Despre rutină și monotonie
De ce n-am mai scris pe blog

baieÎn primele luni de viață, baia Emei era un chin. Și pentru ea și pentru noi. Dar toate cărțile de creștere a copilului pe care le citisem eu, toate articolele, toate mamele din jurul meu spuneau că baia de seară e sfântă. Sfânta Baie se va face zilnic, la aceeași oră, întru curățarea copilului de stratul de mizerie care-l acoperă. Dar ce spun eu ”care-l acoperă”? Nu, stratul de mizerie care îl înghite de viu…

Și la Sfânta Baie, neapărat tatăl nu poate lipsi, așa că Baia se va programa în funcție de el, de mamă și de ora la care vrei să culci copilul. Cam astea erau criteriile.

Din păcate, nu am luat în seamă cel mai important criteriu. Și anume pe Ema în sine. Care ura Sfânta Baie, urla ca un drăcușor spălat în apă sfințită. Am încercat toate variantele, apă mai caldă, mai rece, lumină mai multă, mai puțină, cu cântat, dansat, maimuțărit, mâncată, dormită… De fapt, psihoza băii mersese atât de departe încât ajunsesem să trezesc copilul din somn ca să-l spăl la oră fixă, programam alăptatul în funcție de ora băii și altele asemenea.

Apoi mă miram că urlă și nu-i place.

Ulterior am înlocuit cădița convențională cu una ușor diferită, care arăta ca un ghiveci de flori transparent și în care Ema putea pluti în apă până la gât.

Reclama produsului era bună. Chipurile cădița – vază imita foarte bine mediul din uterul mamei, ceea ce va calma orice bebeluș nedornic de contact cu apa.

Și să știți că nu fu deloc mincinoasă. Odată cu introducerea cădiței, sesiunile de jelanie s-au redus. Psihoza cu ora băii, cu ritualul de somn a rămas însă neclintit.

Am putut folosi vaza până pe la șase luni ale Vandei Mici, apoi a trebuit înlocuită. Ema nu mai avea loc în uterul de plastic, era înghesuită de tot, așa că am trecut la nivelul următor. O cutie de plastic transparent, de depozitare ea la originile ei. A fost primită cu mare entuziasm și folosită până mult după ce a împlinit Ema un an de viață.

Ulterior a trecut la cadă de oameni normali.

A avut etape când a iubit baia și apa și etape când a trebuit să stea zile întregi nespălată. Am renunțat ușor și la nebunia orei fixe, la nebunia spălatului obligatoriu în mii de litri de apă seară de seară, ne-a mai venit și nouă mintea la cap.

Cu Filipul fu complet diferit.

Am încercat și la el spălatul seară de seară, dar a fost imposibil. Seara nu are suficiente ore cât să reușesc să-i spăl pe amândoi. Și era tare complicat cu Ema. Bineînțeles că ea trebuia să-l țină, să-l spele, să-l șteargă, să-l îmbrace.

În plus, am remarcat rapid că pe Filip baia nu-l domolește și nu-l ajută să adoarmă mai ușor. Ci îl activează.

După chinul spălării lui seara, urma chinul culcării lui seara, care dura mai bine de două ore, pentru că doi ochi curați și spălați se benoclau în tavan în loc să se închidă.

Așa că Filipul nu și-a mai primit Sfânta Baie de seară, ci Banala Baie de dimineață, când scopul principal era să avem una bucată copil curat. L-am spălat în chiuvetă, în cada noastră și de foarte puține ori în cada – vază a soră-sii.

Răsplata pentru normalizarea mea psihica? Un copil care nu a urlat la baie. Un copil pe care am reușit să-l dezbrac – spăl – îmbrac fără nervi, supărări și lacrimi de crocodil.

Norocul lui că mi-am experimentat toată nebunia pe soră-sa.

Sursa foto

Despre rutină și monotonie
De ce n-am mai scris pe blog