că și el are PUTERE, de ce n-ar avea? Și nu mai ajungeți nicăieri.

Știu că atunci când erați mici și fără PUTERE vă gândeați ”lasă că mă fac eu mare și o să am și eu copiii mei”, dar acum știți mai bine că între voi și copil nu trebuie să fie competiție, ci colaborare. Colaborați cu copilul vostru și va colabora și el cu voi. Intrați în competiție, și veți avea un rival. Lucrurile sunt foarte simple.

Pe lângă asta, anumite limite pot fi evitate și dacă pot fi evitate, evitați-le. Cu cât aveți mai puține interdicții pentru copil, cu atât va fi mai receptiv. Mai multe interdicții se transformă în zgomot de fundal pe care nu-l mai aude nimeni…

De exemplu, limita ”nu lovim alte ființe” nu are cum să dispară. În schimb dacă vreți să nu se mai joace cu veiozele de pe noptiere, e mai eficient să le luați pur și simplu de acolo.

Îmi aduc aminte de bunica mea, care avea jumătate de sufragerie plina de ghivece cu flori. Și îmi spunea mereu să nu alerg printre ele, ca să nu le dărâm. Iar eu eram copil ”cuminte” și o ”ascultam”. Până într-o zi, când a venit o fetiță în vizită, și în timp ce adulții purtau o conversație la masa întinsă, noi ne alergam prin casă. Am uitat de regula bunicii și am alergat printre flori. Am dărâmat două stative de flori și pervazul plin cu ghivece. Praful s-a ales de ele.
Ce a făcut bunica mea ulterior? A rearanjat mobila în casă, astfel încât să-mi fie greu să mai ajung în zona cu flori. A pus canapeaua altfel, fotoliul la fel și a creat un soi de labirint. Mai ia, Diană, și mai aleargă de mai poți…

2. Limitele trebuie să fie realistice

Astăzi am fost cu copiii până la spital și am stat pe holuri două ore adunate. Una din limitele pe care le-am pus după ce le-am discutat, este și că în spații de genul spitalelor nu facem gălăgie. Pentru că în spitale vin oameni bolnavi care au nevoie de liniște și odihnă. Toată lumea a fost de acord.

Însă astăzi am stat două ore. Ar fi fost complet nerealistic să mă aștept de la un copil de 2 ani și 9 luni să stea proțăpit în scaun și să vorbească în șoaptă atâta timp. Așa că am preferat să găsim altă soluție. A ieșit afară cu tati și au plecat în căutare de iaurt de băut.

3. Limitele trebuie să fie pe înțelesul lor

”Nu aruncăm gunoaie pe jos”. Asta este o regulă de foarte mult bun simț și pe care ar trebui să o știe toți adulții. Pentru că toți adulții știu deja, din experiențele de viață prin care au trecut până acum, că dacă e gunoi, el trebuie să ajungă la tomberon. Deci, ori că îi zici unui adult să nu arunce gunoaie pe jos, ori că îi zici să le pună la coșul de gunoi, pentru el tot aia e.

Dar pentru copil nu. Copilul poate nu știe încă ce se face cu un gunoi. Sigur, i-ați zis deja de câteva ori, dar posibil ca asta sa nu fie suficient. Voi ați aruncat milioane de gunoaie la coș. E o chestiune atât de simplă și evidentă. Pentru voi…

”Nu lăsa jucăriile pe masă” – nu-i suficient. ”Pune jucăriile la locurile lor” e mult mai rezonabil. Iar dacă nici așa nu le pune, să știți că s-ar putea să nu știe care e locul lor. Sau ce vreți să spuneți cu asta. ”Pune jucăriile la loc în cutie” e mult mai bine.

Îmi aduc aminte de fie-mea care mi-a adus niște plastilină de pe jos. Îi mulțumesc, apoi o rog să o pună la locul ei. Unde ați fi pus voi plastilina? La loc în cutie, nu? Ei bine nu. Ea s-a dus și a pus-o înapoi jos, de unde o luase. De la locul ei.

Așa că fiți expliciți. Cât mai expliciți.

4. Copiii trebuie să înțeleagă limitele

”Pentru că așa zic eu” nu e deloc o explicație bună. Copilul trebuie să știe exact de ce nu traversăm strada în fugă și fără să ne uităm. Trebuie să știe de ce nu lovim alte ființe. De ce nu putem face echilibristică pe pervaz. De ce nu lingem peria de WC.

Oricât ni s-ar părea nouă că nu pricep, ei bine… pricep. Și dacă nu pricep acum, vor pricepe în curând. Și pricepând că nu e ok să alergi în stradă pentru că vin mașini care ne pot accidenta foarte foarte tare, la un moment dat va extrapola și își va da singur seama că nu e ok nici să alergi prin parcările supermarketurilor, unde și pe acolo trec tot mașini reale, care ne pot răni.

În plus, dacă îi includem și pe ei în setarea limitelor, este foarte probabil să fie mai dornici să le și respecte. ”Cum crezi tu că” este o metodă tare bună prin care să ajutăm copiii să se gândească la consecințe și alternative… Să seteze singuri limite, ghidați de noi, pe care apoi să le și respecte.

5. Limitele trebuie reamintite

De multe ori copiii nu respectă o regulă sau încalcă o limită, pentru că uită de ea. Ori uită de tot, ori se iau cu joaca și nimic altceva nu mai contează. Cum am făcut eu cu florile bunicii mele. S-a întâmplat atunci să mă iau atât de în serios cu joaca mea, de am uitat și de flori, și de regulă, și de bunică. N-am vrut să-i fac în ciudă. N-am fost neatentă. Pur și simplu am uitat.

Așa că e util să le reamintim copiilor despre reguli. Să le scriem/desenăm împreună cu ei și să le punem la vedere.

După ce folosim wc-ul, ne spălăm pe mâini. O regulă simplă, care poate fi redată grafic foarte ușor.

6. Limitele trebuie respectate mereu

Adulții trebuie să fie consecvenți, deși câteodată e greu. Dacă am spus că nu e ok să alerge în stradă, apăi niciodată nu este ok să alerge în stradă, nici măcar când vedem că nu vine nicio mașină. Iar dacă am spus că nu ne jucăm de-a v-ați ascunselea prin magazine ca să nu ne pierdem unii de alții, apăi nu ne jucăm nici în buticul de la colț.

Atunci când regulile se schimbă, când ce a fost interzis până acum e brusc permis, pentru ca apoi să fie iar interzis, copiii sunt bulversați și speriați. Și se vede asta perfect în comportamentul lor. Care se schimbă, devine haotic. Copilul vrea să ne spună astfel că e speriat de ce se întâmplă și că îi lipsește echilibrul.

Aici intervine, însă, punctul 1. Și anume să avem limite, dar să avem puține. Și să le avem fix pe alea de care avem nevoie. La care nu putem renunța pentru că se lasă cu moarte de om. Nu că sâmbătă dimineața nu mâncăm clătite.

În rest, orice rugăminte a părintelui se poate negocia. Sigur, asta înseamnă că o să încărunțiți înainte de vreme. Că se va negocia la sânge la orice. Că la un moment dat poate vă va veni să plecați desculți pe câmp de ciulini, doar doar nu s-o mai auzi nicio negociere, nici măcar un singur ”ce-ai zice dacă…”

Dar și când va crește și va negocia tratate de pace..

 

Sunt multe de zis pe tema asta, am atâtea să vă spun… Dar iată că s-au făcut deja aproape 1500 de cuvinte, și tare mi-e că nu aveți răbdare să citiți mai mult…

Sursa foto

Weekenduri in familia noastra
Cum sa mergi la IKEA cu doi copii mici după tine. Si sot.
Share This