Nu ma iubesc cu Filip pe ascuns
Despre rutină și monotonie

Una din întrebările pe care și le pun părinții cel mai des este și ”când și câtă socializare îi trebuie copilului meu”? Părinții sunt adesea curioși care sunt etapele jocului la copii.

E important pentru toți să știm dacă nivelul de socializare pe care îl punem copilului pe platou e suficient, dacă nu cumva îi trebuie mai mult, mai mult timp petrecut cu alți copii, mai mult timp petrecut cu alți adulți. Sau, dimpotrivă, dacă poate i-ar fi benefică mai puțină socializare, dacă nu cumva ”mai mult e mai puțin”.

Unul din motivele pentru care ne tot punem întrebarea asta, cred eu că e mediul total atipic în care ne creștem copiii. Singure, doar cu ei un an sau doi, apoi copilul dat la creșă sau grădiniță, sau în grija altor oameni, pe care îi plătim pentru asta.

E anormală direcția noastră modernă, de la solitudinea mamei, până la separarea ei definitivă de copil pentru cel puțin 9 ore pe zi. Și atunci, evident că ne întrebăm, cum să facem oare ca să-i fie copilului cât mai bine.

etapele jocului la copii

Infographic – Etapele jocului la copii

Așa că astăzi o să discutăm despre etapele de dezvoltare a jocului, prin care trec bebelușii și apoi copiii, ca să ne fie mai ușor să înțelegem dacă ceea ce le oferim e ceea ce le trebuie, sau unde mai e loc de îmbunătățire.

Joc solitar (0-2 ani)

Bebelușii interacționează cu cei din jur de la naștere prin diverse canale. Plânsul e prima lor metodă de comunicare, apoi, încet încet își dezvoltă din ce în ce mai multe instrumente pentru a-și transmite mesajele. Zâmbesc, se încruntă, se apropie, ignoră, într-un final vorbesc. Toate astea în primii doi ani de viață. Ce de schimbări!

Dar din punct de vedere al jocului cu alți copii, nu multe lucruri se schimbă între câteva luni și doi ani. Bebelușii și copiii mici preferă la vârsta asta să se joace singuri. Prin jocul solitar, ei învață despre lumea din jurul lor. Despre cum funcționează ei și despre cum funcționează obiectele pe care le manevrează. Dezvoltarea se face prin intermediul simțurilor, ei au nevoie să vadă, să atingă, să miroasă și le trebuie timp și spațiu pentru asta.

La vârsta asta jocul solitar e evident. Dacă vom pune doi bebeluși sau copii mici unul lângă celălalt și nu vom insista să interacționeze, să ”împartă”, să-și ofere jucării, vom constata că fiecare se va juca singur lângă celălalt copil. Ocazional își vor mai smulge din mână câte o jucărie, sau vor mai țipa. Dar cam atât.

Spectator la joc (2-3 ani)

Între 2 și 3 ani, copiii încep să fie interesați și de cei din jur și de cum se joacă ei. Îi analizează și încep să învețe și din alte perspective despre mediul lor. Adesea copiază gesturi, jocuri, comportamente ale altor copii, nu neapărat din dorința de a copia, ci mai degrabă pentru a internaliza niște concepte.

Dar, probabil că cel mai și cel mai mult, copiilor le place să privească spectacolul din brațele părinților sau bunicilor.

Drept urmare, atunci când le spunem ”hai, du-te la joacă, nu te-am adus în parc doar ca să te uiți” greșim un pic. Copilul e deja la joacă și învață tot ce are de învățat.

Jocul în paralel (2-3 ani)

Tot între 2 și 3 ani, copilul începe să interacționeze ușor cu cei din jur. Nu se mai joacă singur, nu mai stă doar să analizeze, ci de la un punct se joacă în paralel cu ceilalți copii.

Se poate duce din proprie inițiativă în grupul de copii, unde urmează să se așeze, să-și aleagă o jucărie și să se joace. Nu vom vedea însă dorința de a interacționa prea mult, nici de a ”face schimb”, decât dacă acesta este un obicei format cu ajutorul adultului care îi organizează joaca.

Cu toate astea, copiii se vor juca împreună la propunerea adulților. Câteva minute își vor pasa mingea de la unul la celălalt, sau vor consulta o păpușică, apoi vor prefera să se joace în continuare în paralel.

Jocul asociativ (3-4 ani)

După 3 ani copiii încep să aibă parteneri de joacă și preferințe. În mod normal, ei se vor juca tot în paralel, dar interacționând cu partenerul de joacă. Vor construi separat castele de nisip, dar vor face schimb de jucării, de impresii, de opinii.

Etapa jocului asociativ face trecerea de la jocul în paralel la etapa jocului prin cooperare. Copilul are deja câteva idei despre ce înseamnă joc ”acceptabil” și începe să se comporte adecvat.

Jocul prin cooperare (4 ani +)

Iată că a venit și vremea în care copilul începe să lege prietenii. În care se joacă împreună cu alți copii de-a doctorul, sau cu bicicletele sau cu piesele de lego.

Copilul e interesat și de joc, dar și de partenerul de joacă, iar jocurile încep să aibă reguli stricte, respectate de toți participanții.

Abia acum se vede tot ce a învățat copilul în perioadele anterioare. Acum se pune cap la cap tot ce a analizat, toată observația lui.

Acum că știți mai bine care sunt etapele în jocul copilului, poate vă va fi mai ușor să luați deciziile corecte…

Nu ma iubesc cu Filip pe ascuns
Despre rutină și monotonie